Articol
Olimpiadele și concursurile școlare vor fi reluate după doi ani de pauză cauzată de situația epidemiologică din țară. Anunțul a venit, zilele trecute, de la ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
“Este vorba de 76 de olimpiade și concursuri internaționale la care se adaugă 34 de olimpiade și concursuri naționale recunoscute de Ministerul Educației. De asemenea, elemente de noutate: alături de olimpiadele clasice, am introdus anul acesta recunoașterea pentru olimpiadele de robotică, pentru olimpiadele de creativitate și de inovare. Consider că este un lucru important. Ministerul Educației va susține inclusiv financiar organizarea acestor olimpiade și concursuri”, a declarat Sorin Cîmpeanu, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit acestuia, Ministerul Educației va lua în vedere posibilitatea desfășurării olimpiadelor naționale în formatul online, după modelul concursurilor internaționale.
Olimpiadele și concursurile școlare au fost anulate în anul 2020, la începutul declanșării pandemiei de coronavirus.