Poftiți la patinaj, pe Valea Avrigului!

Zona Turistică Valea Avrigului se va îmbogăți cu o nouă atracție destinată celor ce optează să petreacă aici timp relaxant de calitate. Începând de vineri, 13 decembrie, iubitorii sporturilor de iarnă își vor putea testa măiestria de patinatori pe cel mai nou patinoar din România, ce va fi deschis în imediata vecinătate a binecunoscutei Case Întoarse.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Așadar, cei ce doresc să încerce experiența unui dans alunecat pe gheață într-un peisaj de vis, cu fundalul asigurat de frumoșii munți ai Făgărașului și farmecul iernii în aer, indiferent că sunt pasionați al patinajului sau își doresc doar să se bucure de o experiență specială alături de cei dragi, sunt așteptați pe Valea Avrigului, pentru distracție și voie bună! Responsabilii locației vă promit o atmosferă de poveste, aer proaspăt și multe zâmbete garantate.

Programul de funcționare al patinoarului va fi 10 – 20, epână în 20 decembrie, iar pe timpul vacanței de iarnă (20 decembrie – 12 ianuarie), 10 – 21. Taxa de acces, valabilă pentru o intrare (patinezi cât poți), este de 25 lei. Cei ce nu au patine, își pot închiria o pereche direct la patinoar, în schimbul sumei de 25 lei, cadrul ajutător fiind oferit gratuit.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
09 decembrie 2024 la 15:07

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 minute
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar 1 29.04.2025 RASINARI, str. SUB COSTITA 08:30...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 40 minute
Sediul ISU Sibiu va fi relocat
Începând cu 28 aprilie, sediul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” Sibiu va fi relocat, deoarece...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
La pas prin inima Carpaților: top 5 cele mai frumoase trasee montane din județul Sibiu
Județul Sibiu este locul unde munții se îmbină cu satele și cu tradițiile, iar fiecare traseu ascunde o...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
FC Hermannstadt o va întâlni pe vicecampioana CFR Cluj în finala Cupei, la Arad
Echipa sibiană se va duela pentru trofeul Cupei României cu CFR Cluj în finala de peste trei săptămâni,...
Actualitate
1 min de citit