Domnul Emanoil Viorel Păcurariu locuieşte în Sibiu, pe Calea Poplăcii nr. 114. În urmă cu peste 30 de ani, o familie a cumpărat un teren, vecin cu grădina dumnealui şi a început construcţia unei case, aflată şi acum "în roşu". Necazul domnului Păcurariu este că o salcie imensă şi stufoasă, aflată în grădina vecinului necunoscut, îi aduce, de câte ori bate vântul, un covor gros de frunze, pe care a obosit, la cei 86 de ani, să le tot strângă.
Ne spune că s-a adresat, fără succes, Primăriei Sibiu şi Poliţiei Locale, care, în opinia dânsului, ar trebui să se implice cumva şi să-i oblige pe proprietarii grădinilor să le întreţină, măcar periodic, pentru a nu ajunge motiv de ceartă şi de nemulţumiri între vecini!
"Ca să vă daţi seama de dezastrul care domneşte în grădina vecinilor pot să vă spun că pisica noastră a adus inclusiv şerpi de acolo!?! Într-o situaţie identică, e adevărat, petrecută într-un oraş din Austria, unde trăiesc băieţii mei de ani buni, proprietarului delăsător, care îşi teroriza vecinii, Primăria i-a confiscat pur şi simplu casa şi grădina, şi obligându-l să plătească chirie (în propria casă) până va înţelege să se comporte civilizat, să-şi întreţină proprietăţile şi să respecte vecinătatea" spune proprietarul.
Povestea pare demnă de filmele S.F., nu-i aşa? Dar acolo era vorba de Austria. Că la noi, Dumnezeu cu mila.