Articol
Revista Veteranilor din Serviciile Române de Informaţii, "Vitralii. Lumini şi umbre", a ajuns la numărul 50, în al XlII-lea an de existenţă. Citez un pasaj din editorial: "(…) Cei implicaţi în dezvoltarea proiectului "Vitralii" şi-au propus nu doar să prezinte prin intermediul revistei aspecte mai puţin cunoscute din domeniul Serviciilor Secrete sau să contribuie la promovarea culturii de securitate, ci mai ales să ajute la menţinerea spiritului de demnitate naţională (…) Prin studii temeinic fundamentate
s-a urmărit obţinerea şi oferirea unor viziuni integrate asupra serviciilor de informaţii, în care să fie încorporate şi elemente de cunoaştere oferite de geopolitică, relaţii internaţionale şi comunicare socială (…)"
Din cuprinsul, ca de obicei variat şi interesant, vă semnalez câteva titluri: "Războiul hibrid" al Rusiei împotriva României în documentele Serviciului "S" al Armatei, iunie 1940 (Col. r. dr. Sorin Aparaschivei), Smaranda Brăescu, "Regina înălţimilor" (Mădălina Gavrea), Apărarea ordinii constituţionale – obiectiv constant al Serviciilor Române de Informaţii (Gl. bg. r. Vasile Mălureanu), Decembrie 1989: salvat din provocări (Col. r. Alexandru Bochiş), Blagoveştenie 1991. Procesul celor 24-1-2 (Col. r. Gheorghe Ciobotaru), Dintr-un Regiment mecanizat în garda personală a preşedintelui ţării (Col. r. dr. Aurel V. David), Structurile de Intelligence şi "Marele joc" ucrainean (Col. r. Liviu Găitan), Rezilienţa strategică a României şi infrastructurile critice (Col r. conf. univ. dr. Ella Ciupercă). Un spaţiu generos este rezervat notelor de lectură, paginilor literare şi evenimentelor din viaţa şi activitatea ACMRR-SRI. O publicaţie, "Vitralii", căreia îi dorim viaţă lungă.