Articol
Am prins vremea aceea când, sătui de atâtea Dacii 1300 pe străzi, aplecam urechea la un zvon cum că românii vor face o nouă maşină, după Citroenul francez şi că arată altfel. Dacia 1300 a făcut legea pe toată durata anilor 70, oamenii mai aşteptau şi promisul model 1310 sau chiar cea "sport", dar Oltcitul era ceva mai aparte. O dată, că nu se făcea la UAP la Piteşti (de fapt la Colibaşi), ci la Craiova. Apoi, că era altceva şi mai ales că era ceva nou într-o societate cam încremenită în produse de categoria "tot de-un fel".
Oltcitul a fost lansat în 1979, la o expoziţie de "Realizări ale Economiei Naţionale", care de la 1964 încoace era un fel de "expoziţie universală" pe stil comunist, în care românilor li se arăta ce se producea la noi şi de regulă, mergea la alţii. Din 1980 începe să fie produs în serie, şi cam pe la începutul anilor 80, am văzut şi primul Oltcit staţionat la Sibiu. Ce îmi amintesc e că s-a adunat lumea în jurul lui de ziceai că cine ştie ce era şi se uitau, vorba de atunci "ca la maşini străine". Apoi, încet-încet dar nedepăşind popularitatea Daciei, Oltcitul s-a impus. Ba chiar apăruse la Raliul Dunării. A rezistat pe străzi până la apariţia maşinilor aduse "de dincolo" apoi a dispărut, pentru că nici rebotezat "Oltena" nu a făcut faţă noii pieţe plus că a şi dispărut din producţie. Mai vedeam câte unul abandonat într-o parcare, altul care ardea prin Hipodrom, era clar că steaua lui a apus, la fel ca a Daciilor de dinainte de, să zicem, Solenza.
Aceasta până la un moment când a "bubuit" nostalgia retro. Ce era aruncat sau risca să fie aruncat de vechi, a fost readus la o nouă viaţă de unii oameni făcuţi "nostalgici" care merită tot respectul. Ce putea să dispară complet din lumea reală graţie nepăsării clasice şi pe bani mulţi a autorităţilor şi instituţiilor care puteau să salveze câte ceva pentru generaţiile viitoare, au făcut-o ca de obicei, "privaţii". S-au salvat astfel Dacii de orice fel, IMS-uri, ARO-uri, camioane Bucegi şi Carpaţi. Şi Oltcituri.
Având drum sâmbăta ce a trecut prin zona Pieţei Aurel Vlaicu, nu mică mi-a fost mirarea când, în faţa cafenelei am văîzut parcat un Oltcit ca nou, cu număr de Giurgiu. Apoi, spre Mihai Viteazu, pac, alte Oltcituri, la fel de frumoase şi de bine întreţinute, mai bine chiar decât când erau o prezenţă obişnuită în trafic. Cu numere de Cluj, Bucureşti, Dolj, Hunedoara, Argeş… Deci era clar, mai mulţi posesori de Oltcit s-au adunat la Sibiu.
Astfel am aflat că la Sibiu a avut loc, fără prea multă gălăgie în presă (deşi merita) a doua întâlnire/adunare generală a Asociaţiei Oltcit Fan Club România. De ce la Sibiu? "E al doilea an când se desfăşoară la Sibiu, pentru că am convenit de comun acord că este mai în centrul țării și astfel la distanță relativ egală față de membrii asociației", ne-au spus organizatorii.
Asociația Oltcit Fan Club s-a înființat în anul 2017, de la trei membri fondatori câţi erau iniţial, ajungând la 50, câţi are acum. "Chiar dacă unora li se pare hilar sau absurd acest demers, asociația are ca obiect conservarea și promovarea mărcii Oltcit ca parte din istoria automobilelor din România. Astfel începând cu 2019, am început să facem activități care să ne aducă în atenția publicului. În acest sens, s-au făcut întâlniri anuale la Covasna și București, culminând cu cea de la Craiova de anul trecut, unde am marcat 40 de ani de la lansarea autoturismului Oltcit. La Craiova am refăcut fotografia de promovare a autoturismului din parcul Romanescu, am avut un seminar în incinta actualei uzine Ford, acolo unde s-au produs mașinile Oltcit și am încheiat cu o expoziție statică în piața teatrului Marin Sorescu", ne-au mai spus cei care au organizat evenimentul.
Astfel, la Sibiu, pe 1 aprilie s-a desfășurat adunarea generală a AOFC, iar după acesta s-a organizat o expozițe statică la Sala Sporturilor "Transilvania". Cei de la Oltcit Fan Club ne-ai mai spus că şi-ar fi dorit ca expoziţia să fie în Piața Mare dar nu au primit aprobare de la primărie. La evenimentul de la Sibiu au participat aprximativ 20- 25 de Oltcit-uri din București, Timiș, Argeș, Hunedoara, Dolj, Gorj, Brașov, Alba, Cluj. Chiar aş fi curios dacă la Sibiu mai e vreun Oltcit funcţional.