Articol
Trăim într-o perioadă / o epocă în care capacitatea oamenilor și a comunicării trebuie să se adapteze creativ, să facă față stresului în mod cooperant, să formuleze răspunsuri juste și eficiente și necesar, pentru a modera și/sau remodela comportamentele de zi cu zi pentru a menține o ordine socială eficientă, denumită uzual reziliență. Am asistat recent la un moment aparte petrecut la RAMADA pe care îl includem fără rezerve în ”Hrisovul rezilienței diplomatice cu instrumentele rezilienței artei”.
”Carabulea Gallery ” – modelul rezilienței societale prin artă
Modelul de rezilientă de la RAMADA Sibiu, la care ne vom referi, face cinste nu numai grupului american Wyndham Worldwide ("cel mai mare grup hotelier la nivel internațional, cu peste 12 branduri în care se înscrie și RAMADA") dar și mediului HoReCa din România, fiind un demers pe care proprietarul General Hotel Group, inclusiv CEO RAMADA Sibiu , îl derulează în spiritul sprijinului oferit în timpul pandemie Primăriei Sibiu (n.n. cu acordul Statului Major al Forțelor Terestre și al Statul Major al Ministerului Apărării.) și in armonie cu efortul rezilienței societale, susținut de Comandament NATO de la Sibiu.
Diplomația culturii – cultura diplomației
Consulul Germaniei la Sibiu, Excelența Sa Kerstin Ursula Jahn a vizitat galeria privată de artă de la RAMADA la invitația domnului Oprea Carabulea, (proprietarul primului hotel acreditat NATO). În cursul dialogului (purtat în limba germană) a fost evidențiată contribuția artei și culturii în genere la reziliența urbană dar și puntea de legătură deschisă parteneriatelor economice. Domnul Oprea Carabulea a prezentat conceputul domniei sale de ”Muzeu-open doors ”. După dialogul din zona Lobby, Consulul Germaniei la Sibiu a vizitat spațiile expoziționale. În fața unor lucrări de artă mai reprezentative domnul Oprea Carabulea a oferit informații despre lucrările sau despre biografia artiștilor… și a devoalat mici picanterii legate de procesul de achiziție și nu numai. În acest context domnia sa a mai amintit și alte activități culturale și economice găzduite în spațiile muti-funcționale din RAMADA În finalul dialogului destins, care a durat aproape o oră, domnul Oprea Carabulea a menționat că spațiile dedicate artelor regale ”, sunt deschise mediului diplomatic, unde și mediul diplomatic german poate lansa proiecte culturale. ( n.n. cum ar fi găzduirea unei expoziții individuale ori a unui recital solo de jazz susținut artiști germani) .
Mesajul gestual și verbal de pace transmis de mediul diplomatic german
Consul Germaniei la Sibiu , Excelența Sa Kerstin Ursula Jahn, a apreciat tematica operelor de artă din ”Carabulea Gallery”. Domnia sa a fost plăcut surprinsă de stilul creațiilor care tranzitează limbajul heraldic sau ezoteric. În finalul vizitei am reținut un mesajul gestual în fața lucrării din bronz ”Odă Planetei albastră”( n.n. surprins în imagine) urmat de următorul mesaj verbal de pace rostit de diplomatul german: ”Într-o perioadă de criză și mai cu seamă într-una de conflict armat, viața culturală ajunge să paralizeze foarte repede. Acolo unde se instalează violența sau frica de violență, pictura, teatrul, muzica, romanele și poezia devin neînsemnate sau chiar condamnabile. Și totuși tocmai arta face posibilă făurirea de timp și spațiu dătătoare de speranță. Fiind conștientă de acest context, m-am bucurat mult de posibilitatea avută de a beneficia de un tur ghidat oferit de către domnul Oprea Carabulea prin galeria pe care dânsul a inaugurat-o în luna decembrie a anului trecut în cadrul hotelului Ramada. M-am putut bucura de vizionarea lucrărilor create exclusiv de artiști români. De admirat este pe de-o parte distincția și diversitatea obiectelor colecției de artă și totodată faptul că aceasta este în continuă dezvoltare și pe de altă parte apropierea de publicul vizitator: fiecare oaspete al hotelului, indiferent dacă înnoptează acolo sau nu, are acces la culoarele expoziției unde sunt expuse lucrările de artă – în orice privință o expoziție fără bariere. O inițiativă lăudabilă a colecționarului care pe de-o parte promovează artiști români și pe de alta intermediază unui public larg accesul nelimitat, fără obstacole, la artă.” ,
Post-Scriptum
Am solicitat și părerea domnului Oprea Carabulea, care declara următoarele: ”A fost onorant pentru noi să fim vizitați de doamna Consul Kerstin Ursula Jahn, o vizită pe care o consider un început pe drumul diplomației prin cultură. Sper ca diagnoza caracteristică personalității artiștilor români, prin care am atins aspecte legate de dezvoltat carierei artistice în anii dinaintea actualei crizei economice. să fi fost interesante pentru oaspetele nostru. Personal consider că asociațiile profesionale la ora actuală sunt încă într-o fază de adaptare în fața la noilor provocării contemporane. Ca atare se simțea nevoia unei revitalizări în spațiul cultural artistic, aspect pe care l-a sesizat și doamna consul în galeria noastră, un spațiu generos care reunește creatori și opere, un spațiu în care vizitatorii pot analiza sursele psihologice specifice societății contemporane, implicit capacitate socială de a depăși eficient situațiile de criză”. Domnul Oprea Carabulea a lăsat să se înțeleagă că demersul trebuie perceput dincolo de simțul estetic, fiind și o preocupare de cercetare a domniei sale, anume de a determina care este profilul de artist rezilient, de a decripta care sunt instrumente tehnice și cele de expresie plastică personale, sociale și profesionale la care apelează plasticienii români. Este evident că în ”Carabulea Gallery” prin metodologia expozițională Oprea Carabulea demonstrează că are un spirit analitic și descriptiv, care permite determinarea caracteristicilor personalității rezistente în mediul cultural și prin el nivelul de reziliență societală, un aspect pentru care trebuie gratulat.