Articol
Donatorii de sânge din orașul Avrig pot beneficia de o reducere de 20 % la plata impozitului pe clădirea de domiciliu și terenul aferent acesteia, dacă vor face dovada a cel puțin trei donări de sânge într-un an calendaristic.
Inițiativa referitoare la acordarea acestei facilități a fost promovată de grupul consilierilor locali avrigeni ai Partidului Național Liberal și a fost aprobată, în unanimitate, de toți membrii Consiliului Local Avrig, prin Hotărârea nr. 39/2025, adoptată în cadrul ultimei ședințe ordinare.
Pentru a putea beneficia de această reducere, donatorii de sânge trebuie să fie, de cel puțin șase luni, proprietarii locuinței de domiciliu, iar donările de sânge trebuie să fi fost făcute în cursul anului anterior celui pentru care se solicită reducerea. De asemenea, persoana îndreptățită trebuie să depună la Primăria orașului Avrig o cerere, însoțită de carnetul de donator sau adeverința care să certifice donările de sânge, actul de proprietate, precum și actul de identitate. Reducerea poate fi cumulată și cu alte reduceri sau bonificații, acordate de Consiliul Local al orașului Avrig în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Prin aceeași hotărâre a fost aprobat și regulamentul de acordare a acestei reduceri fiscale locale.
„Este o inițiativă necesară, justă și salvatoare de vieți, un mod prin care comunitatea noastră își arată respectul și sprijinul pentru cei care aleg să dăruiască din ei înșiși, pentru binele celorlalți. PNL Avrig susține solidaritatea, implicarea și recunoașterea meritelor celor care salvează vieți”, a declarat, referindu-se la această inițiativă, Ciprian Stoișor, viceprimarul orașului Avrig.