* E singura sintagmă pe care am apreciat-o la Corneliu Vadim Tudor, care, în rest, a practicat un umor cam bolovănos, de mahala dâmboviţeană. * Aţi auzit de poetul năsăudean Nicolae Avram (n.1966), mult lăudat şi mult premiat? Eu am citit ceva scris de el, dar nu-mi aduce a poem: "odată, pe când eram de serviciu/la grajdul de porci şi făceam curăţenie/l-am găsit pe ostro deasupra unei scroafe mi-a dat cinci lei/să nu-l spun la nimeni/ am râs a doua zi când am aflat că au tăiat/scroafa vio­lată pe ascuns/şi au trimis-o directorului tâmpeanu/ să-şi facă cârnaţi de Crăciun". Despre acest Nicolae Avram, criticul literar C. Stănescu scrie că "avem de-a face cu un poet adevărat, un poet al cărui "cinism" liric, de mare forţă, frizează tragismul existenţial". Beţia de vorbe a rămas la mare preţ. * "Poliţiştii şi ziariştii, când nu mai sunt poliţişti şi ziarişti, ar trebui să nu mai fie nimic, ar trebui să fie împuşcaţi". Bine zice ma­rele romancier William Faulkner, doar că, la noi, dacă s-ar aplica, mulţi ar muri nevinovaţi. * Un englez cu simţul umorului (rara avis!) le spunea comesenilor: "Toată viaţa mi-am cheltuit 90 la sută din bani pe băutură şi femei, iar restul l-am irosit." Cam asta fac eu acum… irosesc! * Scriitorul Somerset Maugham, în mare vogă pe vremuri(Vălul pictat, Luna şi doi bani jumate, Vila de pe colină, Pe muchie de cuţit), zicea, apropo de mult cântata libertate" În viaţă sunt două lucruri bune: libertatea de opinie şi libertatea de acţiune. În Franţa, ai liber­tatea de acţiune, poţi să faci ce-ţi trăsneşte prin cap şi nimănui nu-i pasă, însă de gândit, trebuie să gândeşti ca toţi ceilalţi. În Germania trebuie să faci ce face toată lumea, însă ai voie să gândeşti cum vrei. În Anglia n-ai nici una, nici alta, te apasă ca nişte pietre de moară convenţiile sociale. Nu poţi să gândeşti ce-ţi place, nu poţi să faci ce-ţi place. Asta pentru că e o na­ţiune democratică şi mă tem că în America e mai rău". Între timp, lucrurile s-au mai schimbat: în America ai voie să posezi arme şi să le foloseşti: libertatea de a trage cu puşca, de care versifica în 1946 Geo Dumitrescu. * Ajuns la Chişinău după Marea Unire, scriitorul Duiliu Zamfirescu constata nu fără uimire că "aici, toată lu­mea se însoară cu o vervă extraordinară, iar toate soţiile românilor sunt rusoaice sau ucrainence, ceea ce dovedeşte farmecul lor şi fragilitatea noastră." Obser­vaţia mi se pare corectă. * Vă sugerez o "mâncărică", după o reţetă de pe la începutul secolului 20: "Fierbe culbeci, scoate-i din casa lor, pune-i într-o tingire cu ceapă prăjită, două linguri de untdelemn sau ulei de nucă, buli­on de pătlăgele, sarea trebuitoare, paprică, o frunză de dafin, 28 loţi (50 grame) de oţet şi apă câtă-i va cuprin­de, ca să ferbă bine şi apoi dă această ehnie caldă la masă". Să sperăm că nu vom ajunge în aşa hal de sărăcie ca sã cãutãm melci şi râme prin Sub Arini! * Se împlinesc 11 ani de când s-a prăpădit prietenul nostru Costel Drăgoi, zis "Crocodilu", fost săritor în apă de excepţie, fost marinar, fost medic stomatolog, fost nonconformist, fost producător şi..degustător de ţuică. Din când în când, ne amintim de el şi îl pomenim, noi cei care încă nu ne-am pierdut total memoria. * Filozoful de la Păltiniş ,Constantin (Dinu) Noica zicea adesea: "Oamenii cei mai periculoşi nu sunt cei care-ţi cer ceva, ci aceia care îţi dau ceva. După ce ţi-au dat (fără să le fi cerut nimic), îţi cer ei: să nu uiţi că ţi-au dat, să le-o arăţi, să le fii îndato­rat. Dictonul latin "Do ut des" e vechi şi valabil.