Articol
CSC Șelimbăr a anunțat, în sfârșit, primul transfer! Sub comanda lui Claudiu Niculescu a ajuns Raul Palmeș, un fundaș de 26 de ani care și-a început cariera la juniorii Interstarului, după care a evoluat pentru mai multe formații din Ungaria, înainte de a reveni în țară, la divizionara secundă din Miercurea Ciuc, apoi la Concordia.
Astfel, Palmeș va lucra din nou cu ”Clau-gol”, după ce l-a avut antrenor, în sezonul precedent, la Chiajna. Fundașul central a fost adus de ”călăreții roșii” pentru a umple golul lăsat de plecarea căpitanului Alexandru Dandea, unul dintre cei șase jucători care s-au despărțit, în această iarnă, de gruparea din Șelimbăr, alături de Octavian Ursu, Alexandru Curtean, Alexandru Raicea, Alexandru Silveanu și Robert Riza.
”Mă bucur că am ajuns la Șelimbăr și că voi face parte din acest proiect foarte ambițios, va fi o provocare, dar și o mândrie să îmbrac pentru prima dată în cariera mea la seniori, tricoul unei echipe care reprezintă județul Sibiu.
Decizia de a veni la Șelimbăr a fost una ușoară deoarece am fost dorit foarte mult de toți oamenii din conducerea clubului și le mulțumesc încă o dată pentru această oportunitate și pentru încrederea pe care mi-au oferit-o, cât și de staff-ul tehnic , în special de domnul Claudiu Niculescu, cu care am mai lucrat împreună și am avut rezultate foarte bune la Concordia Chiajna, cât timp a fost antrenorul echipei. Îmi doresc să-i răsplătesc încrederea pe care mi-a acordat-o din nou, prin evoluții foarte bune, care să ajute la îndeplinirea obiectivelor echipei”, a declarat Palmeș la momentul semnării contractului, conform site-ului csc1599selimbar.ro.
Format de FC Interstar, Raul Palmeș a evoluat la seniori pentru Honved Budapesta, în prima ligă maghiară, Kazincbarcika SC (liga secundă din Ungaria), FK Csikszereda și Concordia Chiajna.
A ales Șelimbărul și pentru mândria de a juca pe ”Municipal”
Raul Palmeș a mai spus că un alt motiv pentru care a decis să vină la CSC Șelimbăr a fost și acela că își dorește să joace pe noul ”Municipal” sibian.
”Un alt motiv pentru care mi-am dorit să vin, a fost mândria de a juca pe noul Stadion «Municipal» din Sibiu, în fața familiei și prietenilor și astept cu nerăbdare reînceperea pregătirii și reluarea campionatului”, a adăugat Palmeș.
Este cunoscut faptul că, în așteptarea finalizării lucrărilor la propriul stadion de către Compania Națională de Investiții, echipa din Șelimbăr a jucat până acum meciurile considerate acasă la Avrig și Rm. Vâlcea, iar din 2023 se va muta cel mai probabil pe ”Municipal”, primul joc al ”călăreților roșii” pe arena din Parcul Sub Arini urmând să fie chiar cu Dinamo, în luna februarie.