Articol
Sibiul găzduiește în perioada 27 aprilie – 1 mai, Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă, secțiunea liceu, eveniment de marcă, organizat de Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, cu susținerea Arhiepiscopiei Sibiului.
În cadrul acesteia, vor participa 165 de elevi, însoțiți de 42 de profesori, din toate colțurile țării.
Potrivit IȘJ Sibiu, deschiderea festivă va avea loc miercuri, 27 aprilie, de la ora 18, la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Instituțiile partenere ale acestui eveniment sunt: Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Complexul Național Muzeal „Astra” și Muzeul Național Brukenthal.
“Este o onoare pentru noi să fim gazdele participanților la etapa națională a Olimpiadei de Religie Ortodoxă, clasele IX – XII. Tuturor elevilor olimpici la Religie care vor fi prezenți la Sibiu, le urez mult succes, iar rezultatele lor să fie pe măsura muncii depuse. Ne dorim ca această competiție la care vor participa să reprezinte un moment de adevărată bucurie, de îmbogățire intelectuală și duhovnicească”, spune prof. Emilian-Marius Novac, Inspector Școlar General al IȘJ Sibiu.
Turean Vanessa (Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu – clasa a IX-a), Vaida Cristian (Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu – clasa a X-a), Stoia Robert (Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu – clasa a XI-a), Roman Georgeta (Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș, clasa a XII-a) vor reprezenta Sibiul la această olimpiadă.