Despre o fantezie de iarnă

(fără a judeca metodele memoriei)

Ar trebui să ne explicăm până unde avem voinţa-sau de ce ne limităm între fantezii-când e vorba dacă credem în Moşul Crăciun. Ne dispunem părerile după o anumită procedură de mediere între basm şi publicitatea obiceiului care promovează impresionarea prin acceptarea discursului imaginativ al realismului în care ni se zbate memoria. Dar ce ne facem dacă nu ne permitem să fie adevărat?

Diferenţele ideologice dintre Gerilă (personaj ştiinţific în laboratorul culturii socialiste) şi Crăciunul naşterii erei noastre, nu s-au estompat. Chiar s-au acutizat, dacă inversăm memoria spre punctul critic al indiferenţei faţă de un fenomen creştin care există, cu sau fără noi. Cel puţin şi, ar fi onorabil să recunoaştem, nu avem motive de inversare a rolurilor celor două personaje, în viitorul previzibil. Cel mult, putem înţelege negaţionismul torsionat în jurul bradului care a devenit "brand" al versiunilor celor doi.

Ne va "bugeta" unul dintre ei, în funcţie de lista pretenţiilor? Indiferent pe care-l închipuim e un motiv, suplimentar, să existăm. Nu ar fi o virtute, dar mai ştie cineva (indiferent cărei generaţii aparţine) să oferteze o "poezie", indiferent căruia dintre ei? Tocmai aşa încercăm să ne reactivăm copilăria din partea nevăzută a închipuirii, care ne lipseşte dar o sărbătorim, tradiţional şi fără  convingere.

Moşul Gerilă a fost un individ constant prin opoziţie mascată, cu sau fără barbă, faţă de o sărbătoare mai mult sau oarecum religiozitată, dar firească şi creştină. Dublura sa pentru vreo 40 de ani impuşi sub umbra bradului artificial- şi-a păstrat calmul, a îmbătrânit şi a "înverzit", şi prin reclame aminteşte de iernile de acum, prea dezgheţate. Se pare, de parcă ne-am obişnuit cu  eufemismele, că Moşul Crăciun rămâne printre noi, doar prin încercarea de reactualizare a ideii de sărbătoare personalizată.

Nu există o cromatică variabilă, nici măcar intenţională,  între cei doi moş siamezi prin contrafacerea istoriei: aceeaşi barbă, costumul şi cizmele-aceleaşi, glasul prea gutural prin care se ascunde identitatea, chiar şi gestica le deconspiră bunătatea unei întrebări pe pragul dintre colinde: existăm sau ne permitem să fim?

Sacul unuia are fundul peticit, după buget, celălalt primeşte comenzi online, în funcţie de inflaţie şi reactualizarea colindelor pe glasul şi imaginea monedei în relieful tot mai îndepărtat al fanteziei despre încă o iarnă. Nimic nu compensează certitudinea copilăriei, dacă te-ai maturizat înainte de vreme şi nu ai aşteptat să fii real, dacă ai fantezia să exişti, aşteptându-te la clemenţă încreştinată.

Eşti liber să-l alegi pe cel care te reprezintă…