Pungile de plastic din piețele Sibiului, „reclamate” în ultima ședință de CL

Acasa >

Articol

Pungile din plastic în care vând marfă comercianții din piețele Sibiului au devenit motiv de nemulțumire, în ultima ședință a legislativului local, din acest mandat. Consilierul local USR, Diana Mureșan, a readus în discuție problema pungilor din plastic care, spune ea, ar fi trebuit înlocuite cu unele biodegradabile încă de acum patru ani. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„În urmă cu mai bine de patru ani, în Consiliul Local s-a votat o hotărâre de Consiliu Local care interzicea distribuirea și comercializarea pungilor de plastic subțire cu mâner, la nivelul piețelor aparținând domeniului public al Municipiului Sibiu, începând cu data de 01.01.2021 și înlocuirea acestora cu pungi biodegradabile, de tipul acelora pe care le găsim în supermarketuri. Până în ziua de azi această hotărâre nu a fost aplicată. 

E o enigmă pentru mine cum de este posibil ca Piețe SA și directorul Piețe SA în a cărui sarcină a picat executarea acestei hotărâri să nu fie recurs la aplicarea acestei hotărâri, mai ales că acest proiect a pornit de la un raport de specialitate, prin care chiar Piețe SA cerea reglementarea interzicerii pungilor de plastic cu mâner.

Am scris către Piețe SA un e-mail în urmă cu doi ani în legătură cu acest subiect, am adus în discuție acest subiect și cu domnul director de la Piețe SA în trecut, după o ședință de Consiliu Local când a fost și el prezent, dar nu s-a schimbat nimic. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Am rugat-o azi pe doamna Fodor, în calitate de primar și reprezentat AGA să intervină pentru ca hotărârea nr. 233 din 2020 să fie aplicată.

Din estimările mele se consumă în jur de 3 milioane de pungi de plastic doar la Piața Cibin. După cum bine știm, plasticul are nevoie de zeci de ani să se descompună, în schimb pungile biodegradabile se descompun în decurs de câteva luni” a declarat marți consilierul local USR, Diana Mureșan. 

Autor
29 octombrie 2024 la 16:19

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 17 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit