Articol
Blestemul bulibășelii infrastructurii rutiere a Sibiului se ține scai de cei care circulă pe jos sau cu mașina. Pe Calea Dumbrăvii, pe porțiunea cuprinsă între sensul giratoriu de la Școala de dresaj canin și intrarea spre Zoo, reconfigurarea arterei scoate la iveală neajunsuri ce periclitează siguranța participanților la trafic, indiferent că se deplasează pe două, patru roți sau pietonal. Un trotuar îngust pe care abia dacă încap două persoane trase prin inel face legătura spre o zonă către care se presupune că vrei să mergi în plimbare. Pe partea stângă a drumului, pe sensul de mers spre Zoo și Muzeul din Dumbrava, o familie formată din două, trei sau patru persoane care dorește să se deplaseze pe trotuar, e nevoită să meargă în șir indian. Obsesia pentru trotuare înguste a lovit din nou.
Și pentru că vorbim despre lovituri, dacă circuli pe același trotuar și ai mai mult de 1,80 m, te poți lovi cu capul de un panou cu semne de circulație.
Slalom printre mașini parcate
Locurile de parcare amenajate pe marginea paradoxalului trotuar ”mușcă” din lățimea șoselei, în condițiile în care și pe cealaltă parte se parchează pe marginea tramei pietonale, nici ea din calea-afară de lată. Așa se face că în zilele aglomerate, din cauza mașinilor parcate pe ambele părți, cei care circulă pe carosabil, pe cele două sensuri, trebuie să fie foarte atenți pentru a nu se lovi între ei ori pentru a nu avaria vreun autoturism staționat. În plus, de pe sensul de mers spre Zoo accesul spre un loc de parcare aflat pe celălalt sens se face cu câte o ”românească”, tăind calea celor ce vin din față. O altă zonă în care, teoretic, oamenii s-ar putea plimba e configurată în așa fel încât înghesuiala și mersul în șir indian să rămână două constante ale deplasării. Atenție, nu vorbim despre un spațiu aflat în centrul istoric, unde nu există posibilități de reamenajare a trotuarelor și carosabilului, ci despre un loc în care eficientizarea traficului rutier și pietonal putea fi lesne realizată. Încăpățânarea de a construi trotuare înguste, în spații generoase ce permiteau o lățime confortabilă, e întâlnită și în alte situații, în cazul unor investiții noi, precum Parcul Belvedere.