Scăpăm de starea de alertă din 8 martie

Acasa >

Articol

Timp de aproape doi ani, România a fost în stare de alertă din cauza pandemiei de COVID-19. Scăpăm de marți, 8 martie. Președintele Klaus Iohannis a spus vineri că a decis să nu mai fie prelungitp starea de alertă mai târziu de 8 martie. Iohannis a mai afirmat că „epidemia de COVID-19 se află pe o pantă accelerat-descendentă la noi în țară, iar valul 5 este aproape de a se încheia”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă accelerat descendentă la noi în țară, iar valul 5 este aproape de a se încheia. Este momentul, deci să luăm noi decizii legate de gestionarea acestei situații, decizii cu un impact major pentru viitor. Am convocat astăzi (vineri – n.r.) o ședință de evaluare cu toți responsabilii din domeniu, în urma căreia am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie, starea de alertă instituită în România”, a declarat Klaus Iohannis.

El a menționat că Ministerul Sănătății este cel care urmează să gestioneze în continuare evoluția epidemiei, care, există speranță că se apropie de final.

„Odată cu ridicarea stării de alertă vor fi eliminate și o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum. Măsurile complete vor fi anunțate și explicate pe larg în perioada imediat următoare de autoritățile abilitate. Se împlinesc doi ani de la debutul pandemiei de COVID-19, doi ani foarte grei, în care existența noastră a fost modificată radical, peste 63.000 de români au pierdut lupta cu boala, lăsând în urma lor un gol uriaș și nenumărate familii îndoliate. Aceste cifre exprimă multă suferință sunt reflecția unor tragedii care au produs urme adânci. Ultimii doi ani au dus multe provocări care ne-au influențat în cele mai diferite moduri – răspândirea accelerată a virusului, izolarea, presiunea pusă pe sistemul sanitar, închiderea școlilor, afectarea mai multor sectoare din economie, diminuarea interacțiunilor sociale. Toate acestea au avut un impact negativ și ne-au ridicat nenumărate bariere. O perioadă de mari sacrificii pentru români, dar în același timp, o perioadă în care am descoperit noi valențe ale solidarității ale spiritului civic ale dedicării și implicării”, a adăugat șeful statului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

El a lăudat acțiunea autorităților.

„Nu am fi putut însă răzbi fără intervenția concertată și susținută a autorităților, care au trebuit să gestioneze o criză sanitară istorică, în pofida unor deficiențe acute, cauzate de lipsa reformelor sistemice tocmai în domeniile de care aveam mai mare nevoie. Faptul că astăzi putem vorbi de o nouă etapă, care înseamnă cel puțin finalul acestui val pandemic, se datorează în bună parte și măsurilor eficiente de prevenție adoptate de autorități. În mod evident, nu am fi putut reuși fără responsabilitatea cetățenilor, fără solidaritatea românilor care, în marea lor majoritate, au înțeles și au respectat regulile. Le mulțumesc în mod special pentru acest lucru! Doresc să mulțumesc încă o dată și medicilor, asistenților medicali, infirmierilor, farmaciștilor și tuturor celor care au fost permanent în prima linie în lupta cu virusul și au făcut dovada dedicării și a profesionalismului desăvârșit. Mobilizarea exemplară a sistemului sanitar, în ciuda vulnerabilităților majore cu care acesta s-a confruntat, a fost impresionantă. Pandemia ne-a învățat și lecții pe care trebuie să le valorificăm, și poate cea mai importantă este cea a solidarității: am oferit ajutor celor aflați în nevoie și am primit sprijin de la partenerii europeni atunci când noi ne-am confruntat cu probleme majore”, a arătat șeful statului.

În opinia președintelui Iohannis, colaborarea europeană și internațională în domeniul științific a permis înțelegerea mai aprofundată a acestui virus nou și a făcut posibilă, într-un timp record, descoperirea vaccinurilor și a medicamentelor care pot preveni și trata această boală severă.

„Nu în ultimul rând, am învățat să prețuim sănătatea noastră, dar și pe a celor dragi, am învățat să ne protejăm, să prevenim, să luăm decizii responsabile și să le respectăm. Ultimii doi ani ne-au demonstrat că trebuie să învățăm să trăim în acest context epidemiologic, să ne adaptăm și să punem în valoare oportunitățile existente, pentru a fi capabili să oferim îngrijirea și protecția de care are nevoie comunitatea. Ceea ce vreau să subliniez este că rămânem vigilenți și pe mai departe. Obiceiurile bune de prevenție, dobândite în ultimii doi ani, trebuie menținute. Chiar dacă sunt semne îmbucurătoare că am intrat într-o fază descendentă, este la fel de important să continuăm să ne vaccinăm și să ne protejăm, fiindcă cel mai probabil va trebui să trăim cu acest virus. Pandemia ne-a arătat că sănătatea trebuie tratată întotdeauna ca o prioritate și din punctul de vedere al creșterii investițiilor, dar și al regândirii unor mecanisme, astfel încât sistemul sanitar să fie unul echitabil și capabil să răspundă eficient unor situații limită”, conchide Iohannis.

 

Autor
05 martie 2022 la 13:50

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Noaptea în care a răsunat “Hristos a Înviat” (şi) la biserica de pe Mihai Viteazu
Sărbătoarea Învierii, ca orice sărbătoare a creştinătăţii, este, în desfăşurarea ei, aceeaşi. Nu e ceva diferit de la...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 23 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit