Articol
După ce a fost ridicată interdicția la transferuri și FC Hermannstadt i-a putut înregistra contractul, Raul Opruț a jucat toate cele 90 de minute în meciul cu FC Botoșani și a avut o evoluție bună.
Fundașul a declarat, la flash-interviuri, că nu a avut probleme de adaptare și s-a declarat fericit că a dus tot meciul fără să aibă probleme de ordin medical.
”A fost un meci destul de greu chiar dacă s-a terminat 2-0. Am încercat să-mi fac treaba cât mai bine.Era normal ca primele 10-15 minute să-mi intru mai greu în meci dar sunt fericit că duc tot meciul până la capăt și, până la urmă, c-am ieșit sănătos de pe teren, pentru că ăsta e lucrul cel mai important, la finalul zilei.
Colegii sunt aceiași, «Mister» (n.a. Marius Măldărășanu) e același, e normal că n-am avut nevoie de adaptare, să zic așa, deci pot să zic că a fost ca și cum n-am fost niciodată plecat”, a afirmat Opruț.
Raul Opruț crede în șasele echipei sibiene de a prinde un loc în primele șase la finalul sezonului regular: ”Cu siguranță avem șanse reale (n.a. la play-off), pentru că suntem acolo, suntem la câteva puncte… Nu numai noi, și celelalte echipe. Ne dorim să intrăm în play-off, toți băieții…. Și astăzi vorbeam, înainte de meci, să câștigăm pentru că dorim să prindem play-off-ul. Mai sunt câteva etape și sperăm ca, la final, să fim acolo”.
”Campionatul din Belgia e mult peste cel din România”
Provocat de reporterul DigiSport să vorbească despre perioada petrecută la Kortrijk și de probleme avute la clubul belgian, Opruț a declarat că preferă să se concentreze pe prezent, să își facă treaba la Hermannstadt cât mai bin și să revină, în vară, la gruparea belgiană unde să demonstreze că nu degeaba aceasta a investit în el. Fundașul susține că este diferență mare între cele două campionate.
”Încerc să-mi fac treaba cât mai bine. A fost o perioadă grea. Cu siguranță campionatul belgian e mult peste campionatul României din punct de vedere al ritmului și al intensității. Dacă te uiți până la urmă pe campionat, vând jucători pe sume foarte mari, ceea ce, în campionatul României, în momentul de față, se întâmplă rar. Prefer să nu mai vorbeasc de acea perioadă pentru că ar fi lipsă de respect față de Kortrijk, clubul de care aparțin. Am venit aici, e un nou început, sunt șase luni care, cu siguranță, îmi vor prinde bine și mă voi întoarce acolo – zic eu – mai pregătit, cu încredere mai multă ca să demonstrez că nu au greșit în momentul în care m-au cumpărat”, a mai spus Opruț.
Vrea la EURO
Altfel, Raul Opruț n-a ascuns faptul că își dorește să prindă din nou echipa națională și să prindă lotul ”tricolorilor” pentru turneul final al EURO, din vară.
”Normal că, dacă îmi voi face treaba foarte bine și voi avea meciuri foarte bune, mă voi întoarce la echipa națională. Deja am fost acolo, am înțeles pe pielea mea ce înseamnă echipa națională. Am avut și puțin ghinion pentru că m-am accidentat de două ori când am fost acolo. Sper să-mi fac treaba cât mai bine și în vară să fiu acolo (n.a. la EURO”, a concluzionat Opruț.