Unele oraşe mai puţin evoluate şi mai puţin vieneze (au, pardon!) şi mai ne-smarte decât Sibiul, Bucureştii, Craiova, Clujul, Timişoara, sau Oradea, care au vorba aia, ditamai târguri de Crăciun, încă mai organizează, de sărbători, asemenea amplasamente festive numite "Orăşelul Copiilor". Nu ştiu cât de asemănătoare sunt cu cele din trecut, dar oricum, cu mai puţine becuri, mai puţine chioşcuri şi pe o suprafaţă mai redusă. Nu ştiu nici  dacă sunt frumoase sau nu, sau dacă sunt într-adevăr ale copiilor ori ale spartului de bani. Nici nu am informaţii dacă la copii le place sau nu. Cert este că ele se trag direct din vechile (şi comunistele) Orăşele ale Copiilor. Ce erau şi cum era? Vom vedea aici.

Orăşelul Copiilor, un loc unde se distrau copiii

În înţelepciunea lor propagandistică, to­varăşii comunişti au fost nevoiţi să înlocuiască pe reacţionarii, burghezii, retrograzii şi misticii Moşi Crăciuni cu plete dalbe care soseau de prin nămeţi ca să aducă daruri multe la fetiţe şi băieţi. La fel, au scos aproape în afara legii colindele, pentru că ele vorbeau despre Naşterea Domnului Iisus, lucru cam neplăcut pentru nişte atei declaraţi care aruncau în aer biserici, puneau pe foc icoane şi executau preoţi, cum s-a petrecut în Uniunea Sovietică. Nici cu slugile lor valahe nu ne era ruşine, dar parcă aici au fost ceva mai blânzi, chiar dacă se luptau şi ei din greu cu "obscurantismul" şi era plin de materialism dialectic şi de "învăţământ ateist".

Crăciunul a devenit din mare sărbătoare, o "zi normală de lucru" iar unii tovarăşi directori (pe care i-am regăsit apoi în funcţii pe la structuri judeţene pe post de domni directori) ca să arate cât de fideli sunt ei Partidului şi Iubitului conducător, te chemau la lucru chiar dacă Sărbătoarea Crăciunului pica duminica, zi nomală liberă. O făceau numai aşa, ca să ţi-o tragă, să nu stai acasă. Deci atât copiilor, cât şi adulţilor, li s-a luat o sărbătoare dragă lor. În compensaţie şi ca să nu se facă gât pe tema asta, li s-a aranjat altceva care era cam tot aia, dar fără credinţa care îi cam ardea la icre ("Vrei să dai foc comunismului" l-a acuzat un securist pe Sandu Tudor, iniţiatorul grupului de rugăciune "Rugul aprins"). Cum îi arde şi pe super-progresiştii de acum, de altfel. Deci, Crăciunul-Naşterea Domnului a fost ateizat, sprayat, şamponat, reeducat, şi a devenit sărbătoarea de Anul Nou, că oricum petrecea lumea, că era Revelionul.

Moş Crăciun, având legătură cu, evident, Crăciunul cel semi-interzis, a fost rebranduit în altcineva, dar asemănător: Moş Gerilă. La fel ca înaintaşul său, avea barbă, plete, era cărunt, avea cizme, căciulă lungă cu ciucure, pantaloni şi palton roşii tivite cu blană albă, avea sac cu jucării, venea la copiii cuminţi şi le dădea daruri din numitul sac care se dovedea a fi fără fund. "Pe zăpadă zboară zboară/Cling-cling-cling o sănioară/şi în ea stă un moşneag/Moş Gerilă bun şi drag/Moş Gerilă, bun venit (eu cântam "Moş Gerilă bun venilă")/Bradul nostru-mpodobit/Cu steluţe argintii/ Mult te-am aşteptat să vii", cântau, în cor copiii de la grădiniţă. Eram cam confuzi noi cu moşii ăştia, că acasă încă venea tot Moş Crăciun tot de Crăciun, când părinţii cântau în jurul bradului colinde despre Crai, păstori, Fecioara Maria şi Domnul Hristos, dar la grădi şi la şcoală şi la TV apărea Moş Gerilă, cu sau fără Ceau­şescu în preajmă. A, au modificat şi bradul de Crăciun, deşi el este de fapt, din recuzita păgână. S-a re-numit "Pom de Iarnă", deşi bradul nu e pom. Iar Ajunul era pe 31 decembrie, atunci venind şi tov. Moş Gerilă, cu câteva ore înainte de cuvântarea lui Ceauşescu de la final de an, când se serveau deja ţuica şi aperitivul. Deci, comuniştii le-au luat oficial copiilor Crăciunul, dar le-au oferit un Moş Gerilă, un pom de iarnă şi, ca bonus, Orăşelul Copiilor. Perioada din an nu se numea ca acum, a "sărbătorilor de iarnă" ci era cunoscută drept "Luna cadourilor". Marketing socialist…

