Articol
Centrul Măgurii, Elena Roșu, a fost convocată din nou de selecționerul Florentin Pera la naționala mare a României pentru ultimele două jocuri din preliminariile Campionatului European, al cărui turneu final va avea loc la finalul acestui an, dar și pentru amicalul de lux cu Franța, campioana olimpică și mondială en-titre.
Născută la Galați, handbalista de 26 de ani a revinit sub tricolor, luna trecută, ea având zece prezențe în naționala mare, după ce, în 2016, a cucerit ”bonzul” european cu reprezentativa de tineret a României.
”Tricolorele” sunt deja calificate de pe primul loc la EURO 2024, chiar dacă mai au de jucat cu Bosnia&Herțegovina, pe 4 aprilie, la Cazin, și cu Grecia, trei zile mai târziu, la Buzău.
cu Franța, naţionala feminină a României urmează să joace, în deplasare, la o dată care va fi stabilită ulterior, între 13 și15 aprilie.
Reunirea lotului naționalei mari a României va avea loc pe 1 aprilie, la Bucureşti, potrivit anunţului făcut de Federația Română de Handbal, iar lotul convocat este format din următoarele jucătoare: Diana Ciucă (Rapid Bucureşti), Bianca Curmenţ (SCM Craiova), Daciana Hosu (SCM Rm. Vâlcea) – portari; Bianca Bazaliu, Cristina Laslo (Gloria Bistriţa-Năsăud), Daria Bucur (Gloria Buzău), Alicia Gogîrlă (SCM Rm. Vâlcea), Andreea Popa (Dunărea Brăila), Elena Roşu (Măgura Cisnădie), Ştefania Stoica (CSM Bucureşti), Oana Borş, Eva Kerekes (Minaur Baia Mare), Corina Lupei (Dunărea Brăila), Andra Moroianu (Gloria Buzău), Roberta Stamin (HC Zalău), Ana Ciolan (CSM Tg. Jiu), Lorena Ostase (Rapid) și Bianca Voica (Corona Braşov).
După meciul cu Grecia, naţionala antrenată de Florentin Pera va continua pregătirea la Buzău, iar apoi se va deplasa la Clermond-Ferrand, în Franța.
Până acum, România a câștigat cu 49-18 jocul cu Bosnia&Herțegovina, cu 32-20 în Grecia, iar în ”dubla” cu Croația s-a impus la Bistrița-Năsăud cu 26-24 şi în deplasare, la Koprivnica, cu 25-23.
Ediţia din 2024 a Campionatului European va fi prima cu 24 de echipe la start şi va fi găzduită de Austria, Ungaria şi Elveţia, între 28 noiembrie și 15 decembrie. Primele două clasate în grupele preliminare şi patru echipe de pe locul 3 se califică la turneul final, unde şi-au mai asigurat locul din preliminarii Danemarca, Suedia, Olanda, Franţa.
La ultimele două ediţii ale Campionatului European, România s-a clasat pe locul 12, după ce în 2018 era pe locul 4. Cea mai bună performanţă a ”tricolorelor” este medalia de bronz din 2010.
Deţinătoarea trofeului este Norvegia.