Raul Opruț, la reîntoarcerea la FC Hermannstadt: ”Vreau să joc! Mă bucur că m-am întors. Mă gândesc la EURO”

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Fundașul stânga Raul Opruț a îmbrăcat din nou tricoul lui Hermannstadt în amicalul cu Winterthur la mai bine de cinci luni de când s-a transferat la Kortijk, în Belgia. ”Lanterna” din Jupiter Pro League l-a împrumutat până la finalul sezonului la Sibiu.

Opruț a făcut joncțiunea cu lotul în Antalya, iar luni a fost folosit 90 de minute de antrenorul Măldărășanu cu elvețienii.

Fundașul de 26 de ani speră să fie folosit cât mai mult la Hermannstadt, după ce, în Belgia, a jucat numai 130 de minute în trei meciuri. Opruț nu a ascuns faptul că se gândește să intre din nou în atenția selecționerului Edward Iordănescu, în vederea participării la turneul final al EURO, din Germania.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Îmi era dor de fotbal, pentru că n-am prea jucat. Am dus până la capăt 90 de minute. Mă simt bine! (…) A fost o perioadă grea, vă dați seama, pentru că, dacă nu joci, orice jucător suferă. A fost o perioadă foarte grea pentru mine. Mă bucur că m-am întors, vreau să încep să joc. Chiar dacă a fost o perioadă grea, am învățat câteva lucruri care mă vor ajuta pe vitor.

Nu știu ce n-a funcționat sau ce a funcționat, sau dacă nu m-am adaptat (n.a la Kortrijk). Antrenorul care m-a adus a fost dat afară, după care am mai jucat 30 de minute. Asta a fost, vreau să las totul în urmă, să joc aici șase luni, să mă întorc înapoi în Belgia și să arăt că a fost doar un incident pe parcurs până la urmă.

Normal că mă gândesc la echipa națională, orice jucător care joacă în liga întâi, până la urmă, trebuie să se gândească la echipa națională. E o mândrie pentru țara noastră că ne-am calificat la un Campionat European și normal că-mi doresc să fac parte din lotul pentru EURO”, a declarat Opruț.

Raul Opruț a adăugat că între campionatele României și Belgiei diferența este făcută de ritmul de joc, mai ales în cazul Jupiter Pro League.

”E o diferență mare, nu pot să spun foarte mare, dar e o diferență din punct de vedere al intensității, al ritmului de joc pentru că se joacă mult unu contra unu. Nu e așa tacticizat campionatul, e mai mult pe dueluri, pe forță și mai multă intensitate”, a adăugat fundașul.

 

A făcut penalti cu Winterthur

 

Integralist în amicalul de luni, Raul Opruț a produs o lovitură de la 11 metri, în reprza a doua, la scorul de 2-2, prin care elvețienii au preluat conducerea, după o oră de joc. Fundașul a recunoscut că a comis-o, dar a spus râzând că bine căcs-a întâmplat într-un meci de verificare.

”Am vrut să dau în minge, n-am putut să mă mai opresc, l-am atins puțin pe șireturi, a fost penalti… Se mai întâmplă! E bine că s-a întâmplat în amical”, a spus Opruț.

Legat de meciul cu Winterthur, pierdut cu 4-2, Opruț a afirmat că rezultatul este just, dar și că pentru ”alb-roșii” a fost ”un test util”.

”Un adversar bun, o echipă bună, joacă într-un campionat – zic eu – foarte bun. Au avut un ritm mai bun decât noi, au ținut mai bine de minge. A fost un test bun pentru noi, pentru că trebuie să începem să-i dăm bătaie, pentru că se apropie foarte repede startul campionatului”, a concluzionat fotbalistul.

 

 

Autor
08 ianuarie 2024 la 18:53

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit