* O figură politică de primă mărime a Franţei a fost Raymond Poincare (1860-1934), avocat de meserie, dar şi jurnalist combatant. A avut toate funcţiile înalte posibile: deputat, ministru, prim-ministru, preşedinte în perioada 1913-1920, care n-a fost una calmă, ţinând seamă de Primul Război Mondial. Despre România a avut unele aprecieri nu tocmai măgulitoare: "Ce vreţi, ne aflăm aici la porţile Orientului, unde nimic nu este luat foarte în serios" şi "România este o ţară într-o criză perpetuă". N-a exagerat cu nimic. * N-am mai auzit nici un politician vorbind de "luminiţa de la capătul tunelului", formulă cu care încercau să ne îmbălsămeze prin anii de debut ai democraţiei capitaliste. Ba, să nu mint, profesorul universitar englez John Alan Quinton a spus-o pe aia dreaptă: "Politicienii sunt acei oameni care, când văd lumina de la capătul tunelului, se străduiesc să mai facă rost de nişte tunel". * Câţi dintre contemporani ştiu cine a fost Percy Bisshe Shelley? Ar trebui să ştie fiindcă învaţă cu mai mare plăcere limba engleză decât limba română. Este considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi ai romantismului englez (1792-1822). A trăit puţin, dar intens şi-a murit înecat. Iată câteva panseuri care-i aparţin: "Îi iubim pe cei care, deşi ne cunosc defectele, nu ne întorc spatele; Fiecare carte este un far construit în oceanul timpului; Poezia este o oglindă care face frumos ceea ce e deformat; Înţeleptul doreşte iubire, cel care iubeşte doreşte înţelepciune; Iadul e cam ca Londra – un loc suprapopulat şi plin de fum" * Un ins anonim scrie că subsemnatul sunt din ce în ce mai vulgar. ÎI informez că, în România capitalistă, vulgaritatea este o calitate, fără de care te devorează şobolanii din politică şi administraţie. * Joyce Haber (1932-1993) a fost o jurnalistă americană de can-can de la Hollywood, capabilă să "canonizeze un film sau să distrugă o vedetă", o demnă urmaşă a celebrei Hedda Hopper, acidă cronicară de film. Revenind la Joyce, aceasta spunea că atunci când organizezi o petrecere, o regulă de bază este să nu-i aşezi pe invitaţii interesanţi lângă cei plicticoşi. "Pune-i pe toţi plicticoşii la o masă, în felul ăsta nu-şi vor da seama cât de plicticoşi sunt şi se vor simţi minunat. "Maaare dreptate are! * Într-o cronică a Bucureştiului de la 1810, am citit că, la o populaţie de 24.412 locuitori, existau 4.667 meşteşugari: ceasornicari, giuvaergii, lăcătuşi, clopotari, zugravi, zidari, cărămidari, dogari, şindrilari, tăbăcari, vizitii, rotari, blănari, sobari, olari, bragagii, iaurgii, simigii, coşari, lumânărari, lăutari… Cam la 5 bucureşteni, un meşteşugar, şi trăiau toţi, unii, mai bine, alţii, mai rău, dar aveau ce pune pe masă. (Să nu vă înşir meseriaşii din Sibiu dinainte de 1918, când saşii erau majoritari şi nu le prea plăcea agricultura!) * Cărţile lui Henry Charles Bukowski (născut Heinrich Karl Bukowski), neamţ devenit american, nu le-am citit, dar am navigat pe lângă acest scriitor bine ancorat în literatură. Cinstit, lăutăreşte, spunea: "Uitaţi-vă la starurile de cinema, şi-au luat pielea de pe cur şi şi-au lipit-o pe faţă. Pielea curuilui este ultima care se ridează. Aşa că, în ultimii lor ani de viaţă, toţi au nişte feţe ca nişte cururi". Un neamţ lucid, care a reuşit să se integreze într-o societate americană având ca deviză "Work & Money", el plecând de la alta aproape identică: "Arbeit macht frei".