Se pare că, atât pe malurile Someşului ca şi pe cele ale Cibiniului, în ultima vreme, în viaţa literară se poartă moda ,,Radu Stanca”, întrucât s-au publicat mai multe eseuri, studii, monografii de tot felul după cum afirmă gazetarul N.I. Dobra, materiale care au curs valuri mai adaugă acesta, şi care l-au avut în centrul atenţiei pe iubitul scriitor. Aflăm, astfel, că Ion Vartic, Anca Sârghie, ambii fiindu-mi foşti colegi la Filologia clujeană, promoţia 1967, dar şi Dragoş Varga ( nu-l cunosc), i-au dedicat mai multe scrieri lui Radu Stanca. În lista celor de mai sus eu l-aş mai propune şi pe profesorul blăjean Ion Buzaşi care, nu cu mult timp în urmă, a publicat în „România literară” un comentariu la cunoscutul poem „Vulpea”, în care poetul îşi exprima presentimentul morţii apropiate, al trecerii capătului de cale, după o expresie a poetului Lucian Blaga din poezia „Greieruşa”. Poetul s-a prăpădit în luna 26 decembrie 1962, deci în a doua zi de Crăciun şi, mi-aduc bine aminte, a produs mare vâlvâ în lumea clujeană. Totodată, cu foarte puţină vreme în urmă, acelaşi Ion Buzaşi a publicat articolul Orașul de suflet al lui Radu Stanca, reprezentând un comentariu la studiul Ancăi Sârghie intitulat Radu Stanca şi Sibiul (Tribuna, 22.03, a.c.). Cea mai recentă intervenţie aparţine lui Iulian Cătălui care, în ziarul judeţului nostru din 4 aprilie a.c., se apleacă şi el tot asupra cărţii despre care a scris profesorul din Blaj. Toate acestea îl determină şi pe subsemnatul să se arunce în acest „val”, prin care încearcă a aduce la lumină unele date şi informaţii referitoare la legăturile iubitului scriitor cu oraşul de pe Târnava Mare. În Calendarul ziarului Curieru pe anul 1947, jurnal ce apărea la Sibiu pe str. Tribunei nr. 3, telefon 274 este publicat articolul Cenaclul literar al ziarului Curierul. Despre acest periodic mai credem că era o afacere de familie din moment ce colectivul de redacţie era compus din: T. Anton, director şi, dintre redactori mai erau Aurel T. Anton, secretar de redacţie şi Lucian Zefir Anton, redactor literar. Între ceilalţi redactori îl mai găsim şi pe Puiu Besoiu-Metaxa, probabil tatăl celor doi cunoscuţi fraţi actori, Avram şi Ion Besoiu. Din articolul amintit desprindem două excerpte. Într-un pasaj se vorbeşte de faptul că gruparea respectivă a luat naştere la data de 27 oct. 1945, conducerea fiind încredinţată d-lui Larian Postolache, un emerit poet a nenumărate volume de versuri. (pag.55). Între membrii cenaclişti se mai numărau: Lucian Blaga, prof. Ec. Săndulescu, prof. Pimen Constantinescu, Paul Constant, Prof. Şerban, Gh. Prof. Tănase E., Prof.Dragoş Gh., Pavel Bellu, Prim magistrat Mihăilescu, Cornel Regman, Radu Stanca, Ştefan Augustin Doinaş, arhitect Ionescu Silvan, şi alţii (idem). Din cel de al doilea pasaj aflăm că în afară de obişnuitele reuniuni de sâmbătă seara membrii cenaclului au fost invitaţi de gruparea Lanuri din Mediaş pentru a organiza o serată literară ce a avut loc în seara zilel de 16 decembrie 1945, bucurându-se de un succes desăvârşit(ibidem). Suntem îndrituiţi a crede că, la aceste manifestări culturale, a participat şi scriitorul nostru. Pentru anul 1947, cenaclul avea în program organizarea unui turneu literar în principalele oraşe ardelene. Amintind de revista „Lanuri ”( 1933-1939), trebuie să spunem că această publicaţiie avea o importantă