Dacă în restul de 364 de zile din an Marele Poet trece destul de liniştit prin memoria noastră, acum zici că s-a spart conducta. Portretul clasic, din manual, cu el tânăr, varianta originală sau colorizată, sau prelucrat, sau reprodus în diverse manifestări ale artei grafice. Portretul celălalt, de la maturitate, acesta ceva mai răruţ, că nu e aşa de aspectuos ca primul. Fragmente de poezii servite la modul "Alimentara": rafturi pline – ofertă mică, tot de-un fel, în special titluri "best of" din bibliografia de generală şi de liceu plus nişte panseuri rupte din articolele sale antiliberale sau ultranaţionaliste.

E Ziua Culturii, băgăm Eminescu, luceafărul poeziei, poetul nepereche, geniul românismului, sfântul nesanctificat, creatorul limbii române mderne, martirul ucis de bubuli, de Ocultă, de austrieci, de Maiorescu filogermanul sau de Carol de Hohenzollern. La fel cum de Crăciun se băga la greu globuri, santaclauşi, reni, poze cu sarmale, cârnaţi, fripturi la tavă şi alte produse de spaimă pentru UE-istul "verde", la fel cum vom băga de Valentine's chestii cu Ailaviu şi tot felul de animăluţe roz, acum băgăm cu Bădia Mihai. Că e Ziua Culturii. De Ziua Culturii eşti cu cultura. De Velămtainz, iubeşti cu cină romantică în doi; de 8 Martie îţi iubeşti mama care e numai una; De Paşti pui iepuraşi, ouă roşii şi icoane, de 1 Mai nu pui că pleci şi tu că de aia ai libere; de 1 Iunie sufoci netul cu albume întregi de poze proaste cu urmaşii tăi în posturi şi atitudini despre care nu vreau să ştiu ce părere va avea peste 15 ani (îmi amintesc cum cineva a cerut acum ceva ani, să "scoatem" de pe pagina web a Tribunei o poză de la rubrica "copilul săptămânii" sub motivul că atenta la imaginea proprie a ei (că era o "ea") matură. şi tot aşa. Românul e un caz interesant de  implicare calendaristică. E ca la pro­gramele maşinii de spălat. Setezi meniul, apeşi pe pornit, îţi faci treaba, te linişteşti. Apoi alt meniu, altă activitate, altă implicare, altă liniştire. Avem zile în care iubim, în care suntem mai buni, în care iubim pomii, în care iubim cultura, în care aprindem sau stingem becul, în care urăm, în care urâm. Acum e cu Eminescu. Toţi sunt culţi, toţi recită, toţi participă, toţi lăcrimează cultural şi naţional. Mâine? Mâine va fi altceva.

Despre cultură în fosta capitală a culturii

Îmi amintesc cu amuzament sevrajul acela delirant de care au suferit mulţi sibieni în 2007 când, pe lângă Luxemburg, Sibiul a fost ales şi el cumva drept Capitală Culturală Europeană. Hai să zicem că a fost o oportunitate pentru oraşul nostru de a-şi pune în valoare anumite aspecte cultural-istorico-artistico-şi-ce-mai-vreţi necunoscute şi, vorba aia, "inedite". Nu a fost aşa. Dacă mă uit ce era pe agenda anului acela, dacă îmi amintesc cu câtă obstinaţie ţi se băga pe gât de exemplu că un cort de circ e "pavilion multifuncţional" şi faptul că steagul sus l-au ţinut tot manifestările oricum cunoscute (şi zic asta indiferent de preferinţele mele), realizez că în afară de o doză abuzivă de fală goală şi de nişte poze faine pe post de  "o mică piedică în calea uitării", chestii culturale la nivel şi la pretenţie de o ca-pi-ta-lă cul-tu-ra-lă europeană nu am văzut. Da, a ajutat la CV, bine, s-au umplut cei care trebuie de bani, au venit turişti berechet, dar am rămas cu ce? Cu faptul că Sibiul a fost capitală culturală şi cu un boost de infatuare locală la nivel de locuitori. Atât, cam puţin.

