Articol
Într-o lume digitalizată, informația este cu siguranță cea mai puternică armă, iar protecția ei este scutul care ne apără viitorul”. Ca atare comunicațiile, tehnologia informației și apărarea cibernetică, aplicate în domeniul militar, sunt indispensabile pentru realizarea procesului de comandă și control.
Anul acesta, instituția militară de învățământ preuniversitar de nivel postliceal, având ca misiune de bază formarea inițială prin programe de studii postliceale a maiștrilor militari și subofițerilor din arma comunicații, tehnologia informațiilor și apărare cibernetică a aniversat cei șase ani de la înființare într-un format inedit, în cadrul acestuia fiind nominalizați câștigătorii concursului „Omul anului” din Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică, iar cei mai merituoși dintre elevii noștri fiind recompensați pentru eforturile lor profesionale. În ciuda faptului că a fost înființată doar în 2019 ȘMMMSCTIAC Sibiu a devenit o componentă importantă din istoria structurii naționale care de peste 78 de ani este continuatoarea tradițiilor de luptă ale principalelor entități de învățământ și formare continuă care au asigurat și asigură formarea și perfecționarea specialiștilor de comunicații și informatică din Armata României, fiind cunoscută ca o instituție de elită a domeniului, atât prin efortul generațiilor de profesori, instructori și comandanți, cât și prin valoarea absolvenților noștri deopotrivă: ofițeri, maiștri militari, subofițeri, soldați și gradați sau personal civil contractual, valoare recunoscută în toate structurile sistemului militar.