Articol
O posibilă matrice a relaţiilor civilo-militare generatoare de stabilitate a fost oferită, recent, la Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu", un loc de formare educaţional aparte, un loc de unde "au fost transmise mesaje" cu impact international şi regional, privitoare la rezilienţa civilo-militara şi la formle ei de promovare/manifestare. În acest sens Secretarul General Adjunct al NATO, în cadrul discursului susţinut în faţa studenţilor, a personalului didactic militar şi civil din cadrul Academiei Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" şi a Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, sublinia "nevoia unei gândiri independente, care să muncească la transformarea statului, a politicului, a funcţiilor publice, nu ca obiective în sine ci pentru a face posibile lucrurile decente pe care şi le doresc toţi tinerii din România şi din toată lumea civilizată". Un alt mesaj privitor la rezilienţa civilo-militară a fost transmis chiar de AFT prin găzuirea mai multor reprezentaţii incluse în a 30-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru, mediul militar "găzduind de facto limbajul sufletului, universul uman multicultural şi multiconfesional în măsură egală". A fost un mesaj menit a sublinia rostul şi locul mediului militar în societăti, anume de a apăra toate valorile spirituale şi materiale, de a proteja civilii de medii volatile, incerte, de medii care provocă instabilitate prin toate mijloacele hibride sau nu.