Articol
Junioarele II de la Clubul Sportiv Școlar au cucerit titlul de campioane naționale la nivelul grupei de perspectivă. Fetele pregătite de prof. Emil Ciufudean au încheiat, duminică, 7 mai, seria excelentă de 14 victorii la rând cu obținerea medaliilor de aur după ”finala” câștigată cu 3-0 în fața formației Super Volei Oradea. Locul al treilea a fost obținut de Kids Tâmpa Brașov, iar pe locurile 4-6 s-au situat, în ordine, CSȘ Tg. Jiu, Axiopolis Cernavodă și EX4 Volei București.
Lotul echipei sibiene le are în componență pe Sofia Barna, Cătălina Vasilescu, Vivien Matei, Carmen Pop, Cristiana Crețu (căpitan), Sofia Florea, Liviana Chirilă, Claudia Lup, Ioana Voinea, Diana Pop și Karina Roșianu.
Alte trei voleibaliste din lotul pregătit de prof. Emil Ciufudean au primit premii speciale. Sofia Florea a fost desemnată ”Cel mai bun secund”, Vivien Matei – ”Cea mai bună ridicătoare”, iar Cristiana Crețu a fost desemnată MVP-ul turneului final.
”Echipa este nouă, am început să lucrez cu fetele doar din acest sezon. Aventura noastră a pornit într-una din grupele de opt echipe. La finalul primei faze a Campionatului Național, primele patru echipe din fiecare grupă au mers mai departe în grupele de elită, iar cele de pe locurile 5-8, în grupele de perspectivă. În grupa de perspectivă am câștigat toate cele 6 meciuri disputate, mai mult, nu am cedat niciun set. Am fost patru echipe în grupă. A urmat turneul semifinal, la Sibiu, unde am jucat trei meciuri, le-am câștigat pe toate și am pierdut un singur set, în fața echipei din Oradea, iar acum, la turneul final, am câștigat toate cele cinci meciuri, inclusiv pe ultimul, cel mai important, tot cu Oradea, pe care am învins-o de data asta cu 3-0. A fost primul sezon în care Federația Române de Volei a luat decizia de a împărți echipele de juniori în cele două categorii, ”Elită” și ”Perspectivă”. Noi am avut un parcurs foarte bun, cu 14 victorii consecutive, astfel că pot spune că viitorul sună bine pentru voleiul sibian. Le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături și ne-au sprijinit, directorului CSȘ Sibiu, prof. Lucian Negru, părinților și tuturor celor prezenți în sală pentru a ne încuraja și care s-au bucurat alături de noi pentru această performanță”, a declarat prof. Emil Ciufudean.