Ruperea afișelor electorale, o distracție pe cât de prostească, pe atât de scumpă

Teoretic, putem spune că vineri a început campania electorală; oficial, pentru că, în realitate, ea și-a făcut simțită prezența încă de acum câteva luni. De fapt, de la campania din toamna anului trecut nu s-a mai făcut pauză, ciondănelile politice care au ars liniștea societății, ca o scurgere de acid, neoprindu-se vreun moment. Da, și ciorovăiala e tot un fel de campanie electorală, așa că demararea oficială a acțiunilor de afișaj și propagandă e doar o chestiune formală. Unii dintre candidați sunt deja obosiți după trăncăneala din ultimele două-trei luni, așa că ziua de vineri i-a găsit deja gâfâind puțin, oarecum ridați și crispați la poza de familie politică. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

            Nici n-apucă să se usuce cleiul de pe spatele unor afișe lipite pe panourile din Sibiu, că am și bifat primele incidente: câteva bucăți de hârtie, cu un candidat cu chipul luminat de photoshop au fost ținta furiei unor inși, care văd în ruperea unui material electoral un gest de revoltă liber exprimată. În 1990, era ceva obișnuit ca afișele candidaților (în special cele ale lui Rațiu și Câmpeanu) să fie rupte, mâzgălite ori să se scrie pe ele mesaje inepte sau obscene. Nu știu dacă atunci aceste excese ușor primitive erau sancționate, dar azi sunt. Și nu e deloc ieftină distracția asta tembelă a ruperii afișelor, costă 2500 de lei.

            Ruperea afișelor e o îndeletnicire asemănătoare cu cea a maniacilor ce postează comentarii pline de înjurături pe diferite site-uri. Un candidat, un site pot fi sancționate prin ignorare, nu merită să pierzi timp (și chiar bani) pentru a duce un război absurd. În plus, primitivismul unor astfel de acțiuni arată și nivelul de incultură sau intoleranță al bipedului pornit să dea piept cu democrația.

            După 35 de ani de exerciții electorale, de bătălii duse cu furcile și topoarele invectivei, ne-am păstrat temperamentul electoral coleric, crezând în continuare că ruperea sau batjocorirea unui afiș este rezolvarea problemelor și modalitatea cea mai corectă de amendare a derapajelor clasei politice. Atitudinea asta de gâgă a unor inși ce iau spiritul revoluționar de sezon pe persoană fizică spune ceva despre involuția societății românești. E drept, învățăceii au avut și niște „dascăli” de la care au putut deprinde golănii de cartier (vezi ieșirile în decor ale lui Băsescu și nu numai). 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
07 aprilie 2025 la 12:35

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Uite, nu-ți iau lanțul de la gât, dar fac bani din telefonul tău vechi
Zilele trecute o voce plină de entuziasm anunța la radio că România ar putea obține două tone de...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Mulți, da’ scumpi
Un raport în care sunt consemnate absențele parlamentarilor din lunile februarie și martie, publicat recent, a stârnit multe...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 zile
Și lumii i se face sete
Fără doar și poate, Papa Francisc a fost unul dintre cei mai îndrăgiți dintre papi, cu atât mai...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Cică natura i-ar fi prevăzut cu ABS sufletesc în dotările standard
Iată-ne trecuți încă o dată pe puntea marilor încercări culinare, prilejuite de o sărbătoare ce nu are, în...
Editorialul zilei
3 min de citit