Articol
Noua campioană județeană, Păltiniș Rășinari, n-a avut norocul celor de la Șelimbăr și Mediaș, care au promovat în Liga 3 după barajul cu formația din Gheorghieni, în 2021, respective doi ani mai târziu. Echipa lui Dragoș Năstase a făcut doar 1-1 acasă, în primul meci, cu reprezentanta județului Harghita, iar duminică, în manșa retur, și cu un arbitraj ostil, cel al ”centralului” bucureștean Eduar Ioniță, a fost învinsă cu 1-0, priming gol în cel de-al șaptelea minut de prelungiri, în momentul în care avea un om în plus pe teren.
Prima oportunitate de a deschide scorul au avut-o gazdele, dar Bogdan Chirilă a scos din apropierea liniei porții (’12).
Două minute mai târziu, Standima a șutat în blocaj din marginea careului mare, apoi ”centralul” Eduard Ioniță a produs iritare în tabăra sibienilor, trimițându-l dincolo de gard pe antrenorul Dragoș Năstase fără să stea prea mult pe gânduri (’15). Avea să fie prima dintr-un șir de decizii care aveau să stârnească proteste în rândul oaspeților.
Bogdan Vișa a egalat raportul ocaziilor de gol, mingea reluată de el, cu capul, de la prima bară, în urma unui corner, șergând transversala înainte de a ieși în aut de poartă (’19).
Ioniță a închis ochii la o intrare a lui Szilamer asupra lui Cozma în suprafața de pedeapsă (’22).
La celelalte buturi, Andrei Piko a avut o primă intervenție bună, respingând de la prima bară mingea șutată de Hodgyai din marginea careului de 16 metri (’29).
Bogdan Chirilă a trimis, cu capul, de puțin pe lângă vinclu după o lovitură liberă executat de Standima (’33). Același Standima a încercat să-l surprindă, tot dintr-o lovitură liberă și tot de pe la 30 de metri, lateral dreapta, pe portarul Bartok, dar a trimis plasat (’39).
Piko, salvat în două rânduri de transversală
Kovacs Botond a egalat scorul la reluările în bară, trimițând în transversala porții lui Piko de la 10-11 metri (’40).
Ultima situație de gol de dinaintea pauzei a fost irosită de Szilamer, care a reluat alături, la bara a doua, cu capul, în urma unui corner (’45+2).
La opt minute de la reluată, după o cursă pe dreapta a gazdelor, a urmat centrarea, dar Hodgyai nu a avuns la întâlnirea cu mingea.
Standima a forțat pătrunderea în flancul drept și a căzut în apropierea liniei de fund după un duel cu Szilamer, dar n-a primit penalti, ci un ”galben” din partea ”centralului” Ioniță (’56).
Tudor Stoian a luat și el transversala la țintă, cu un șut din marginea careului mare (’60), iar două minute mai târziu, Risti a centrat pentru Cosovanu, mingea reluată de acesta din urmă, cu capul, fiind reținută de Bartok.
Pentru mai multă siguranță, Piko a boxat în față la ”torpila” de pe la 30 de metri a lui Țepeș (’66). Jocul s-a mutat repede la celelalte buturi și a fost rândul lui Cosovanu să-l remarce pe Bartok (’67).
Penalti inventat de ”centralul” Ioniță, dar ratat de Țepeș
O fază care nu anunța nimic a produs stupoare în rândul sibienilor, care au contestat minute în șir decizia ”centralului” Ioniță de a dicta lovitură de la 11 metri. La un moment dat, jucătorii lui Dragoș Năstase au fost aproape de a părăsi terenul în semn de protest. Ce s-a întâmplat de fapt? A fost o lansare în adâncime pentru Csocs, Andrei Piko a ieșit dintre buturi la 10 metri, în încercarea de a prinde mingea, iar atacantul Gheorghieniului s-a lovit pur și simplu de goal-keeper (’68).
Penaltiul a fost executat de Țepeș, care a trimis însă peste transversală, făcându-se dreptate (’71).
Vilmos Gal a reluat alături, cu capul, din careul de 6 metri (’87). O ocazie mare a ratat și Cosovanu, trimițând milimetric pe lângă bară, din marginea careului mare, în primul minut din cele nouă de prelungire.
KO în prelungiri
Gazdele au rămas în inferioritate, Gal primind al doilea ”galben” după un fault la Cosovanu (’90+2).
Rășinărenii n-au reușit să profite de omul în plus. Mai mult, cu ocaziile au fost tot harghitenii. Piko a reținut mingea șutată de Țepeș dintr-o lovitură liberă de la 22 de metri (’90+5), apoi a deviat mingea șutată de Zsombor din unghi, la colțul lung, însă de la margine se semnalizase ofsaid (’s90+7), dar norocul l-a părăsit la o centrare din flancul stâng, respingând în transversală, iar Csocs a împins mingea în plasă, din apropiere, semnând promovarea Gheorghieniului în Liga 3.
PĂLTINIȘ: Andrei Piko – Adrian Vintilă, Bogdan Chirilă, Bogdan Vișa, Adrian Cozma, Mircea Risti, Ionuț Frățilă, Mircea Popa, Tudor Stoian, Cristi Standima, Marius Cosovanu. Au mai evoluat Alexandru Barbu, Cosmin Coțofan, Claudiu Iliuț și Bogdan Frățilă.
(ȘTIRE INIȚIALĂ)
Campioana județului Sibiu, Păltiniș Rășinari, a ratat promovarea în Liga 3 după ce a pierdut, în această seară, cu 1-0 meciul din manșa secundă a barajului cu CS Gheorghieni. Unicul gol a fost marcat în minutul 97, reușita lui Csocs fiind decisivă, după ce, în tur, cele două echipe terminaseră nedecis (1-1).
Împotriva unui arbitraj ostil, cu antrenorul Dragoș Năsase trimit în tribună încă din minutul 15 și cu un penalti făcut cadou în minutul 70, dar ratat de Țepeș, echipa sibiană a jucat în superioritate ultimele 8-9 minute, dar portarul Andrei Piko – care a avut până în acel moment câteva intervenții foarte bune – a fost surprins la o centrare din flancul stâng și Csosz a înscris, din apropiere.
Astfel, după ce a ratat de două ori în ultimii ani promovarea în dauna altor echipe din județul Sibiu, Viitorul Șelimbăr și ACS Mediaș, formația din Gheorghieni face acum pasul în Liga 3, în vreme ce Păltiniș Rășinari va juca și la anul în Liga a IV-a Sibiu.
Revenim cu amănunte!