Nu trece o zi fără să vedem câteva materiale traumatizante în care sunt prezentați copii ce suferă de boli grave, prunci care au nevoie de tratamente sau intervenții chirurgicale ce se efectuează doar în străinătate. Motivul difuzării acelor povești dureroase de viață este strângerea de fonduri necesare vindecării celor mici. Nu vorbim despre averi, ci despre sume de câteva zeci de mii de euro, bani care -însă- pentru familiile greu încercate de o astfel de dramă, înseamnă enorm. Pentru bugetul unei țări precum România nu e mare lucru și firesc ar fi ca tratarea unor astfel de boli să se regăsească pe lista serviciilor decontate de statul român. Firește, pentru că statul român se comportă ca o lepră neinteresată de cetățenii săi, părinții acelor copii se văd nevoiți să facă chetă, să bată din poartă în poartă pentru a strânge bani pe care -poate- unele beizadele îi sparg, într-o noapte, în cluburile din Mamaia. Recent, auzeam că, în mărinimia lui, statul a decontat 20 de intervenții pentru tot atâția pacienți ce suferă de o boală rară și gravă ce le pune viața în pericol. În țară sunt câteva sute de astfel de bolnavi, viața lor depinzând de o loterie. Ce se întâmplă cu diferența de la 20 de pacienți la câteva sute? Răspunsul îl avem cu toții, preferăm să nu îl pronunțăm, e prea dureros. Despre cei ce nu au bani de pâine, darămite de investigații medicale nedecontate de CNAS ori de tratamente așijderea, e inutil să mai vorbim. Nu sunt bani când se pune problema tratării/salvării unor cetățeni loviți de boli crunte, în schimb se găsesc resurse pentru alimentarea tuturor găurilor create de politicieni hulpavi. România e țara cheltuielilor nesăbuite și totodată țara în care oamenii mor cu zile din cauza birocrației și a subfinanțării Sănătății. Firește, unii vor considera că cele prezentate mai sus reprezintă situații marginale și că țara are alte priorități. Aș vrea să îi văd cum reacționează în cazul în care ei, copiii, frații, părinții sau prietenii lor s-ar afla în situații crâncene precum cele expuse mai devreme. Despre părinții ce nu au grijă de copiii lor se spune că sunt denaturați. Despre stat, ai cărui copii sunt cetățenii, ce poți spune când îi lasă de izbeliște pe aceștia? Că e denaturat? Mi-e teamă că termenul e prea blând.