Orăşelul Copiilor din Sibiu, o rapidă istorie…

Suna frumos "Orăşelul Copiilor". Peste tot era o lume a adulţilor. Trebuia să fie şi ceva al copiilor, de dimensiuni "copilăreşti", măcar o dată pe an. Nu blocuri, nu case, ci căsuţe. Nu atâtea magazine cu chestii, atâtea "Alimentara" cu autoservire sau fără, atâtea restaurante şi grădini de vară, ci şi ceva pentru noi, ăia micii: chioşcuri în formă de mori de vânt, de căsuţe, de turnuri de cetate, cu dulciuri, desenate (destul de neconvingător, dar agreabil) cu tot felul de imagini din folclorul copiilor, chestii în care să stai, să te dai, să te învârţi, un brad uriaş cu LUMINI într-o ţară lăsată tot mai mult în întuneric, muzică nu prea tare, veselie, zăpadă, seară-noapte, dar tu să poţi sta afară…

Primul orăşel al copiilor "atestat" de care am aflat (în "O altă cronică a Sibiului – Hermannstadt: 1930-2010" de Ion Mariş) a fost în 1957, în Parcul ASTRA care se pare că se numea atunci "1 Mai". A funcţionat acolo până în 1960. Interesant este că, tot atunci, în 1959, Orăşelul Copiilor a fost organizat şi în perioada Zilei Copilului, 1 Iunie, în plină vară.

Din 1963 până în 1981, Orăşelul Copiilor este menţionat în Piaţa 6 Martie, actuala Piaţa Mică (unde l-am prins şi eu). În 1985 apare din nou în Parcul ASTRA, iar în 1986 şi 1987 orăşelul se mută în Parcul Sub Arini, zona centrală (cupola, arteziana, aleile). După 1990 i s-a pierdut şirul, dar Orăşelul Copiilor se mută, printre altele, în parcarea de la Cazarma 90 şi apoi, în Piaţa Mare.

Cum era în Orăşel…

Fiind copil, evident că un drum până în Orăşelul Copiilor însemna ceva nu de fiecare zi. Era, ca nivel de bucurie şi încântare, echivalentul unei excursii. Sau cât o vizită la Grădina Zoologică, ori câteva zile la ţară la bunici. Era un Eveniment. Pentru că ştiai că, pe lângă faptul că e orăşelul tău pentru că şi tu eşti copil, deci odată ajuns acolo, eşti un fel de stăpân al locului, pe lângă privilegiul de a vedea ceea ce nu vezi în fiecare zi, pe lângă faptul că eşti de mână cu părinţii pe care îi iei complici la bucuria ta, deşi ei sunt cam fără chef pentru că după opt ore de tras în fabrică, timp de şase zile pe săptămână, de la 7 la 15, plus alergătura după de-ale gurii cu timpul pierdut la cozi cu tot, mai trebuie să se trambaleze şi cu tine ca să vrei aia şi ailaltă. Dar ei mimează bine şi tu nu te prinzi de asta, că eşti mic.

Deci hai să ne înţelegem pe o chestie. Atunci nu era acum. Eram, majoritatea, copii săraci, chiar şi cei mai bogaţi neavând parte de confortul şi îmbuibarea actuale. Posibilităţile de cumpărare erau reduse, ca de altfel şi oferta, dar tocmai de aceea, ce primeam avea o valoare mai mare decât ceea ce oferiţi pe tavă şi pe bandă copiilor voştri. Chiar dacă eram copii, nu eram pretenţioşi, nu făceam crize de isterie că vrem aia sau ailaltă, nu de alta dar era posibilitatea să fim "rezolvaţi" instant cu două peste cap plus cu rău preves­titorul "lasă că vorbim noi acasă, ACUM ple­căm" şi cu dezastruosul şi de sfârşit de lume mică a ta, "mai pupi tu orăşel, la anu' ". Dar, de regulă eram cuminţi, că era în interesul nostru.

Orăşelul Copiilor "al meu" era cel din Piaţa 6 Martie. Vă avertizez acum că urmează o secvenţă care v-ar putea marca moral şi psihic, deci vă sfătuiesc să ocoliţi fraza dacă aveţi probleme cu nervii sau existenţiale. Până acolo MERGEAM PE JOS! Vă daţi seama? Din Lazaret, peste Podul Gării (cel vechi şi adevărat), prin Parcul Tineretului-locul unde te dădeai cu sania, pe Maternităţii, Filarmonicii, Magheru, Piaţa Republicii cu parcul ei frumos şi hop, la Orăşel. Pe jos. Şi alţii mergeau tot pe jos sau luau autobuzul, aşa că nu vedeai peste tot maşini unele peste altele şi nu mieuna nimeni că vai, a parcat la Piaţa Cibin că nu a avut loc mai aproape. Aerul era rece dar nu răcea nimeni aşa ca acum.

Orăşelul Copiilor se "ctitorea" în fiecare an, prin 22 decembrie. Da, abia atunci. Personajul principal – bradul. Plantat în mijlocul pieţei, ornamentat cu tot felul de ornamente, cu globuri, cu beteală, cu alte chestii din hârtie colorată şi cu nelipsitele luminiţe. Nu era cine ştie de bogăţie de brad, dar nici scheletul care e acum în Piaţa Mică. Oricum, noi fiind mici, ni se părea enorm, spre deosebire de cel din casă, care era doar mare. Bineînţeles, la poalele bradului erau cutii imense cu "cadouri". 98% dintre noi credeau că au şi ceva înăuntru, 90% întrebau părinţii dacă nu le putem lua să le desfacem să vedem ce e în ele (răspunsul era evident, "nu", motivul era simplu: "nu e voie"). Undeva, după intrare, era locul de pozat. O săniuţă sau un urs sau un cerb, nu mai ştiu, unde nenea fotograful îţi făcea o poză "amintire din orăşelul copiilor". Majoritatea covârşitoare a românilor nu avea aparat de fotografiat, nu existau selfieurile alea egoiste, nu existau nici reţele sociale unde să te dai mare cu ce mutră ai într-un anume decor cu care te poţi da mare. Poza nu era mare calitate, era alb-negru sau alb-gri, după cum aveai norocul, o făceai azi şi o primeai mâine şi te bucurai foarte mult când te uitai la ea.

Orăşelul Copiilor era compus dintr-o serie de chioşcuri din lemn şi placaj, de diverse forme şi dimensiuni, asezonate cu desene reprezentând chestii din "folclorul" copiilor: poveşti de succes precum Capra cu trei iezi, Albă ca Zăpada, Scufiţa Roşie, sau personaje din desenele animate. Nu redate cu cine ştie ce fineţuri de artă, dar era, totuşi ceva faţă de digital printurile de acum. Ştiai că sunt făcute de un om. Iluminatul festiv? Becuri colorate, montate "în paralel", care luminau şi atât, fără prea multe "jocuri". Dar, într-un oraş iluminat ici-colo, cu vechile firme din neon puse la adormire pentru că trebuia să fie deja economie la curent, era ceva.

Ce găseai în Orăşel? Mult mai puţine decât acum, în Târg. Pentru că ideea era să te distrezi, nu să arunci cu bani. La chioşcuri, găseai dulciuri, sucuri sau "articole de sezon": căciuliţe, fulare, exclusiv pentru copii, că de aia era Orăşel al Copiilor. "Nu mânca prea multe că-ţi strici dinţii" era refrenul de pe la chioşcurile cu dulciuri. Şi iar să vă spun ceva şocant şi îngrozitor, ţineţi-vă departe: mărfurile aveau acelaşi preţ ca în magazine sau cofetării, sau, na, aveau preţ normal. NU era ţuică fiartă, nici vin fiert, nici bere la cutie. Aici era Orăşelul Copiilor, nu al adulţilor. A, poate uneori, mai apărea un fel de statuie a lui Moş Gerilă, pe post de idol protector al locului.

Hai să ne dăm în…

Dar scopul principal al prezenţei copiilor acolo era acela de a se "da". Aşa cum în parc trebuia să iei la rând tot mobilierul acela de joacă-sport ca să zici că ai fost în parc, la fel, aici, trebuia să "te dai" în toate acele "utilaje" şi maşinării de distracţie. Aveam, astfel, carusel în diverse variante, de la cel cu mămăruţe, la cel cu maşini (unde toţi copiii voiau la volan, chiar dacă volanul nu făcea nimic concret). Mai era caruselul cel hidraulic, cu nave spaţiale, unde puteai urca, coborî, sau să faci "dogfight" cu cel din faţa ta. Ulterior au apărut Balerina (de care mulţi copii se speriau, avea ceva monstruos în ea) sau caracatiţa care arăta ca într-un film horror-SF. "Maşinuţele" erau pentru cei mai mari, de clasele VI-VIII şi cei din categoria "şmecherii cartierului". Trei minute fisa, era distracţie şi acolo, Ar fi fost pe placul eco-green-iştilor de acum pentru că erau electrice, unele mai şi curentau, dar nu scria nimeni la ziar, că erau detalii minore.

