Articol
Se anunță bătaie mare pentru postul de director al Clubului Sportiv Universitar, rămas vacant după ce, la începutul acestui an, Horațiu Floca a solicitat Consiliului de Administrație al grupării sportive să revină în funcția de referent de specialitate. Floca ocupa funcția supremă la CSU Sibiu din decembrie 2016 și a considerat că a venit momentul să facă un pas în lateral, astfel că postul va fi scos la concurs.
Conform unor surse, în cursul acestei săptămâni, după trecerea sărbătorilor de iarnă, Consiliul de Administrație, al cărui președinte este reprezentantul Universității ”Lucian Blaga”, Mihaela Herciu, se va reuni pentru stabilirea datei la care ar urma să se defășoare concursul pentru ocuparea funcției de director al CSU și tematica, precum și termenul până la care se pot depune dosarele.
Cum era de așteptat, în jurul echipei și în rândul suporterilor sunt pomenite deja numele mai multor posibili candidați, chiar dacă – dacă e să ținem cont de exemplul de acum aproape un deceniu, când la fel a fost scos la concurs postul de director al CSU – examenul propriu-zis a avut loc la aproximativ o jumătate de an de la anunțarea acestuia.
Normal, primul nume rostit este cel al fostului director, Horațiu Floca. Acesta susține însă că ar prefera să ia o pauză după cele peste două decenii petrecute în club și cei aproximativ 8 ani în funcția supremă. Nu exclude totuși posibilitatea să participe la examen, dar în momentul de față înclină mai mult să nu o facă. Refuză să dea un răspuns ferm și – probabil ca alți posibili candidați – așteaptă să vadă care sunt condițiile în care se va desfășura concursul.
În urmă cu 8 ani, Floca s-a duelat pentru postul de director cu Alexandru Hulpuș, fondatorul și, totodată, președintele clubului Alpha. Hulpuș a continuat să activeze în cadrul clubului sibian juvenil cu rezultate notabile și este și lector universitar la Universitatea ”Lucian Blaga”.
Hulpuș nu exclude posibilitatea de a participa la concursul pentru postul de director al lui CSU și acum, dar nu în orice condiții. ”Mai întâi, trebuie să vedem ce pretenții sunt, care este punctul de pornire, care mai este situația actuală a clubului. Da, s-ar putea să îmi depun și eu dosarul pentru concurs”, a spus Hulpuș pentru TRIBUNA.
Alte nume: Dan Fleșeriu, Andu Hanea
Nici Dan Fleșeriu, fostul antrenor al ”galben-albaștrilor” din perioada 2015-2021, n-a fost de găsit. După despărțirea de CSU, Fleșeriu a lucrat o vreme cu juniorii, apoi a plecat pentru o scurtă vreme la Dinamo, iar recent s-a despărțit de CSM Constanța. Între Fleșeriu și cei din staff-ul grupării studențești n-a fost pace în ultima vreme, ajungându-se pe la tribunalele sportive și chiar în instanță, iar o parte dintre suporterii ”vulturilor” consideră că acesta ar avea drept atu relația foarte bună pe care o are cu Romgaz, unul dintre partenerii clubului, partener care ar condiționa o eventuală implicare masivă din punct de vedere financiar din nou de o reapariție în peisaj a lui Fleșeriu.
Iar dacă tot am pomenit de Romgaz, se consideră că și Andu Hanea, managerul CSU Andu Sibiu Juniori se va număra printre cei care vor încerca să ocupe postul de director al clubului mare. Hanea are o relație bună cu medieșenii, care l-au sprijinit în dotarea unei săli de baschet în cartierul Broscărie din Sibiu unde își desfășoară activitatea o parte dintre echipele clubului său. Mai mult, numele lui a fost vehiculat pentru o eventuală preluare a funcției supreme în club încă de când entitatea sportivă a fost preluată de Universitatea ”Lucian Blaga”.
Andu Hanea nu neagă că ar fi interesat să își depună dosarul la concurs, dar spune că așteaptă mai întâi să vadă care sunt condițiile, ce se dorește de la viitorul director al lui CSU.
Desigur, printre numele vehiculate în această perioadă sunt și cele ale unor jucători din perioada de glorie a clubului, când au fost cucerite cele două titluri naționale, în 1995 și 1999. Contactați telefonic de TRIBUNA, aceștia au solicitat să nu le fie făcute pentru moment cunoscute numele. Au lăsat să se înțeleagă că nu ar spune ”NU”, dar că este prematur să se discute despre așa ceva.
… Și la final, surpriza: Mircea Cristescu!
Printre numele vehiculate în ultimele zile la Sibiu în ceea ce privește funcția de conducere a BC CSU Sibiu este și cel al legendei baschetului clujean și românesc, Mircea Cristescu. Acesta s-a despărțit de campioana ”U” BT Cluj spre finalul sezonului precedent. În prezent, Cristescu este vicepreședinte al Federației Române de Baschet, funcție pe care o deține încă de pe vremea când făcea parte din managementul lui ”U” BT.
Contactat telefonic, Cristescu a declarat, în exclusivitate pentru TRIBUNA, că este măgulit că sunt persoane care s-au gândit la el, dar exclude posibilitatea de a ajunge în fruntea lui CSU. Cristescu nu-și explică de ce s-a ajuns la o asemenea criză în rândul ”galben-albaștrilor”. ”Nu am vorbit cu nimeni despre așa ceva. Nu cred că ar fi fair față de prietenul meu Horațiu (n.a. Floca), și cred că el ar fi, în continuare, cel mai potrivit să ocupe acea funcție”, a afirmat Cristescu.
Fostul baschetbalist nu își explică cum un oraș ca Sibiul nu își permite să asigure un buget consistent echipei de baschet și îi laută pe suporterii ”galben-albaștrilor”: ”Din nefericire, se pare că Sibiul nu este tocmai un oraș pentru sport, cred că este mai mult îndreptat spre cultură. E păcat, pentru că echipa de baschet are niște suporteri senzaționali și aceștia, dar și orașul ar merita o echipă de top în baschet, care să se bată mereu acolo sus, la primele locuri”.
În plus, Cristescu a mai spus că a avut câteva oferte de a prelua echipe din Liga Națională la începutul sezonului, dar le-a refuzat, nedorindu-și să părăsească Clujul. ”Au fost doupă sau trei oferte de la echipe din țară, la începutul campionatului, dar am preferat să rămân acasă”, a adăugat Mircea Cristescu.
Stați liniștiți: Călin Georgescu nu participă la concurs!
Și ca să încheiem într-o notă cu umor, zilele acestea circulă pe rețelele de socializare o imagine cu un așa-zis sondaj, ”Cine își va depune candidatura pentru postul de director la CSU Sibiu?”. Andu Hanea e creditat cu un procent de 70%, Dan Fleșeriu, cu 20%, iar cu 10% – țineți-vă bine – Călin Georgescu.
Stați liniștiți, pe fostul candidat la președinția României nicio șansă să-l vedem participând la concursul pentru ocuparea postului de director al clubului sibian…
Sau, mai știi?