poziţie în peisajul revuistic al vremii, alături de alte surate ardelene precum : „Familia”( Oradea), „Societatea de mâine”, Gând românesc” ( ambele din Cluj), „Provincia literară” ( Sibiu), „Pagini literare” ( Turda ) etc. Stâlpul de rezistenţă al revistei medieşene a fost poetul George Popa care, pe lângă vocaţia de talentat poet, şi-a exersat condeiul cu succes şi în critica literară. Astfel, pe lângă rubrica permanentă intitulată Cronici. Cărţi a publicat şi studiul Literatura ardeleană de azi ( 44 pagini), apărut la Editura Lanuri( Mediaş, 1939). Autorul, oprindu-se la secţiunea dedicată poeziei ,precizează : „După Blaga şi Cotruş, cei doi poli ai poeziei ardelene moderne, se înşiră o serie de poeţi tineri a căror menţionare este, pentru noi, o datorie. Cu atât mai mult aceşti tineri, deşi crescuţi în umbra înaintaşilor lor, încearcă emoţionant noi lumini, proaspete imagini şi expresii pentru evidenţierea unei cât mai înalte poezii ardelene”.Sunt amintiţi aici poeţii: George Boldea, Emil Giurgiuca, Teodor Murăşanu, Ştefan Baciu, Vlaicu Bârna, Vasile Copilu –Cheatră, Mihai Beniuc, Ion Moldovranu şi, evident, Radu Stanca dar şi alţii. Referindu-se la cel din urmă, George Popa spune: unul din cei mai tineri poeţi, Radu Stanca apare cu o poezie de un cald sentimentalism şi cu ton de accedică adolescenţă. Sunt de remarcat imaginile care, atât de utilizate în lirica modernă, la Radu Stanca sunt, totuşi, proaspete şi inedite” ( pag. 19-20). Numele scriitorului sibiano-clujean apare şi în lucrarea profesorului medieşean Mircea Vâlcu, având titlul ,,Lanuri”, studiu şi indice bibliografic analitic, lucrare scrisă pentru obţinerea gradului didactic I, fiind tipărită. Cartea profesorului de la Liceul Stephan Ludwig Roth apărută la editura Fundaţia Alfa din Cluj în anul 2001 şi a fost prefaţată de criticul Mircea Tomuş care acordă revistei din Mediaş un epitet măgulitor, denumind-o Fenomenul Lanuri. Poetul Radu Stanca a publicat în periodicul respectiv patru poezii care sunt următoarele: Drum, anul III, nr. 3, mai 1936, pag.160); Tristia, anul IV, nr.5-6, 1937, pag.213, Soare răsare, anul V, nr.1-2, 1938, pag. 25 (în subsol se precizează că acest poem va fi cuprins în volumul în manuscris cu titlul Din ţară cu străbuni de basm) şi poezia Adolescentă, anul VI, nr. 2-3, 1939, pag.48

Acesta a fost/este scriitorul polivalent care a stârnit interesante ecouri în oraşul de pe malurile Târnavei Mari, despre care s-au scris valuri şi, cu siguranţă, se vor mai scrie diverse materiale ce vor contura şi mai mult personalitatea acestui sensibil creator.

Fără nici un pic de îndoială, Radu Stanca este un mucenic al scriiturii frumoase, suave, sensibile, indiferent de gen şi specie, precum este şi poemul „Corydon”, care s-a făcut cunoscut publicului larg, îndeosebi prin interpretarea magistrală a actorului Florian Pittiş şi înregistrată de un post de televiziune.

Spre edificare vom reda, în final, câteva versuri din această poezie în care eul liric, utilizând un limbaj insolit, grandilocvent şi epatant, îşi face un memorabil autoportret, detaşându-se, astfel, de ceilalţi semeni ai localităţii.

„ Sunt cel mai frumos din oraşul acesta,/ Pe străzile pline când ies n-am pereche,/ Atât de graţios port inelu-n ureche,/ Şi-atât de-nflorite crevata şi vesta, / Sunt cel mai frumos din oraşul acesta”. Fără comentarii.

GH. BUŞOIU