Articol
Nu mă dau în vânt după vecinii bulgari, nu sunt sedus de progresele lor, dar nu pot să nu observ diferența clară de atitudine a oficialilor de la Sofia și a celor de la București, în raport cu poziția ostilă a Austriei față de includerea în spațiul Schengen a celor două țări din Balcani. După un tir de gloanțe oarbe sub formă de știri false ce aduceau în prim plan te miri ce imixtiune rusească în refuzul Austriei de a-și da votul pentru aderarea României la spațiul Schengen, tot mai multe voci au început să vorbească despre interesele Vienei în povestea cu exploatarea gazelor din Marea Neagră. Bineînțeles, despre aceste lucruri amintește doar presa, oficialii se uită în altă parte. Atât președintele, cât și premierul Bulgariei au reacționat dur față de politica Austriei, acuzându-i pe urmașii habsburgilor de cinism. Găselnița austriecilor, care vorbesc despre pericolul migrației ilegale prin România și Bulgaria, e atât de cusută cu ață albă, încât și un copil și-ar putea da seama că adevăratele motive ale refuzului sunt cu totul și cu totul altele. România nu a fost o sursă serioasă a migrației clandestine spre Europa Centrală și de Vest, dar probabil că austriecilor nu le pasă prea mult nici de impresia artistică lăsată de jocul lor. Nu vom intra în detaliile tehnice legate de interesele exploatărilor de gaze din Marea Neagră, ci vom privi, mai degrabă, spre prestația oficialilor români, care, sub mantia mimatei diplomații, se poziționează în clasica postură a ghiocelului. Am mai spus-o, pentru austrieci, banii proveniți din România, de la benzinăriile, băncile și companiile lor sunt foarte buni. De asemenea, pădurile românești se bucură de multă apreciere, dar poate că ar trebui și ele rărite, nu de alta, dar să nu aibă migranții clandestini cum să se mai furișeze prin desiș. În plus, o mulțime de români își petrec vacanțele de iarnă în Austria punând umărul la consolidarea turismului din această țară. Nici acolo nu sunt probleme, euroii lăsați de români sunt bineveniți. Însă, oricât de frustrantă ar fi atitudinea oficialilor de la Viena pentru românul care trebuie să aștepte la graniță, cu siguranță nu vom asista la o sancțiune majoră în sensul reorientării către alte benzinării, alte bănci etc. Nici oficialii de la București, nici românii nemulțumiți nu vor crâcni în fața atitudinii ostile din motive bine știute. Episodul care va fi tranșat azi e o nouă palmă dată României. Dar România s-a obișnuit, are capul plin de cucuie, spatele gârbovit, așa că ce mai contează o umilință. Să stăm drept doar pe pârtiile de schi din Austria, în rest, poziția regulamentară (în afară de cea de ghiocel) este cea de „drepți!”.