Cât de cultural e Sibiul de zi cu zi? Cât de "altfel" e comparativ cu alte oraşe de acelaşi calibru? Păi de decenii şi obiectiv vorbind, unii şi aceiaşi fac legea (şi cultura) la noi: teatrul, muzeele, ansamblurile folclorice (da, snobilime şi progresime, folclorul e tot cultură) ASTRA -filmele, în rest, cam pauză. Dar cât de culturali sunt locuitorii capitalei culturale? Ei, aici e o problemă. Aici trebuie dovedit asta. Nu prin prezenţe la teatru, unde mulţi merg ca să meargă la teatru să nu zică că nu au mers. Nu prin prezenţa la concerte, unde nu mi-e clar câţi sunt melo­mani cu care poţi discuta despre diferenţa dintre duritatea lui Beethoven versus cea a lui Smetana, influenţele Broadway din Concertul în Fa pentru pian şi orchestră al lui Gershwin, sau împrumuturile de la Vivaldi în opera lui Bach şi câţi merg doar ca să fie văzuţi prin locuri culte că mamă ce haine au ei pe ei. Nu prin prezenţa masivă la muzee, când se intră moca cu diverse prilejuri de pun ăia mâna pe toate exponatele de zici că-s în şura lui tac-so, nu în muzeu naţional. Nici când apari pe la vernisaje ca să arăţi că te învârţi în medii artistice. Cultura se măsoară în câţi au acces la ea şi câţi asimilează ceva din ea.

Cultură la Sibiu? Sâmbătă seara stăteam la autobuz într-o staţie centrală unde audiam nişte hăuieli şi hăhăieli ale unor liceeni în criză de personalitate. Asta e ceva ce ţine de cultură. Au reuşit ăia să-l enerveze până şi pe semi-posibilul-interlop cu care împărţeam staţia la ora aia de credeam că acum merge ăla pe ei. Dar ia să vedem. Mâzgălelile stupid-grafittti de pe orice, chiar şi de pe automatele de bilete din staţii sunt cultură locală? Butoanele de la semafoare lovite până la rupere? "Mobilierul stradal" făcut praf cu lovituri de picior? Trotinetele lăsate de-a 'm-p**ea pe oriunde sunt o mostră de cât de culţi suntem? Lacătele de pe Podul Minciunilor? Sticlele auncate de la etaj pe trotuar? Gunoaiele aruncate oriunde? Vandalizările din parcuri, inclusiv Sub Ariniul unde se tot adună lumea la statuia lui Eminescu? Casele vechi lăsate să se facă praf? "Ochii Sibiului" chiorâţi de mansardări cocălăreşti? Restaurările şi renovările a la pensiune de pe sate, de doar turnuleţele şi leii de pe poartă lipsesc de regreţi că obiectivul-victimă nu a rămnas aşa, o ruină măcar originală? Opinia populaţiei şi a decidenţilor că dacă "e vechi" poate fi aruncat demolat, dat la casat fără greţuri, chiar dacă are valoare? Manelele de urlă din maşini? Maşinile de şmecheri care pocnesc din eşapamente şi fac gălăgie cât trei tractoare "Oraşul Stalin" când se dau pe bulevard? "Liniuţele" tolerate de toţi de la capătul oraşului? Panourile artistice cu mesaje politice veşnic pro sistem? Lucrările de ceramică sparte de pe Iorga?

Despre cultură în ţara care sărbătoreşte ziua culturii

Cultură în România.. Hm. "Populara" de se aude din restaurantele "cu specific" de e orice altceva decât folclor original şi chiar de pe scene? Eu cânt că ştiu cânta, mama mea icoană, naşule-naşule, eu am noroc că alţii n-au, am muncit şi am făcut avere, beau în cârciumă averea lui tata? Cărţile cu preţ prohibitiv din librăriile care au reînfiinţat rafturile de învăţământ politico-ideologic pe stil nou? Ataşamentul anumitor scriitori şi poeţi şi alte categorii de ne-lucrători cu sapa (mai există lucrători cu sapa?) faţă de expresia "Muie"? Activismul leftist al unor actori care sunt faimoşi, mai mult prin activismul ăla leftist şi prin opinii "dă de pământ cu" pe reţele? Vorbim de cultură NAŢIONALĂ în ţara în care când pomeneşti de Românie, tricolor, patriotism sau iubire de ţară, se găseşte veşnic o hoardă de opănmainzi care te iau la perp(scuzaţi)is că "hauristule", putinistule, conspiraţionistule, şoşocarule şi aia, mai nouă, suveranistule?

