Articol
În această săptămână, Teatrul „Gong” a pregătit pentru cei mici un atelier de creație și un spectacol: Atelierul de Creație „Piticii pricepuți – Coșuleț cu flori” și spectacolul „Povești invizibile”.
În cadrul Atelierului de Creație „Piticii pricepuți – Coșuleț cu flori”, copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani sunt chemați să își pună imaginația și îndemânarea la încercare, realizând cu foarfecă, lipici și hârtie colorată, un coșuleț fermecător plin cu flori de primăvară.
„Cu foarfecă, lipici și hârtie colorată, copiii vor realiza un coșuleț fermecător plin cu flori de primăvară. Folosind pahare de carton, vom transforma materialele simple în decorațiuni delicate, perfecte pentru a fi oferite mamelor și bunicilor de Ziua Femeii. Micuții își vor dezvolta creativitatea și îndemânarea prin decupare, îndoire și asamblare. Un cadou plin de culoare și iubire, care nu poate decât să aducă multe, multe zâmbete”, au transmis reprezentanții Teatrului Gong”.
Atelierul va avea loc miercuri, 5 martie, de la ora 18:00 și miercuri, 12 martie, tot de la ora 18:00.
Joi, 6 martie, este rândul copiilor cu vârsta peste 7 ani să meargă la Teatrul Gong”, la spectacolul „Povești invizibile”, un spectacol inspirat din lumea copiilor nevăzători, care ne provoacă să ne imaginăm multiple posibilități de a atinge lumea din jurul nostru: cu buricele degetelor care se mișcă lent pe contururi, cu tălpi care încearcă să urce cât mai sus, cu genunchi care nu stau la locul lor, cu urechi care se lipesc de zgomote
„Într-o zi ca oricare alta, o fetiță care nu vede ca alți copii, și mama ei, care vede multe pericole peste tot, înlocuiesc temele cu un joc pentru urechi și degete. Cele două traversează împreună păduri, șosele și chiar canalele de sub oraș. Copiii și părinții văzători sunt invitați să aleagă dacă vor să vadă „totul deodată”, adică să se uite ca spectatorii obișnuiți, sau vor să-și antreneze urechile și degetele și să parcurgă poveștile bucată cu bucată”, potrivit reprezentanților Teatrul Gong”.
Spectacolul va avea loc joi, 6 martie, de la ora 18.00.
Sursa foto: facebook Teatrul „Gong”
(I.D.)