PSD Sibiu: Social-democrații au alergat, la Maraton, pentru copiii speciali

Acasa >

Articol

Tinerii din PSD Sibiu, alături de dr. Ionela Mihai și Aura Macovei, secretarul Organizației Municipale PSD Sibiu, au alergat la Maratonul Internațional Sibiu pentru două proiecte dedicate sprijinirii copiilor cu autism: "Oferă o bucurie unui copil special" și "Ajută-mă să pot urca". Banii strânși au fost direcționați către Fundația UCOS din Sibiu, respectiv Asociația Sfântul Casian din Mediaș.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

"A fost o plăcere și, în același timp, o provocare să particip la Maraton pentru a susține o cauză nobilă. Sunt o persoană dinamică și încurajez orice fel de activitate fizică, conștientizând multitudinea de beneficii asupra stării de sănătate”, a declarat dr. Ionela Mihai.

”Echipa tinerilor social democrați este alături de toți cei care au probleme și a organizat mai multe acțiuni de sprijin. Am participat cu mare bucurie la maraton, împreună cu mai mulți colegi, pentru a susține două proiecte benefice pentru copiii speciali”, spune Dan Luca, președintele Organizației Municipale TSD Sibiu.

Organizația PSD Sibiu

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 Custom Image Custom Image Custom Image

Autor
29 mai 2023 la 10:24

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Noaptea în care a răsunat “Hristos a Înviat” (şi) la biserica de pe Mihai Viteazu
Sărbătoarea Învierii, ca orice sărbătoare a creştinătăţii, este, în desfăşurarea ei, aceeaşi. Nu e ceva diferit de la...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 22 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit