Articol
Festivalul Internațional ,,HERMANNSTADTFEST” are loc în perioada 13-16 iunie, la Sala Thalia din Sibiu. Cu ocazia celei de-a 12-a ediții, organizatorii evenimentului au ținut o conferință de presă desfășurată la Cercul Militar, în sala de lectură unde au fost prezenți Adrian Ordean-compozitor, președinte de onoare al Festivalului și președintele juriului, Daniela Simionescu –președintele Festivalului, Liliana Blaga, reprezentant media și comunicare și Codruț Croitoru-cântăreț și compozitor.
Evenimentul este o oportunitate bună de lansare pentru toți copiii și adolescenții talentați. Vor participa 120 de tineri: 57 la secțiunea muzică ușoară, 30 la muzică populară, iar restul la secțiuni speciale. Aceștia sunt din România, Ucraina, Bulgaria, Belgia și Rep. Moldova.
Daniela Simionescu, președintele Festivalului a mărturisit că nu este un concurs ușor, dar este plin de surprize: „Avem multe surprize. Este un concurs foarte greu în care copiii trebuie să treacă de preselecție”.
Spectatorii se vor bucura și de concertele susținute de invitații speciali, printre care se numără: Irina Sârbu, Robert Târnăvean, Călin Lupea, Tsvetelin Ilchev, Rodica Popa Comăniciu, Dominique Simionescu și tineri talentați din țară.
Primul spectacol a avut loc joi la Tălmăcel, începând cu ora 18, la Căminul Cultural, cu artiști locali şi din ţară.
Festivalul promovează muzica românească prin secțiunile speciale „Remember Dan Spătaru și Lucreția Ciobanu”, precum și prin „Portret de compozitor Jolt Kerestely”.
Codruț Croitoru, cântăreț și compozitor spune care sunt criteriile pe care un tânăr artist trebuie să le îndeplinească pentru a câștiga un asemenea concurs: „În mod evident, câștigătorul este cel care deține media cea mai mare. Trebuie să cânte bine și să transmită, nu doar să cânte corect, cred că asta e o lecție importantă. Mulți cântă mecanic, iar aici este vorba de artă”.
Evenimentul se va încheia în data de 16 iunie, în parcul Povestea Calendarului din Porumbacu de Sus, unde câştigătorii vor oferi un mic recital. Intrarea este gratuită, iar întreg spectacolul va fi transmis în direct pe rețelele sociale ale Festivalului Internațional ,,HermannstadtFest”.