Provocări pentru organizarea Şcolii Academice Gheorghe Lazăr 2023, la Avrig

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Cu o temă deja stabilită (("Apostolatul lui Gheorghe Lazăr în timp"), dedicată comemorării a 200 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui cărturar al neamului românesc, şi cu o primă listă a lectorilor deja aleasă, organizatorii au lansat deja invitaţia ca fiecare dintre cei ce vor participa să stabi­lească tema lucrării ce va fi prezentată şi să lucreze serios pentru documentarea, elaborarea şi/sau definitivarea acesteia. "Provocarea" adresată participanţilor la ŞAGL 2023 a fost lansată cu doar câteva zile înainte de finalul acestui an şi vine din partea prof.  univ. dr. Emilian M. Dobrescu, membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, unul dintre cei ce şi-au adus o contribuţie însemnată la orga­nizarea şi desfăşurarea ediţiilor anterioare ale manifestării, care îşi doreşte ca, până la finalul lunii mai 2023, să fie gata toate comunicările ce vor fi prezentate la Avrig.

Printre cei "vizaţi" de îndemnul profesorului Dobrescu se află persoane ce îşi desfăşoară activitatea profesională în diverse domenii,  cum sunt preoţii ortodocşi Vasile Gafton şi Ovidiu Vili Stroe, bibliotecara Maria Grancea, cadrele didactice universitare Ana Grama, Ioan Opriş, Aurel V. David, Gheorghe Bichicean, Edith Mihaela şi Emilian M. Dobrescu sau Alexiu Tatu, Cosmin-Crăciun Cruciat, Petre Din etc. Cu siguranţă, majoritatea celor invitaţi vor răspunde prompt, astfel că există toate premisele unei manifestări interesante, aşa cum merită memoria avrigeanului Gheorghe Lazăr, cel ce a întemeiat învăţământul superior în limba română.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În acelaşi timp, participanţii la ediţiile anterioare ale ŞAGL consideră că marcarea bicentenarului de la moartea lui Gheorghe Lazăr trebuie să aibă o importanţă, vizibilitate şi reprezentativilitate naţionale, astfel că manifestarea trebuie gândită pentru o perioadă mai lungă de desfăşurare şi cu un program de activităţi mai amplu.

Şcoala Academică Gheorghe Lazăr este organizată de Primăria şi Consiliul Local al oraşului Avrig, prin Biblioteca Orăşenească Avrig, cu sprijinul mai multor colaboratori.

Autor
02 ianuarie 2023 la 18:49

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 3 ore
„Omul Verde” pleacă la drum: periplu prin 14 biserici din Transilvania cu simboluri celtice
Debutul sezonului turistic de la Richiș vine cu o propunere interesantă pentru iubitorii istoriei medievale: circuit destinat „Omului...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
(ACTUALIZARE) Săptămână perfectă pe ”Municipal”, pentru sibieni! FC Hermannstadt o învinge pe ”Bătrâna Doamnă” cu 3-0
FC Hermannstadt încheie o săptămână perfectă cu o victorie cu UTA. Pe o vreme câinească, jucătorii lui Marius...
Actualitate
6 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 8 ore
„Nunta avrigenească” – pe scena Casei de Cultură Avrig
Prezentarea obiceiului de nuntă din Avrig (o versiune adaptată pentru spectacol), a fost principalul reper din programul Spectacolului...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Sărbătoritul zilei, Alexandru Luca, și-a făcut cadou un gol: ”Mă bucur că am dat dovadă de atitudine, de caracter”
Venit sub formă de împrumut, în iarnă, de la FC Hermanstadt, mijlocașul Alexandru Luca a înscris primul său...
Actualitate
3 min de citit