Articol
Copiii din Sadu pasionați de roboți și robotică, își pot exploata pasiunile într-un mod organizat, sub îndrumarea unui cadru experimentat, în cadrul Clubului de robotică „Robot Junior Sadu”.
De câteva zile, clubul a lansat către toți copiii din comună invitația de a se înscrie la o nouă serie de cursuri, în cadrul cărora vor învăța despre tehnologie, utilizarea acesteia în siguranță, vor crea proiecte inovative și se vor distra pe cinste.
Grupa de începători ce va fi formată luna aceasta se adaugă „avansaților” care frecventează activitățile clubului de mai mult timp. Cu toții sunt așteptați să se bucure și să exploreze împreună lumea fascinantă a roboticii.
Deocamdată, cursurile organizate de Clubul de robotică „Robot Junior Sadu” se desfășoară o dată pe săptămână, la Biblioteca comunei Sadu. În funcție de cum se vor desfășura lucrările de reabilitare a clădirii, locația de desfășurare a cursurilor va fi modificată
D.F.