Racoviţa (România) – Carquefou (Franţa), 20 de ani de la semnarea actului de înfrăţire

Zilele acestea, comuna Racoviţa este gazda unei importante delegaţii din comuna franceză Carquefou (Regiunea Pays de la Loire, departamentul Loire – Atlantique). Vizita francezilor pe meleagurile sibiene este prilejuită de aniversarea a douăzeci de ani de la semnarea actului oficial de înfrăţire dintre cele două unitţi administrativ – teritoriale. Vineri dimineaţa, începând cu ora 11, în sala de evenimente a Primăriei comunei Racoviţa se va desfăşura festivitatea oficială de primire a delegaţiei franceze. “Acesta este prima vizită pe care comunitatea din Carquefou o face în acest an la Racovița, urmând ca, în luna septembrie, să se desfășoare cea de-a doua vizită. Din partea delegație franceze vor fi prezente 15 persoane, reprezentante ale Comite de Jumelage, iar aceștia vor fi primiți de doamna primar Andreea Voicu, alături de reprezentanți ai Asociației Racovița- Carquefou și oficialități locale”, informează Primăria comunei racoviţa, prin intermediul unui comunicat de presă. După primirea oficială, oaspeţii francezi şi gazdele din România vor participa la vernisajul epoziţiei de fotografie “Racovița – Carquefou – Momente importante din cei 30 de ani de prietenie”. Apoi, oaspeţii vor fi invitaţi să descopere o parte din frumuseţile naturale ale locului, printr-o scurtă drumeţie organizată în zona Valea Lupului. Din programul zilei de vineri face parte şi participarea la Şezătoarea tradiţională ca la Racoviţa (ora 18, Căminul Cultural Racoviţa), în cadrul căreia vor fi prezentate mai multe momente cultural – artistice. “Această întâlnire între comunitățile noastre reprezintă un pas important în menținerea și consolidarea relațiilor de prietenie între comunitățile noastre și un reper important pentru viitor”, ne-a informat primarul comunei Racoviţa, Andreea Voicu. Carrquefou este un orăşel situat în partea de nord est a oraşului Nantes, ce se întinde pe o suprafaţă de 4.342 ha, din care 2.000 de ha sunt terenuri agricole, iar 800 de ha reprezintă spaţii verzi protejate. Oraşul a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare fără precedent (în jurul anului 1990, la Carquefou locuiau doar 3.000 de oameni), aici funcţionând în prezent peste 800 de societăţi comerciale sau întreprinderi, cu un număr de 16.000 de angajaţi. Primele legături între reprezentanţii comunităţilor din Racoviţa şi Carquefou au fost stabilite la finalul anului 1989.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
30 iunie 2022 la 13:16

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Paul NEAGU
acum 1 oră
”Coding Award- Premiul pentru programare” la Mondialele de Roboticā de la Houston, SUA, pentru Nitro Explorer din Sibiu
Echipa de robotică Nitro Explorer, antrenată de Hoară Alina de la Asociația Științescu Hub este câștigătorea premiului Coding...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Serbare câmpenească de 1 mai, la Mediaș
Dacă locuiți în nordul județului și nu v-ați făcut încă planuri pentru petrecerea zilei de 1 mai, puteți...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Ruxandra Cibu Deaconu s-a întâlnit cu reprezentanții ONG-ului „Împreună pentru Ștefan”: „Copiii cu nevoi speciale nu cer lacrimi, ci răbdare.
Senatoarea USR de Sibiu a transmis un mesaj pe rețelele de socializare, în urma unei întâlniri cu reprezentanții...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 ore
Spectacol de dans, la Casa de Cultură Avrig
Sâmbătă, 26 aprilie, începând cu ora 17, Casa de Cultură a orașului Avrig va fi gaza spectacolului „UrbanDance...
Actualitate
1 min de citit