Deoarece, în noaptea trecerii dintre ani, bucătarii n-au putut petrece, fiind preocupați să gătească bunătățile aflate pe masa oaspeților la marea petrecere, a devenit deja obișnuință ca, la câteva zile după Revelionul oficial, când sezonul marilor petreceri a intrat într-o oarecare acalmie, să fie organizat Revelionul Bucătarilor, o petrecere specială dedicată bucătarilor, dar și celor mai buni colaboratori ai acestora, ospătarii, chelnerii și celorlalți colegi de breaslă. La jumătatea săptămânii trecute, Avrigul a fost gazda unei petreceri de acest fel, ce a fost onorată prin prezența unui număr impresionant de participanți, chefi cunoscuți și foarte cunoscuți în țara noastră și în străinătate, ce poartă cu mândrie numeroasele insigne și decorații obținute în urma câștigării concursurilor de profil. Cât despre bucatele aflate pe mesele petrecăreților, acestea au fost gătite, în prealabil, tot de maeștrii bucătari prezenți.
Revelionul Bucătarilor 2024 s-a desfășurat la Palatul Brukenthal Avrig, unul dintre cele mai cunoscute și apreciate locuri pentru organizarea de evenimente de la noi din țară. Alegerea acestui loc pentru găzduirea celei mai importante petreceri din an a bucătarilor a fost făcută în contextul în care restaurantul din cadrul frumosului complex baroc avrigean a devenit, în anul încheiat doar în urmă cu câteva săptămâni, prima locație din România acceptată în Historic Cafes Route, itinerar cultural oficial al Consiliului Europei.
Tema Revelionului Bucătarilor 2024 a fost Transilvania Culinară, pe mesele aranjate în sălile Oranjeriei Palatului Brukenthal din Avrig fiind așezate preparate inspirate din rețete ale curților, palatelor ori conacelor domnești de odinioară, diversitatea și multitudinea de gusturi, texturi, culori etc, fiind cu adevărat impresionante. Și chiar dacă tema evenimentului a fost dedicată unei regiuni a țării, printre opulentele preparate s-au strecurat și mâncăruri istorice din celelalte provincii ale României, fiecare maestru venind cu un preparat personal emblematic, astfel că fiecare participant a putut găsi pe mese un produs pe gustul și preferința sa. Cu siguranță, acesta a fost cel mai impresionant spectacol culinar organizat vreodată la restaurantul Palatului Brukenthal din Avrig, un eveniment istoric, de o complexitate deosebită.
În cadrul evenimentului, reprezentantul locației gazdă, Arnold Gunter Klingeis, ambasadorul Historic Cafes Route pentru România, a făcut o prezentare a primului traseu turistic prin România lansat în cadrul acestei rute culturale a Consiliului Europei, traseu de iarnă ce cuprinde, în cele două variante ale sale, locații membre sau partenere ale acestei inițiative, turiștii având astfel garantată o experiență culinară, culturală, istorică dar și plină de adrenalină și momente inedite. De asemenea, au fost făcute prezentări referitoare la modalitățile eficiente de interconectare a traseelor culturale, astfel încât experiența trăită de turiștii ce doresc să exploreze aceste meleaguri să fie și mai bogată și interesantă.
La Revelionul Bucătarilor 2024 organizat la Palatul Brukenthal din Avrig au fost prezenți reprezentanți români și străini ai celorlalte rute culturale acreditate de Consiliul Europei, responsabili ai locațiilor românești membre sau partenere Historic Cafes Route, reprezentanți ai unor agenții de turism, asociații sau entități ce au ca scop promovarea turistică, culturală, istorică și gastronomică a țării noastre, reprezentanți ai administrației publice locale, alți invitați.
Un aport important la organizarea evenimentului de la Avrig l-a avut Asociația Culturală Euro Est Alternativ (ACEEA), una din cele mai importante asociații profesionale de gastronomie din România. Asociația are membri maeștrii bucătari din Bucureşti, Timişoara, Cluj Napoca, Sibiu, Iaşi, Suceava, Arad, Piteşti, Constanţa, Braşov, Constanța, Maramureş, Făgăraş, Oradea, Târgu Mureş și Milano, Rimini, Berna, Berlgrad, Livov, Londra, Berlin, Barcelona, Dejeon, Ierusalim, Dordmund, Stockholm, Helsinki.
ACEEA este membră în Federația Patronatului din Turismul Românesc și a Comitetului Sectorial Turistic și reprezintă oficial România la competiții, congrese și întruniri de profil la nivel mondial.