Frânturi de expresii-expresive: „Vinovat de iubire”; „Liber să sufăr”; „Mi-e tot mai dor de părinţii mei/Mi-e dor de tata şi de mama/Mi-e dor de voi, părinţi din moarte; ”Mă bucur că mi-am trăit viaţa cu dăruire şi urgenţă”; ”Iubirea pentru bunica mea avea culoarea pământului în care s-a dus”; Iubirea pentru fiica mea, Ana Maria are culoarea ochilor ei aparţinători de cer”; ”Loialitatea este roşu-galben-albastru”; ”Iubeam iubirea”.  „Bate vântul, bate dinspre Ţară/Case/Şi lumini s-aprind în pomii lor/Ţi se face frigul frig în oase/Şi de-acasă ţi se face dor”; ”Am nevoie de oameni! Dacă un câine ne trebuie, din când în când, în curte sau în casă, cum am putea fără oameni! Dacă voi puteţi, eu nu pot”; ”Ştiu că-mi voi plăti singur toate datoriile. Ştiu că sunt plin de greşeli, dar ştiu totodată că sunt mai bun, mai milos, mai generos decât voi toţi”.
                                                                             -//-
  Despre morţi, numai de bine! Vorbesc oamenii la priveghiuri, precum şi în cimitire, în faţa mormintelor încă neacoperite cu pământ. O spun şi o exprimă şi preoţii în predicile lor. O spun, sau o gândesc şi ceilalţi vorbitori şi gânditori. Aşa se face că la acest obicei al cultului morţilor mă gândeam şi atunci când am aflat că a „pornit”, pe drumul fără întoarcere, încă o femeie , mare politician a Europei: baroneasa de Kesteven, Margaret Hilda Thatcher (1925-2013), fostul premier al Angliei. Cea care era un fel de nemţoaica Angela Merkel, cancelar al Germniei până de curând. Însă englezoaica era mult mai dură şi mai inflexibilă decât Angelica. Şi mai sâsâită în vorbire. O spusă memorabilă a acelei englezoaice: ”Eu sunt în favoarea consensului, consensul a ceea ce vreau eu să fac”. Vai de soţul său, din moment ce sărmanul de el n-a putut scăpa de ea decât murind mult mai devreme!
                                                                      -//-
  Atunci când te desprinzi dintr-un viguros tunchi de arbore genealogic. Uneori „aşchia umană” nu sare prea departe de trunchiul strămoşesc din care s-a desprins, devenind, la rândul ei, o prestigioasă personalitate. Doar două exemple: Despre Radu Beligan (1918-2016), omul adeseori interviat de mine, ştiam că era unul dintre marii actori ai teatrului şi filmului românesc, după care am  făcut un sumar calcul matematic şi am aflat că era cu două săptămâni mai „tânăr” decât  Unirea Transilvaniei cu România, de la Alba Iulia, el fiind născut la 14 decembrie 1918, în localitatea băcăuană Filipeşti. Nu ştiam, însă, că pe linie maternă, era urmaş al unuia dintre fraţii povestitorului Ion Creangă (1837-1889), şi că mama sa era grecoaică. Despre doamna Zoe Petre (1939-2017) ştim că era un eminent istoric şi profesor universitar. Şi că a fost un consilier-sfătuitor foarte ascultat de fostul Preşedinte al României, Emil Constantinescu (n.1939) Nu ştiam, însă, că tatăl domniei sale era istoricul-academician Emil Condurache (1912-1987), iar unchi, pe linie maternă, academicianul-matematician Grigore Moisil (1909-1973). Aşadar e nu numai frumos, dar şi demn, să-ţi cinsteşti înaintaşii prin propriile tale fapte de muncă şi de viaţă, fiind, la rândul tău, un continuator al acelui lung şi viguros arbore genealogic al familiei tale!
                                                                              -//-
  Destăinuiri, doar aparent anonime. Căutate, găsite şi scrise de mâna mea dreaptă cu vârful creionului chimic umezit pe vârful limbii mele adolescentine. Nu mai ştiu exact nici unde anume şi nici în care zi, lună şi an le-am citit, auzit, compus şi recompus. Doar atâta ţin minte, că eram  îndrăgostit de dragostea mea platonică. Eu nimic nu spuneam! Ea tăcea chitic! Lecturaţi-le şi fericiţi-vă că încă mai simţiţi că trebuie să iubiţi Femeia-Om: *„Am luat un ceas de întâlnire şi l-am dăruit, ţie, să fii al meu… I-am fixat un destin în ora de iubire a veşniciei şi l-am rugat să-mi fie prieten, stăpân, mire…Şi l-am rugat mai apoi să rămână în Lumina Lină a sufletului înveşnicit cu mantia Iubirii din Dor de Dragoste de Dumnezeu…”. *”Cred în minciuni spuse frumos, cred şi în femei câteodată şi sunt momente când cred şi în Dumnezeu din tot sufletul meu”.*„Mi-am strâns visele într-un buchet, le-am dat culoare, au prins suflet, adunându-se într-un cvartet au început să cânte, dragostei i-au dat savoare şi fluturii au început să zboare. Vise-n roşu pentru îndrăgostiţi, adunate în inimioare, galben ochiul să-l încânte, albastru, pată de culoare, verdele speranţă pentru cei neiubiţi. Dăruiesc vise-n buchete, le dau drumul mai departe, celor ce mult se iubesc, să scape de vise deşarte”. *„Ochii privesc şi mintea întreabă: cum de-i atât de frumoasă la chip şi de bună la suflet femeia din faţa mea!?”