Se încheie votul publicului pentru competiția „Destinația Anului”

Acasa >

Articol

Până marți, 25 martie, publicul poate vota, prin accesarea paginii de internet destinatiaanului.ro, destinația favorită din țara noastră. În finala competiției, cel mai amplu concurs turistic de interes național în care sunt celebrate frumusețile și atracțiile României, județul Sibiu este reprezentat de șase destinații.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Competiția „Destinația Anului” se desfășoară pe șase categorii (1. Orașe care inspiră – municipiile care se remarcă prin notorietate și investiții în turism; 2.Stațiuni Balneo – Climaterice – stațiuni deschise pe întreaga durată a anului, de interes local și național; 3. Tărâmuri fermecate – localități sau regiuni până la 3.000 km² cu valoare naturală și istorică deosebită; 4. Sate de poveste – sate și comune ce oferă experiențe autentice în mediul rural; 5. Distracție și aventură – destinații ce oferă experiențe pentru toate vârstele, sportive sau de agrement; 6. Cultură și educație – muzee, castele și alte atracții culturale), județul Sibiu fiind reprezentat în această etapă la fiecare dintre acestea.

Județul Sibiu a ajuns în finala competiției din acest an la mai multe categorii.

Astfel, la categoria „Orașe care inspiră”, municipiul Sibiu este din nou calificat în competiție, după ce a fost desemnat câștigător al ediției 2024, la aceeași categorie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

O altă calificare în competiție, după câștigarea ediției de anul trecut, este cea a comunei Biertan, la categoria „Sate de poveste”.

Și la „Tărâmuri fermecate” avem reprezentare în finala competiției, prin Colinele Transilvaniei (Sibiu, Brașov, Mureș) și Țara Făgărașului (teritoriu ce cuprinde și o parte din județul Sibiu).

Județul Sibiu a obținut calificarea în finală și la categoriile „Distracție și aventură”, prin Brambura Park Avrig, respectiv „Cultură și educație”, Muzeul Astra.

Conform site-ului www.destinațiaanului.ro, acesta este „o competiție de interes național organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța pentru Turism, Uniunea Consiliilor Județene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost Antreprenorești, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București și Asociația de Ecoturism din România (AER) și Mamaia.

Publicul se poate implica, prin vot, în finala competiției Destinația Anului 2025 până la 25 martie, votul acestora constituind doar o parte din evaluarea finală și deciderea câștigătorilor. Destinațiile primesc puncte pe baza votului juriului de specialiști și în urma interpretării rezultatelor cercetării „Destinația Anului”.

Câștigătorii celei de-a cincea ediții a competiției „Destinația Anului” vor fi anunțați în cadrul Galei Destinația Anului 2025, care va avea loc în data de 8 aprilie 2025, în Sibiu.

Foto: www.sibiu.ro

 

Autor
24 martie 2025 la 07:41

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 17 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit