Oglindă, oglinjoară, cine-i mai infractor în astă țară?

Acasa >

Articol

Marți a început procesul pe care o mare companie farmaceutică, producătoare de vaccin anti-covid 19, l-a intentat României pentru că țara noastră nu și-ar fi onorat niște obligații contractuale. Suma pretinsă e de vreo jumătate de miliard de euro, că tot ne dădeau banii afară din casă. Povestea, cusută cu ață albă, subțire și înnodată grosolan pe ici, pe colo, a stârnit multe dezbateri cu trimiteri politice, transformându-se într-o clasică șaradă cu miros de răfuială între politicieni. Nici nu contează de la ce partide sunt cei care ne-au băgat în povestea asta urâtă, pentru că de 34 de ani toți cei ce s-au aflat la guvernare au dat, la un moment dat, cu oiștea în gard. Răspunderea guvernamentală e un concept străin de practicile românești, cetățenii de rând fiind singurii care au decontat mereu boroboațele demnitarilor și nu doar pe ale lor. E posibil ca tot românii să deconteze și porcăria asta cu achiziția dozelor de vaccin suplimentare, de care România nu avea nevoie, în cazul în care statul va pierde procesul cu gigantul din industria farmaceutică. E vorba despre aceiași cetățeni care sunt tratați, la vrac, ca potențiali infractori. Vor guvernanții să le vină de hac celor ce stau abuziv în concediu medical? În loc să identifice și să stârpească micile făbricuțe ce emit documente false, cei ce taie și spânzură au trecut la impozitarea tuturor concediilor medicale, lovind și în pacienții de bunăcredință, cu adevărat bolnavi. Vor guvernanții să taie din aripile evaziunii? În loc să mergă țintit către cei ce încalcă legea, instituie proceduri complicate care îngreunează buna desfășurare a activităților contabile, cum ar fi factura electronică obligatorie pentru toată lumea. Doar aceste două exemple (mai sunt multe altele) ne arată că statul pornește de la premisa că toți suntem predispuși la încălcarea legii, neobosindu-se să-i identifice și să-i tragă la răspundere pe cei ce driblează regulile. Așadar, cetățeanul, de multe ori de bunăcredință, este tratat ca un potențial infractor, în vreme ce demnitarii care au adus prejudicii imense acestei țări, nu pătimesc vreodată. Infractori sunt cei ce au băgat mâna direct sau indirect în vistieria statului, nu contribuabilii corecți, tratați ca posibili evazioniști. Dar asta e o realitate pe care nimeni nu se obosește să o schimbe, să o așeze pe făgașul normalității, adică să introducă pe bune răspunderea guvernamentală și să îi sancționeze doar pe cei ce încalcă legea, fără declanșarea unei vânători generalizate de vrăjitoare.   

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
20 februarie 2024 la 13:58

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Când vrei să Paști pe pajiști cu sarmale
E vremea colindelor. Mă scuzați, am încurcat șabloanele de Paști cu cele de Crăciun. Revin: trebuie să fim...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Unii te aruncă din tren ca să te urce în avion
Ca niște pristandale de studio, analiștii neamului numără procentele pe care candidații cu oarece șanse la turul doi...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Cine a scuipat venin până duminică, nu are cum să reverse blândețe de luni încolo
Am pășit, de luni, în Săptămâna Mare, așa că am și auzit îndemnurile unora la abținere de la...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Planuri clocite, pofticioși intoxicați
Dacă cineva își imaginează că Nicușor Dan s-a trezit într-o dimineață și, în timp ce își bea cafeaua,...
Editorialul zilei
2 min de citit