Apropo de cultură şi naţională, voi aţi auzit dialectele limbii române vorbite de tineri? Rongleza de reţele? Grobiana de grup şcolar? Scrâşnita fake-litistă de colegiu cu nume? Domnilor profesori, cum definiţi asta? Mostre de activitate şi promovare culturală: cui nu-i place Teambuilding să mai meargă pe la cinema; cine nu crede că Andreea Esca a făcut Covid nu mai are ce căuta la spectacolele mele; "Să dăm buzna peste voi în căcatele voastre de biserici şi să vă predăm evoluţia cu torţe în mâini" (nu săriţi, e doar o mostră de umor standup progresist).

Cultură în România? Pe ce bani? Salariul "mediu" real, nu cel statistic e 2000 şi de "roni". Ca pe vremea lui Ceauşescu. Cât e o carte? Una ca lumea, e de la 40 la 70 de lei ca ochiu'. O bere e mediu 4 lei. Păi şi eu zic că mai bine bei o bere decât să iei o carte. În socialism, şi nu-l laud, o carte era cam 10-25 de lei. Da, ştiu lumea a evoluat. Noi am evoluat spre bere, nu spre cărţi, oricum "ultima carte citită de mine este una de dezvoltare personală", deci ori cu ori fără ele, tot aia. Plus că-s la fel de politizate ele, cărţile, ca sub Ceauşescu, dar în altă direcţie.

A, o piesă de teatru ca lumea, în turneu, la Sibiu, bate suta de lei. O sută de lei egal 10 (zece) pâini. Sunt familii care ar merge la teatru dar au nevoie de pâine pentru că el lucrează pe puţin, ea lucrează pe şi mai puţin şi au şi copii. Explică-le tu că virgulă cultura, că "Nu te fac pe tine 100 de lei"… Ba te fac. Iei pâine şi ceva haine de la second.

Cultură? Cât te costă aceesul la ea de când cineva a decis două lucruri aberante pe tema asta? Primul, că s-a dus vremea dictaturii cu a ei "cultura pentru masse" şi "lumina cărţii la sate" şi că acces la aşa ceva trebuie să aibă doar anumite elite specializate, din categoria "ne promovăm noi între noi-ne citim noi între noi" sau cine îşi permite luxul de a consuma aşa ceva. A doua, că ea, cultura trebuie să fie ca o fa­brică de chestii din plastic sau ca o carmangerie: trebuie să aducă profit ca să existe. O confirmă Vivaldi, care a murit sărac la Viena, că nu aducea profit. Sau alte genii care au trăit-plecat dintre noi aflaţi în sărăcie lucie, iar acum nu poţi număra cărţile despre ei.

Bun, atunci hai să facem cultură ce aduce profit, vizualizări, reach, una care vinde. Hai să ne apucăm de manele că uite, interpreţii acestui gen de muzică au în poze şi clipuri teancuri de bani şi trăiesc nestingheriţi de ANAF, de exemplu, ca şi alţi interpreţi populari care îşi rotunjesc veniturile pe la nunţi şi alte chefuieli, dar care nu se expun cu asta ca maneliştii. Hai să facem filme grobiene ori pentru un public îndobitocit de smartfoane ori pentru jurii vestice. Hai să compunem muzică mainstream, de aia cu acelaşi "beat" şi cu aceleaşi voci unisex miorlăite de te bagă în depresie. 

Cultură în ţara în care oamenii teoretic de cultură fac propagandă sau antipro­pagandă politică, în care cer cenzură, boicoate, în care dau slavă unui preşedinte pentru ca la câţiva ani să se arate dezamăgiţi de el? În care aceiaşi oameni de cultură fac propagandă la chestii medicale şi la staiacasăsalvezivieţi? Cultură în ţara unde îţi era interzis să intri în librărie pentru că marfa de acolo era cumpărătură "neesenţială"?

