Aşa le spunea ostaşilor pe care i-a purtat în războaie Napoleon Bonaparte prin toată Europa şi, ca să le demonstreze că nu minte, a şi făcut câţiva din câte ştiu: Michel Ney, Charles Augereau, Jules Bernadotte, Jean Lannes, Gioacchino Murat… Fran­cezii sunt singurii care se fălesc cu "micuţul corsican" (deşi nu era chiar pitic, având 1,68 m înălţime!), toţi ceilalţi pe care i-a chinuit şi bătut timp de 20 de ani l-au detestat: prusaci, englezi, ruşi, austri­eci, italieni. Incontestabil, a fost un genial conducă­tor, nu doar de armată, ci şi ca legiuitor, dar, ca la toţi aceşti oameni de excepţie, megalomania devine un viciu care-i duce spre prăpastia pierzaniei. Doar că, spre deosebire de noi, muritorii de rând, ei dispar fi­zic, însă faptele şi vorbele lor rămân. Iată câteva panseuri "marca" Napoleon: "Este mai mult curaj pentru a su­feri, decât pentru a muri; Bogăţia nu constă în posesi­unea de comori, ci din utilizarea care li se dă; Imposi­bil este un cuvânt care poate fi găsit doar în

dicţionarele proştilor; Cea mai sigură cale ca să rămâi sărac este să fii cinstit; Zece persoane care vorbesc fac mai mult zgomot decât zece mii care tac; Puterea este o amantă: am muncit din greu ca să o cuce­resc pentru a-i permite altcuiva să mi-o ia". Sfătuiţi-i pe politicieni să mai şi citească, măcar când stau pe budă, fiindcă ar avea ce învăţa de la Napoleon, Machiavelli, Churchill, De Gaulle, Grigore Gafencu, Ion I. C. Brătianu…Nu le recomand scrierile lui Petre Roman, Victor Ciorbea, Ludovic Orban, Florin Cîţu…* Un scriitor şi diplomat despre care nu se mai vorbeşte aproape deloc este Romulus Dianu (Dima), fiu de ceferist, nepot al poetului George Tutoveanu. A avut o viaţă cu suişuri şi coborâşuri (1905-1975). Absolvent al Facul­tăţii de litere şi filozofie, o perioadă a fost gazetar, redactor la ziarul naţional-ţărănesc Dreptatea, apoi la Curentul, colaborând la gazetele şi revistele vremii. În 1931 a intrat în diplomaţie, timp de 10 ani fiind se­cretarul lui Nicolae Titulescu, acreditat la Liga Naţiu­nilor. Concomitent, a publicat câteva cărţi: Viaţa minunată a lui Anton Pann, Adorata, Nopţi la Ada-Kaleh. Ca mulţi alţi intelectuali, după ce au ajuns comuniştii la pute­re, a fost judecat şi condamnat, alături de aşa-zişii ziarişti fascişti: Pamfil Şeicaru, Stelian Popescu, Nichifor Crainic, Grigore Manoilescu, Radu Gyr, la 20 de ani de închisoare, din care a executat 10. Eliberat, a lucrat ca salahor, tăietor de lemne, vânzător ambulant de cărţi. A mai scris şi publicat câteva cărţi şi, da­torită lui Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scrii­torilor, a primit o pensie din care a trăit cât de cât decent. În primii ani după 1989, Romulus Dianu a fost amintit de mai multe ori între "victimele terorii

comuniste” şi între "scriitori arestaţi", după care s-a aşternut uitarea. Altele sunt "cestiunile arzătoare la ordinea zilei", ca de exemplu plagiatul doctoratului prim-ministrului…