Articol
Sunt dinaintea unei lucrări care m-a emoționat: Vicu Merlan și Moshe Groper au publicat Contribuții monografice asupra comunității evreiești din târgurile Huși, Răducăneni și Drânceni (Iași, 2021, 224 pg.). Un volum ca un Kadiș de lumină, o reamintire a unei istorii de care ne temem tare să o asumăm de parcă dacă am uita-o am vindeca. Nicidecum. Astfel de cărți sunt scrise și să asumăm reziliența culturală a iertării și asumării unei vindecări interne. U arheolog ce a străbătut mult până la acest nivel de cunoaștere istorică și asumare- mă refer la Vicu Merlan – și un pelerin iudeu – mă refer la Profesorul Moshe Groper- dinspre Botoșani la Ierusalim și înapoi la Iași- via Liverpool- , au așezat în pagină viața unei comunități evreiești de mare amplitudine spirituală. Moldova aceea pe care nu o vom mai trăi și în care, din nefericire, drama Holocaustului a sesizat neputința noastră de a fi creștini până în adânc. Cei doi ni se prezintă- Argument, pp. 7-10- și capeți încredere că, într-adevăr, cei doi nu au scris doar o carte ci o Cântare a Cântărilor după cei plecați, vii încă în memorie și reconfirmați în viața localităților asumate de cercetare tocmai de ei, oamenii aceștia de ispravă. Ce aflăm din cercetarea lor: Cap. I. Istoricul Cercetării (geografie, arheologie și istori, pp. 13-20); Cap. II. Cadrul Natural (poziție, limite geografice, relief, climă, apele de suprafață, izvoarele minerale, răspândirea habitatelor, căile de comunicații, poșta, pp. 21- 50); Cap. III. Populația târgurilor Huși, Drânceni și Răducăneni (împărțirea administrativă a județului Fălciu, populația Depresiunii Hușilor, evoluția numerică a comunei Răducăneni, Târgul Răducăneni și împrejurimile lui,, Târgul Drâncenilor, pp. 51- 92); Cap. IV. Aspecte economice (evoluția economică a comunităților din târgurilor Huși, Drânceni și Răducăneni la sfârșitul secolului al XIX-lea, Economia Hușului (început sec. XX-1945)și a comunei Răducăneni (sfârșit sec. XIX-lea până în 1945, pp. 93- 126); Cap. V. Aspecte etnografice (datini obiceiuri) (Nașterea, nunta, înmormântarea, pp. 127- 139); Cap. VI. Aspecte culturale (Manifestări artistice și culturale, pp. 140 – 151); Cap. VII. Școala (Evoluția școlii, pp. 152-157); Cap. VIII. Aspecte religioase (Religia și spiritualitatea, pp. 158- 177); Cap. IX. Asistența medicală (Asistența medicală din cele trei târguri, pp. 178- 191); Cap. X. Primăria și administrația (Primăria și atribuțiile acesteia, pp. 192-197); Cap. XI. Aspecte politice și militare (Principalele evenimente militare și politice, pp. 192- 197) și Cap. XII: Justiția (pp. 213- 214) precum și un scurt text, În loc de încheiere (pp. 215-216) care ne conferă, încă o dată, măsura măsurii în care autorii știu să-și așeze lucrarea. Bibliografia (pp 218- 223) întregește, alături de iconologia cărții, munca de „laborator în cercetare” pe care cei doi au întreprins-o.
De ce rețin cartea în sufletul meu? Pentru că volumul cuprinde un exercițiu de admirație către o lume apusă, la a cărei apunere lumea civilizată nu doar că nu a întreprins nimic ci i-au și grăbit stingerea. Oameni, locuri, obiceiuri, sentimente, emoții…Pierite toate. Dar asupra cărora odihnindu-se cei doi autori Profesorii Vicu Merlan și Moshe Groper ne-au redus-o la îndemână. Imaginea târgurilor Moldovei de până mai ieri, amploarea rănirii lor și populației evreiești ce asumau și trăiau în ariile cercetate de către cei doi, mi-aduc aminte că, uneori suntem datori mai mult decât cu o lacrimă festivistă Țării și Oamenilor ei. Indiferent de etnie sau confesiune ori religie.