Cultură în România… Uite o părere a unui scriitor cunoscut despre clasicii studiaţi în şcoală. "Li se prezintă elevilor un şir de vestigii şi ruine din secolele trecute, greşit înţelese până şi ele. Autorii vii de azi nu li se prezintă, de parcă nici n-ar exista". Ghici ghicitoarea mea, cine Cărtărescu era, în interviu-fluviu şi săru'mânist luat de PressHub. Vezi aici https://presshub.ro/mircea-cartarescu-nu-vreau-sa-ajung-popular-in-lume-si-sa-vand-milioane-de-exemplare-dac-as-fi-dorit-o-as-fi-plecat-de-mult-253360/

Deci pe 15 ianuarie noi celebrăm un vestigiu şi o ruină (sau un ruin, că Emienscu e la masculin) care-i şi mort pe deasupra, în loc să celebrăm scriitori vii, din liga noastră care a stat în frig la proteste, care a scos cărţi şi e în cărţi, care nu putea crea nicio virgulă din cauza clasei politice ăleia dar care ne îndemnau cu avânt intelec­tuălesc să votăm cu clasa politică ailaltă, scriitori de succes cu succes, cu volume în vitrină la librărie şi afişe cu ei în librărie, vânduţi (ho, zic de activitatea comercială, adică li se vând cărţile, ca lui Pavel Coruţ pe vremuri…) cu poze publice pe reţele publice, făcute, ele pozele, unii cu alţii să vedem că ei sunt aceeaşi castă, ligă, breaslă, societate.. Vestigii şi ruine, cum spune Cărtărescu, ar fi: literatura populară (de la care nu te bagă la Nobelul pentru literatură); letopiseţii, Cantemir, latiniştii ardeleni ai Şcolii Ardelene,  progresistul Alecsandri, analiticul Filimon care l-a definit pentru vecie pe Dinu Păturică ce poate fi şi din tagma intelectual- culturnică, CARAGIALE cel incomod în toate epocile, Eminescu, Bacalbaşa cu Moş Teacă al lui, "blândul Şteo" Iosif, Sadoveanu fără odioţenia "Mitrea Cocor" care a stricat tot, Topârceanu, fraţii Teodoreanu (Ionel şi Păstorel), Brăescu, ne-fraţii Petrescu (Cezar şi Camil), Mihail Sebastian, şi mulţi alţii, care se fac sau nu în şcoli.

Despre cultură într-o lume inculturală

OK, om sărbătorii Ziua Culturii Naţionale. Într-o Europă şi o lume autopretinsă "civilizată" care are orgasme când aude de "cancel culture". În care super-ecologiştii sistemului distrug opere de artă în numele unor aberaţii ideologice "verzi". În care Michelangelo e acuzat de rasism că  a folosit marmură albă la statuile lui. În care se cere interzicerea/ boicotarea lui Ceaikovski, rus din secolul al XIX-lea, din cauza unui rus din secolul XXI. Atunci să interzicem şi Goethe sau Beethoven pentru că Germania şi Austria, all-together l-au dat pe Hitler.
Într-o Europă în care se promovează tot mai mult cenzura de dragul cenzurii, deşi ideea călăuzitoare se vede şi fără să ai atâta cultură. Deci?

Bun, o zi din an sărbătorim cultura în România. Că aşa se face, aşa scrie la calendar. E OK, e doar o zi, ea trece, recităm "Somnoroase păsărele", "…Şi era una la părinţi…", "Tu eşti Mircea Da-mpărate", "La steaua care-a răsărit e-o cale atât de lungă că mii de ani s-a chinuit Dinamo s-o ajungă", "O rămâi", şi altele, punem poze sau ne pozăm la evenimente specifice, cu sau fără inevitabilul mândru-al nostru trico­lor, apoi gata. Din 16 avem altă treabă, ce tot atâta cultură toată ziua, omul mai şi stă.

Apropo de cultură, cea mai mare "crimă" la noi în fabrică era să te prindă citind. Puteai bea să te rupi, să furi fără să te prindă, să construieşti o locomotivă Diesel pe post de "ciubuc", numai să nu te prindă cu o carte în mână… Şi cu riscul de a fi pus în discuţie sau penalizat la bani, tot citeai. Acum se plâng unii că au prea mult de citit, că unele chestii sunt prea lungi pentru smartfonul lor şi din alea.

Apropo, ca de Ziua Culturii şi după ea. Îmi spune cineva unde au dispărut bibliotecile din casele familiilor tinere spre mature? A, pozele sunt mostre de cultură din Sibiu. Că de aici începe ea, cultura. Sau incultura.