Reacția lui Hermannstadt după votul ”pro” pentru eliminarea regulii U21:”Nu suntem nici «stăpâni», nici «sclavi»!”

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Gruparea de pe ”Municipal” a reacționat, pe rețelele de socializare, după ce finanțatorul FCSB-ului, Gigi Becali, a răbufnit la adresa cluburilor care nu au fost de acord cu eliminarea regulii U21 din Superligă. Alături de ”roș-albaștri”, doar alte șase cluburi ar fi dorit modificarea regulamentului în acest sens, printre ele fiind și cel sibian.

La finalul ședintei Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal în care s-a decis păstrarea regulii U21, latifundiarul din Pipera a reacționat, în fața reprezentanților mass-media, împărțind cluburile în ”stăpâni” – cele care au votat la fel ca FCSB – și ”sclavi”, pentru cele care au optat pentru menținerea regulamentului.

”Pe această cale, vă aducem la cunoștință că votul nostru reprezintă o opinie, o viziune a FCH, nicidecum un favor adus unei persoane anume. Noi suntem niște oameni simpli și muncitori, nu suntem nici «stăpâni», nici «sclavi». Nu vrem să facem nimănui pe plac, ci doar să ne vedem de treabă în felul nostru – prin muncă și echilibru. Scopul nostru este să menținem fotbalul sibian pe prima scenă a fotbalului românesc, unde considerăm că a venit momenul să ne consolidăm prezența. Repetăm: nu suntem nici «stăpâni», nici «sclavi»!, a reacționat FC Hermannstadt pe pagina oficială de Facebook.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
28 iunie 2023 la 14:33

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 22 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit