Articol
Sezonul 2021/2022 a fost unul zbuciumat pentru baschetul sibian, suporterii lui CSU trecând de la agonie la extaz după un start mai puțin reușit, dar o calificare în play-off la care poate puțini se mai așteptau și o ieșire onorabilă din scenă după seria cu campioana ”U” BT Cluj.
Horațiu Floca, directorul Clubului Sportiv Universitar, și Laurențiu Buduleci, președintele secției de baschet din cadrul clubului, au rezumat, pentru cititorii săptămânalului Tribuna Sporturilor și ai cotidianului Tribuna, parcursul ”galben-albaștrilor” din această ediție de campionat. ”A fost un sezon cu cele mai multe provocări”, a spus Buduleci, în vreme ce Horațiu Floca a mărturisit că în niciun moment nu se gândea că CSU va rata play-off-ul.
Horațiu Floca și Laurențiu Buduleci au mai amintit care sunt planurile pentru viitorul sezon, atât la nivelul băncii tehnice, cât și a lotului, și au salutat revenirea suporterilor în tribunele Sălii ”Transilvania” după perioada lungă de pandemie cu Covid-19.
A fost actualul sezon cel mai dificil pentru CSU din istoria recentă a clubului, să zicem din ultimii 10-15 ani, de când sunteți în club?
Laurențiu Buduleci: A fost cel mai complex sezon, cu cele mai multe provocări. Au fost multe urcușuri și multe coborâșuri, ne-am lovit de multe situații dificile și cu siguranță se putea mult mai bine. Nu avem decât să învățăm din tot ce s-a întâmplat. Finalul, chiar dacă a venit la fel de devreme ca și sezonul trecut, ne-a dat speranță să privim optimiști spre următorul și ne dorim să urmeze un sezon mai bun .
Din ce cauză credeți că echipa a avut un debut de sezon atât de dificil, cu mai multe înfrângeri?
Horațiu Floca: A fost un concurs de împrejurări. Poate nu a fost un presezon reușit, echipa s-a închegat mai greu, mă refer la chimia în interiorul echipei, au fost anumite probleme medicale. Sunt multe cauze.
Credeți că s-a greșit în momentul în care au fost făcute transferurile, în vara anului trecut?
Laurențiu Buduleci: Pe toate liniile cred că se putea mai bine. Ne-am fi dorit sa fim cu un lot mai complet mai devreme, acest lucru ne-ar fi asigurat poate altă traiectorie. În noiembrie nu cred că ne-ar mai fi dat credit cineva că ne vom califica în play-off, dar echipa a fost pe creștere în ultimele luni și în luna martie aveam încă șanse pentru locul 6. Câteva greșeli în ultimele meciuri din sezonul regular ne-a dus pe 8. Dar, am reușit să ne calificăm în play-off și am arătat ca o echipă competitivă în meciurile din seria cu Clujul, o echipă campioană care și-a arătat calitatea, valoare și experiența la nivel înalt.
Cât de mult a contat și despărțirea de antrenorul Dan Fleșeriu în timpul sezonului?
Horațiu Floca: Orice schimbare produce un scurt-circuit într-o echipă și este important cum gestionezi acel moment. Ne-am repliat, am căutat soluții și, până la urmă, lucrurile s-au mai așezat pe un făgaș normal. Echipa a continuat munca iar sportivii și-au demonstrat caracterul în teren.
Sincer, la cum ați pornit în campionat, mai sperați să prindeți un loc în play-off?
Laurențiu Buduleci: Noi am plecat la drum, în acest sezon, cu multe speranțe. Reușisem în vară să aducem în echipă 3 dintre cei mai valoroși sportivi români și ne bazam pe acest nucleu la care am adăugat sportivi care mai jucaseră pentru echipa noastră. Niciun moment nu ne-am imaginat că trebuia să sperăm la un loc în playoff. Speram să fim cât mai sus posibil în clasament.
Ultima ratare a play-off-ului, în ediția 2014/2015
Dacă ar fi fost ratat play-off-ul, ar fi fost pentru prima dată în istoria modernă a Ligii Naționale, de când se joacă play-off și play-out, fără CSU în play-off?
Horațiu Floca: CSU a lipsit din play-off, ultima dată, în sezonul 2014/2015, iar de atunci am fost în continuă creștere, exceptând ultimele două sezoane. Nu vreau să mă gândesc ”dacă…” Ne-am calificat, am avut o serie de meciuri foarte bune cu Clujul, în primul tur de play-off, chiar dacă am pierdut. Eu cred că trebuie să ne gândim ce facem de acum înainte ca să creștem.
Au fost ”implanturile” făcute pe parcurs cu succes, au adus plusul scontat?
Laurențiu Buduleci: Eu cred că da! Sportivii care au fost transferați pe parcurs și-au dovedit eficiența în cadrul echipei, dovadă că, de pe locul 14, unde ne situam în clasament, am urcat pe 8, din momentul în care ei ni s-au alăturat.
În locul lui Fleșeriu a rămas colaboratorul său de pe bancă, Miguel Angel Hoyo. Ați luat în calcul și alte variante de antrenori înainte de a merge pe mâna ibericului?
Horațiu Floca: Au mai fost variante și, analizându-le în Consiliul de Administrație, am decis să mergem pe această variantă. În avantajul deciziei a fost, pe lângă profesionalismul lui Miguel, și faptul că deja lucra de câteva luni cu echipa. Am fost convinși că poate aduce un plus, iar profesionalismul său s-a văzut treptat, meci de meci, în exprimarea și rezultatele echipei. Mai mult decât atât, sunt sportivi care au crescut enorm în acest sezon, iar pe lângă dorința lor de a munci, cu siguranță și aportul antrenorului a contat.
Cum vi s-a părut ediția din acest an, mă refer la echipele participante și loturile acestora, comparativ cu anul trecut?
Laurențiu Buduleci: A fost un campionat mult mai echilibrat, aș spune, pentru că toate echipele au reușit să obțină câteva victorii. Echipele care au încheiat în josul clasamentului au și ele 5-6 victorii. Practic, actuala stagiune nu a mai avut echipe care nu au câștigat sau echipe neînvinse. Cred că a crescut competitivitatea. Mai mult, e un lucru îmbucurător că baschetul crește în România și obligă pe fiecare dintre cei care activează în baschetul românesc să crească. Dovadă sunt și evoluțiile echipelor românești în competițiile europene, care au reușit rezultate extraordinare. Alături de ele, și alte echipe din Liga Națională de baschet masculin s-au mai întârit, astfel că a fost competiție mare pentru accederea în play-off.
Care a fost momentul culminant în care ați început să întrezăriți șansa de a prinde totuși play-off-ul?
Horațiu Floca: Așa cum am mai spus mai devreme, niciodată nu am crezut că vom lipsi din play-off. Am avut mereu încredere în echipă și în staff. E motivul pentru care, deși am avut un început mai anevoios, am avut mereu încredere în valoarea jucătorilor, în dorința și seriozitatea muncii lor și știam că și rezultatele vor apărea.
Cum vi s-au părut jucătorii români din lot, va rămâne vreunul dintre ei în lotul pentru anul viitor, sau din toamnă vor fi alții?
Laurențiu Buduleci: Având în vedere formatul ligii și regulile legate de jucătorii autohtoni, în vară am insistat pe a construi un nucleu cât mai solid în ceea ce privește sportivii români. Lucas (n.a. Tohătan), Mirel (n.a.. Dragoste) și Rareș (n.a. Uță) sunt sportivi cu mare experiență, pe care ne-am putut baza acest sezon și care au avut creșteri importante la nivelul jocului, cu impact asupra întregii echipe. Alături de ei, Toni Rotaru a crescut și el, Luca Năstruț a contribuit și el. Deci, cred că la nivelul sportivilor români am fost echipa cu cel mai bun nucleu de autohtoni.
Vremea concluziilor și a creionării viitorului sezon
E vreun jucător sub contract cu CSU și pentru noul sezon?
Horațiu Floca: Suntem la nivelul la care tragem concluziile sezonului recent încheiat și creionăm sezonul următor. Am discutat în Consiliul de Administrație și am demarat discuțiile legate de partea de antrenor, jucători, staff. Au fost făcute câteva oferte unor jucători români care au evoluat pentru noi în acest sezon și urmează să vedem cum vor merge negocierile. Ne dorim să se concretizeze și să reușim să păstrăm un nucleu mai departe, pentru a avea continuitate și pentru că ne dorim să construim alături de ei un proiect solid, care să se întindă pe mai multe sezoane.
Cum a fost cu revenirea suporterilor în tribune?
Laurențiu Buduleci: După doi ani extrem de dificili, putem spune că am reușit să revenim cu toții în Sala ”Transilvania” iar sentimentul a fost extraordinar. Baschetul se joacă pentru suporteri. Jucătorii pentru ei joacă. Baschetul este incomplet fără motivație, iar aceasta vine de la suporteri. De-a lungul vremii suporterii sibieni și-au clădit o reputație exemplară de implicare lângă echipă. Revenirea lor în tribună a fost copleșitoare, după atâtea partide fără ei. Faptul că ultimele meciuri pe care le-am jucat, am avut audiență aproape de sută la sută, au fost extraordinar.
Cum va fi vara asta pentru CSU, când se vor relua pregătirile, când începe noul sezon? Eventual, e prevăzut vreun cantonament peste hotare, ca și anul trecut?
Horațiu Floca: Noi deja am început pregătirile pentru următorul sezon, suntem deja activi în ceea ce privește proiecția pe următorul sezon iar la nivel sportiv probabil că, așa cum facem în fiecare an, lotul se va reuni în august. Sunt încă detalii care trebuiesc stabilite și care vor fi anunțate îndată ce vom avea echipa formată.
Ce mesaj aveți pentru suporterii lui CSU?
Laurențiu Buduleci: S-a mai încheiat un sezon, unul în care am reușit, după luni întregi de pandemie, să fim cu toții în Sala ”Transilvania”. Distanța ne-a dăunat tuturor, dar dragostea față de echipă a menținut încă flacăra aprinsă. La primul meci la care am putut avea capacitate sută la sută, cel cu Clujul, din luna martie, am simțit cu toții vibrația pozitivă și ne-am dat seama că doar împreună putem reuși. Abia așteptăm sezonul următor, să ne revedem cu toții, îmbrăcați în galben, să susținem echipa Sibiului așa cum o facem dintotdeauna! #NuCedăm