Era o chestie de reputaţie personală să te dai în toate sau măcar cât mai multe. Nu de alta dar când veneai din nou la grădiniţă sau şcoală, erai întrebat: "dar pe ăla te-ai dat?" Păi eu m-am dat şi pe ăla, şi pe celălalt…" şi îţi dădea un sentiment de inferioritate şi încă nu apăruseră dezvoltatorii personali să te rezolve.

În presa epocii se mai pomeneşte faptul că, în orăşelele copiilor aveau loc "jocuri de iarnă". Nu îmi amintesc de aşa ceva, cert e că ne băteam sau frecam cu zăpadă dacă eram în grup mai mare. Nu ştiu dacă aşa ceva se pune la "joc de iarnă", deşi ne jucam şi era iarnă.

Orăşelul Copiilor, drumul spre decadenţă

Mai târziu, când nu mai frecventam aseme­nea distracţii (vârsta a crescut, eram deja liceeni, descoperisem cinematograful, cofetăria, jocurile mecanice, barul) Orăşelul Copiilor s-a mutat în Parcul Sub Arini. Nu ştiu, am trecut pe acolo, parcă nu mai era cum era. Nu că "îmbătrânisem", dar veniseră anii '80, cei cu criză, cu restricţii la curent, cu nimic în magazine. Chioşcurile erau pe aleile din jurul artezienei/cupolei, nu ştiu ce se mai găsea dacă se mai găsea ceva. Bun, era pus strategic, era în mijlocul naturii, distracţiile nu lipseau, că erau la îndemână. Nu departe, era patinoarul (cel adevărat), iar parcul avea o mulţime de locuri pretabile de a te da cu sania la orice oră. Pantru amatorii de suveniruri istorice, într-unul dintre copacii din zonă încă mai e înfipt, la modul barbar aproape, un izolator electric, amintire de atunci.

După 1990, Orăşelul Copiilor a devenit un fel de bâlci de iarnă care era exact oglinda perioadei: kiltsch, turcisme, ţărănisme, ghiolbănisme. Nu mai era "al copiilor", era organizat mai mult "ca să hie". Copiii nu beau ţuică fiartă, nici vin fiert. Copiii nu se dau în "utilaje de joacă" cu stripperiţe desenate (a fost şi un mic scandal atunci, de au vopsit peste, nu mai ştiu, le-au făcut costume de baie, rochii de seară, să nu mai arate ca la bordel), plus faimoasa chestie unde bagi fisa şi dai cu pumnul. Oricum la intrare era un fel de poartă de cetate, compusă din două turnuri destul de strâmbe şi de cu prost gust făcute, dar nimeni nu era atent la ele. Se vindea popcorn care invariabil îţi cădea pe jos, baloane în formă de iepure, apăruse "roata norocului" unde nu ştiu ce puteai câştiga, chioşcurile erau înlocuite de tarabe ca în bazar la Mangalia, aveai stand de tir sau de aruncat cu mingea în cutii goale de conserve (nu ştiu cum făcea, devia în aer, nimereai tot nu), umbrelele care ţineau umbră aveau reclame la bere, iar gunoiul pe jos era o regulă. Să nu uităm nici de petarde, care pe atunci se vindeau la liber, de între 15 decembrie şi 4 ianuarie ziceai că Sibiul e teatru de război. Copiii erau deja pe locul 3 în ecuaţie, deşi aveau şi ei una-alta pe acolo. Orăşelul Copiilor era deja doar cu numele. Apoi Sibiul a devenit prea mare pentru un amărât de orăşel al copiilor. Nici copiii nu mai erau cei de dinainte.

…Dar deja am ajuns în prezent. Să nu uităm însă că Orăşelul Copiilor a fost strămoşul Târgului de Crăciun, într-o vreme mult mai săracă, dar mai simpatică din punct de vedere uman. Apropo, imaginile sunt făcute de mine, în Sub Arini, la "Orăşelul" din 1986 sau 1987, şi la Cazarma 90, prin 2005. Enjoy, vorba aceea…