Săptămâna a -XX-a anului 2022- între apa sfinţită de la Scăldătoarea oilor şi Sfinţii împăraţi Constantin şi mama sa Elena, cei întocmai cu apostolii

Acasa >

Articol

Sâmbăta acestei săptămânii vom prăznui pe Sfinţii Constantin şi Elena. Constantin era fiul lui Constanţiu Flor şi al Elenei. S-a născut la anul 273. Întrucât tatăl lui primise de la Diocleţian şi Maximian să conducă Britania, el era plecat din Roma în acea îndepărtată provincie. Constantin ajunsese general şi era printre apropiaţii lui Diocleţian, care a dezlănţuit cea mai mare persecuţie împotriva creştinilor. A murit Constanţiu şi Elena l-a trimis pe Constantin la tatăl său, în urma unui mesaj care spunea că acesta era pe moarte. Între timp Diocleţian a murit şi Imperiul Roman era condus de Maxenţiu, Liciniu şi Maximin, care au continuat persecuţiile împotriva creştinilor. Constantin primise de la mama sa Elena învăţătura creştină şi deşi nu era botezat, credea în Iisus Hristos. A fost inspirat chiar de Mântuitorul să preia puterea în Imperiul Roman pentru a opri persecuţiile şi a da libertate creştinilor. S-a întors din Britania cu o armată mică. La Roma, Maxenţiu ucidea nu mumai creştini, ci şi senatori, le lua averile şi 
şi-a organizat o armată numeroasă. Constantin se ruga lui Iisus Hristos aşa s-a făcut că ziua în amiaza mare i s-a arătat o cruce de stele pe cerul senin şi împrejurul ei erau aceste cuvinte în latineşte: „In hic signum vinces”. A fost sfătuit de mama sa Elena şi de creştinii care fuseseră primiţi în armata lui că e un semn dumnezeiesc. A poruncit ca semnul Sfintei Cruci să fie brodat pe steaguri, pe coifuri, pe scuturi şi săbiile să aibă pavăza în semnul Crucii. Deşi avea o armată doar pe jumătate cât avea Maxenţiu, l-a biruit pe acesta după trei bătălii grele şi a intrat în Roma la 28 octombrie 312. Maxenţiu s-a înecat în Tibru la podul Milvius de pe Via Flaminia. Împreună cu Liciniu căruia îi dăduse ca soţie pe sora sa Constantia, fiică a unei alte soţii a tatălui său, Teodora, au condus Imperiul, dar Liciniu dorea să rămână singur împărat. În partea de răsărit i-au dat şi lui Maximin o parte din Imperiu pentru că barbarii atacau mereu la graniţe.  În anul 313, Constantin şi Liciniu promulgă edictul de la Mediolanul, Milano de azi, prin care se garantează libertate religioasă tuturor, inclusiv creştinilor. Este un act important atât în istoria creştinismului, cât şi în istoria universală. Acest act, putem spune că stă la baza dreptului universal la o credinţă religioasă. Certurile pentru putere continuă. Maximin se lupta cu Liciniu, dar Liciniu cu o armată mai puternică îl învinge în 314. Urmează să se lupte cu Constantin, dintr-o dorinţă oarbă de putere. Uită de decretul din 313 şi începe să persecute şi să omoare creştini cărora le ia averile. Con-
stantin este nevoit să termine prin lupte cu Liciniu, pe care îl învinge în 324, îl închide în Tesalonic, unde Liciniu este ucis. Avea 60 de ani. Biserica creştină era lovită în acea vreme de o erezie puternică iniţiată de un preot pe nume Arie, care predica cum că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, dar nu este de o fiinţă cu Tatăl şi este prima creatură. Adunase mulţi adepţi, chiar pacea Imperiului era în primejdie. Deşi nu se botezase încă, Constantin avea o convingere creştină puternică şi cunoştea o teologie dreaptă, pentru că fusese educat anume de prietenii Împărătesei Elena. Pentru pacea Imperiului convoacă la Niceea primul Sinod Ecumenic la care participă împreună 318 Sfinţi Părinţi. Împărăteasa Elena ducea o viaţă cinstită de văduvie în credinţa creştină, fiind o mare ajutătoare a creştinilor. Avea de la fiul ei dată un fel de slujbă de ministru al cultelor şi credinţelor din Imperiu. Îl sfătuia pe Constantin când îi cerea acesta sfatul. A mers în Ţara Sfântă şi la Ierusalim, a condus săpăturile pentru a descoperi locul unde a fost răstignit Domnul Hristos, ca şi mormântul unde a stat trei zile până în Duminica Învierii. Şi aici s-au petrecut minuni. Cele trei cruci ale lui Iisus şi ale tâlharilor fiind din lemn de esenţă tare, nu erau putrezite. Pentru a afla care a fost Crucea lui Iisus au atins Crucile de o femeie moartă care era dusă la locul de îngropare. La atingerea de Crucea Domnului femeia moartă a înviat, apoi a cerut să fie botezată creştină. Patriarhul Ierusalimului, Macarie, a ridicat împreună cu diaconii Crucea Domnului să fie văzută. Iar poporul a cântat pentru prima dată: "Domnul miluieşte ". De atunci a început a se sărbători la 14 septembrie Înălţarea Sfintei Cruci. Împărăteasa Elena a luat cu sine o parte din Sfânta Cruce şi cele 3 piroane, două de la mâini şi unul cu care fuseseră străpunse picioarele lui Iisus. Un piron l-a dat unui fierar să îl monteze în strunele de la căpăstrul pe care îl purta armăsarul Împăratului Constantin. Ea a poruncit să se zidească pe Golgota, şi Dealul Căpăţânii prima biserică din Ierusalim. A mai poruncit să se zidească o biserică în satul Ghetsimani, unde era mormântul Sfintei Fecioare Maria. Între timp Constantin a cucerit în răsărit tot teritoriul şi a fondat pe locul unei aşezări numită Bizantia, Constantinopolul, pe care a declarat-o Capitala Imperiului. Sfânta Elena 
s-a botezat după tradiţie în râul Iordan. Apoi a trecut la Domnul în anul 327.
 Le urăm un călduros la mulţi ani tuturor celor care poartă numele de Con-
stantin şi Elena. Sfinţilor Constantin şi Elena, rugaţi-vă pentru noi. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
18 mai 2022 la 19:52

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Astrid Fodor, mesaj emoționant după moartea Papei Francisc: „L-am admirat pentru blândețe, empatie și energia molipsitoare”
Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a transmis un mesaj de condoleanțe odată cu trecerea la cele veșnice a Papei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
„Udatul” fetelor de Paști, obicei săsesc care încă se păstrează
În a doua zi de Paști are loc „udatul” fetelor,  un obicei preluat din cultura comunităților săsești și...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Fetiță de 7 ani, lovită de mașină lângă Zoo
Un accident s-a produs luni, în a doua zi de Paști, pe Calea Dumbrăvii, zona Zoo. O fetiță...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Măldărășanu, după remiza cu Farul: ”Aceeași meteahnă a noastră, nu învățăm din greșeli”. Motivul pentru care nu e supărat pe jucătorii săi
Antrenorul echipei sibiene era dezamăgit, la finalul meciului de la Ovidiu, pentru faptul că echipa sa a obținut...
Actualitate
3 min de citit