Am auzit, în ultima lună, tot felul de sfătoși, simbriași ai statului sau cadre de nădejde ale partidelor aflate la guvernare, explicându-ne cât de eficiente sunt măsurile fiscale intrate în vigoare la 1 august. În traducere liberă, băieții ne spuneau ce bănet va colecta statul român de pe urma creșterii accizei la alcool, tutun și a impozitării contractelor de muncă de 2 sau 4 ore, la nivelul celor de 8 ore. O spuneau cu o aroganță geneatoare de nervozități greu de controlat la nivelul receptorului și mai mai că ar fi trebuit să ne bucurăm de scumpirea berii, țigărilor și a dărilor decartate la bugetul național. Nu trebuie să fii vreun economist iscusit ca să îți dai seama că oamenii băteau câmpii lăudând măsurile despre care cei din mediul de afaceri și cetățenii de rând au spus, la unison, că sunt contraproductive și nepotrivite în contextul actual. Fără pretenții de specialistă cu pedigree într-ale economiei, o coafeză care lucra într-un salon, a explicat în cadrul unei emisiuni difuzate de postul național de radio, pe înțelesul tuturor (până și al guvernanților), care vor fi consecințele impozitării totale a contractelor cu timp de lucru parțial. O angajată care lucra 2 sau 4 ore într-un astfel de salon prestând servicii de coafură, manichiură sau pedichiură, plătea un impozit aferent. Pentru serviciile prestate elibera bon fiscal, ceea ce însemna, automat, bani plătiți la bugetul statului sub formă de impozit. Acum, după cum ne-a explicat doamna care lucrează în branșă, multe dintre colegele ei preferă să lucreze acasă ori la domiciliul clientului -ați ghicit- fără a elibera bon fiscal, deci fără a dirija către teșchereaua statului nici măcar bruma aceea de impozit. Vor spune unii că, de fapt, mulți dintre cei ce aveau contracte cu 2 sau 4 ore, lucrau 8 ore. Or fi și astfel de cazuri, dar foarte mulți dintre deținătorii contractelor part-time își completau venitul de bază cu acele prestații. Oricum ar fi fost, e mai inteligent să colectezi la buget sume din contracte mai mici, decât să determini suspendarea acestora și îngroșarea rândurilor celor ce lucrează la negru. Între a câștiga 5 lei și a-ți propune să încasezi 10, dar acest lucru să nu se realizeze, e preferabilă prima variantă, dar asta ar însemna ca indivizii care-și fac de cap cu legislația să gândească lucrurile în afara logicii avarului ce apelează la practici de jăpcar. În rest, dacă românul cu nivel de trai mediu e lovit în țigară, halba de bere și contractul de muncă prin care își rotunjea veniturile, pe cei mai avuți, mai descurcăreți, care-și închiriază o plajă pentru petrecerea de ziua lor, nu-i deranjează nimeni cu vreo măsură legislativă care să le tulbure înavuțirea.