Dacă în preajma Crăciunului și a Revelionului sute de mașini urcau și coborau spre și dinspre Păltiniș, odată cu ”dezmorțirea” de după sărbători, stațiunea a devenit pustie. La începutul primei săptămâni în care românii au intrat ”în pâine” după vacanță și perioada de acomodare cu 2022, Păltinișul nu semăna deloc cu stațiunea înțesată de turiști în urmă cu doar o săptămână. Ici colo, abia dacă mai vezi câte un rătăcit ori vreo familie echipată pentru scurte drumeții pe traseele accesibile din jur. 

Oncești, ce ai fost și nu mai ești

Iarna aceasta a fost săracă în zăpadă, albul de la Păltiniș fiind unul ”subțire”. Pe pârtia Oncești nici urmă de turiștii de altădată coborând pe schiuri, pe fundal de chiote și ovații ale prietenilor din grup. Telescaunul nu mai e nici el o atracție, rar putând fi văzuți câte doi temerari urcând și coborând pe scaunul ce alunecă pe cablu. Jos, la baza pârtiei nu se mai auzea nici muzica de altădată revărsată din boxe, dar muțenia asta o putem trece la rubrica ”avantaje”. Mai jos, la Arena Platoș puteau fi văzuți turiști schiind, dar nici aici nu mai era aglomerația de odinioară. Oamenii încep să vină după prânz, însă traficul de pe drumul ce leagă Sibiul de Păltiniș nu e nici pe departe corvoada din zilele fierbinți. 

La plimbare prin pustiul alb

Chiar dacă nu au fost mari cantitățile de zăpadă căzute la Păltiniș și în ciuda stratului subțire de omăt, peisajul (relativ) alb îți confirmă că ești în anotimpul numit generic, iarna. Pe aleile din Păltiniș bate un vânt de pustietate căreia îi poți gusta farmecul: e liniște, nu e aglomerație, te poți bucura în tihnă de aerul curat și de peisaj. O familie formată din mamă, tată și un copilaș sunt singurii turiști întâlniți pe drumul ce urcă spre canton și de acolo spre vârful Bătrâna. După accent sunt de undeva din sud. Cel mai bucuros de plimbare e băiețelul așezat pe săniuța pe care tatăl lui o trage încet încet pe zăpada subțire de sub care pândește stratul de gheață format  în zilele ploioase, urmate de nopți ceva mai reci. După vreo 200 de metri întâlnim un cuplu temerar: sunt la a doua tinerețe, s-au echipat cu bețe, s-au îmbrăcat bine și au luat-o la picior. În rest, ne-am mai întâlnit cu vreo doi câini de-ai locului, sictiriți, nedispuși nici măcar la un lătrat protocolar. Unii dintre cei ce vor citi acest scurt jurnal de popas la Păltiniș ar putea crede că deplângem lipsa turiștilor. Da, din punct de vedere economic e o problemă, dar pentru cineva care vrea să se îmbuibe în timpul săptămânii cu liniște, cu frumos, să-și adape ochii de la izvorul naturii, Păltinișul e locul nimerit. Acum, când nu e luat cu asalt de hoardele gălăgioase, de oaspeți pentru care relaxarea înseamnă aglomerație, gălăgie și neapărat selfie-uri. Nu acuzăm pe nimeni, fiecare cu gusturile lui, muntele ne tolerează pe toți, depinde de noi ce găsim în el. E frumos la Păltiniș atunci când el e surdo-mut, e plin de gratuități, la tot pasul. Nu le poți lua acasă, dar te poți bucura de ele acolo, ”la botul calului”, spre bucuria ochilor, nărilor, urechilor, a sufletului și a minții.

D.B.