Reacția Autorității Aeronautice în cazul Fly Lili

Autoritatea Aeronautică Civilă Română susține că afirmațiile proprietarului companiei aeriene Fly Lili potrivit cărora, anumite zboruri operate de companie au fost anulate din cauza întârzierii AACR în procesul de înmatriculare al unei aeronave, sunt nefondate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La începutul luni iulie, reprezentanții companiei Fly Lili anunțau că zborurile ce urmau să fie operate de pe aeroporturile Sibiu și Brașov, vor fi suspendate temporar.

 „Nu înțeleg de ce procesul de înmatriculare a unei aeronave durează atât de mult. Este o situație care ne afectează foarte, foarte mult… Am știut că va fi un proces îndelungat, am luat în considerare și o marjă de siguranță, dar nu ne-am așteptat să dureze atât de mult. Din acest motiv, am decis să amânăm zborurile Fly Lili către și dinspre Sibiu până pe data de 1 septembrie. Sperăm că până atunci aeronava respectivă va fi înregistrată oficial”, precizau la începutul acestei luni reprezentanții Fly Lili.

61 de neconformități grave ce țin de siguranța zborului

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autoritatea Aeronautică Civilă Română susține, într-un răspuns postat pe pagina oficială a instituției, că aceste afirmații sunt vădit false, situația reală fiind următoarea:

În vederea emiterii certificatului de navigabilitate pentru aeronava YR-LIC (înmatriculată încă din 10 august 2023), operatorul aerian a solicitat, la data de 21 iunie 2024, conform RACR IA, efectuarea unei inspecții fizice la aeronavă. Deși în acea perioadă inspectorii Autorității Aeronautice Civile Române aveau programate alte activități, pentru a veni în sprijinul Fly Lili, inspecția necesară emiterii certificatului de înmatriculare a fost efectuată în două zile, 24 și 25 iunie 2024, în ciuda faptului că una dintre aceste zile, respectiv 24 iunie (a doua zi de Rusalii), a fost zi liberă legală. În urma inspecției efectuate au fost constatate 61 de neconformități grave ce țin de siguranța zborului. În consecință, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a notificat compania aeriană la data de 28 iunie 2024 cu privire la cele constatate. Pentru ca AACR să poată emite certificatul de navigabilitate, Fly Lili trebuie să trimită documente care să demonstreze faptul că toate neconformitățile constatate au fost remediate, lucru care nu s-a întâmplat până la data prezentei”, transmite AACR.

În calitate de organism tehnic specializat, care are ca obiect de activitate exercitarea, în condiţiile Codului aerian, a funcţiei de supervizare a siguranţei în aviaţia civilă la nivel național, pe lângă celelalte responsabilități care îi revin, Autoritatea Aeronautică Civilă Română supraveghează permanent 37 de operatori aerieni.

Regretăm faptul că se forțează emiterea certificatelor de navigabilitate prin presiuni asupra specialiștilor AACR, acuzații nefondate și afirmații făcute în presă sau pe rețelele de socializare, care induc în eroare pasagerii și opinia publică. Subliniem faptul că, Autoritatea Aeronautică Civilă Română sprijină orice demers de dezvoltare al companiilor aeriene și al infrastructurii aeroportuare, însă nu va face nicio excepție de la reglementările aeronautice civile în vigoare și va trata cu seriozitate și responsabilitate orice solicitare venită din partea acestora, pentru ca zborurile operatorilor aerieni civili să se desfașoare în condiții de deplină siguranță”, se mai arată în comunicatul AACR.

Fly Lili ar fi trebuie să opereze primul zbor de pe Aeroportul Internațional Sibiu pe data de 20 iulie. La începutul acestei luni, operatorul aerian a anunțat că suspendă vânzarea biletelor pentru zborurile din Sibiu până pe data de 1 septembrie.

Autor
16 iulie 2024 la 10:00

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Cosmin Rus
acum 7 ore
Biciclist rănit în munții Cindrel
Un bărbat de 63 de ani a avut nevoie de ajutorul echipei Salvamont după ce a căzut cu...
Eveniment
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
(ACTUALIZARE) Săptămână perfectă pe ”Municipal”, pentru sibieni! FC Hermannstadt o învinge pe ”Bătrâna Doamnă” cu 3-0
FC Hermannstadt încheie o săptămână perfectă cu o victorie cu UTA. Pe o vreme câinească, jucătorii lui Marius...
Actualitate
6 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Sărbătoritul zilei, Alexandru Luca, și-a făcut cadou un gol: ”Mă bucur că am dat dovadă de atitudine, de caracter”
Venit sub formă de împrumut, în iarnă, de la FC Hermanstadt, mijlocașul Alexandru Luca a înscris primul său...
Actualitate
3 min de citit
Autor Cosmin Rus
acum 11 ore
Accident în Poiana Sibiului. Un copil și o tânără au ajuns la spital
O tânără de 23 de ani și un copil de 10 ani au fost răniți întrun accident rutier...
Eveniment
2 min de citit