O fostă toaletă a devenit sală multisenzorială pentru elevii cu dizabilități

Acasa >

Articol

La Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă (CSEI) Mediaș se află în funcțiune prima sală multisenzorială destinată elevilor cu diferite deficiențe provenind din zona de nord a județului Sibiu. Sala a fost amenajată pe locul în care a funcționat o toaletă a elevilor și care, în cadrul lucrărilor de reabilitare a școlii, a fost transformată într-un modern spațiu de învățare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Are un rol esențial în educarea celor 44 de copii cu dizabilități grave și autism, oferindu-le un mediu controlat și adaptat nevoilor lor senzoriale, de acest spațiu beneficiind copii din toate clasele, de la pregătitoare până la cea de a VIII-a”, spune Daniela Romilă, directoarea CSEI Mediaș.

Prin activitățile desfășurate în sală, copiilor le sunt stimulate simțurile cu ajutorul lumini, sunetelor, texturilor și mirosurilor, toate acestea ajutând la dezvoltarea cognitivă, emoțională și socială a acestora.

Practic, copiii sunt învățați să deprindă unele abilități care țin de rutina zilnică și care, pentru cei mai mulți dintre noi, par lucruri banale: legatul la șiret, încuiatul și descuiatul ușilor, manevrarea întrerupătorului pentru iluminat sau apăsarea unui buton de sonerie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Între dotările sălii se află module de spumă pentru stimularea motricității, panou senzorial cu joc de culori pentru stimulare cognitivă și învățarea culorilor, panou kinetic pentru învățarea rutinelor zilnice, tavan interactiv pentru perceperea și integrarea stimulilor luminoși din mediul înconjurător, mese și cuburi luminoase senzoriale pentru stimularea atenției”, descrie Daniela Romilă o parte a materialului didactic.

CSEI Mediaș se află în coordonarea Consiliului Județean Sibiu, instituție care a reabilitat și dotat cu echipamente IT și material didactic întreaga clădire. Investiția a depășit 4,5 milioane de lei, majoritatea banilor fiind obținuți din fondurile europene nerambursabile acordate în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020.

Lucrările au fost finalizate în vara anului trecut, iar la finalul acestora s-a reușit creșterea numărului de săli de clasă de la 14, la 22, amenajarea unei săli de kinetoterapie, a unui cabinet medical, a unei biblioteci și a sălii multisenzoriale. Clădirea a fost dotată cu panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice și panouri solare pentru prepararea apei apei calde, iar vechea centrală termică a fost înlocuită cu una modernă, în condensare, cu eficiență ridicată în funcționare.

Investițiile din fonduri europene  nu s-au oprit odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare, întrucât au urmat noi dotări pe care Consiliul Județean Sibiu le-a achiziționat din banii obținuți prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). 

„Am primit o serie de echipamente didactice, între care s-au aflat și dotările din sala senzorială. Aici, în această școală, simțim din plin cum fondurile europene ne-au dat posibilitatea să creăm noi activități, prin care îi ajutăm pe elevii noștri să devină mai receptivi la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Sunt copiii care au mare nevoie de sprijin pentru a putea fi integrați în societate”, a mai arătat Daniela Romilă.

La CSEI Mediaș sunt înscriși 131 de elevi cu dizabilități mintale și locomotorii, provenind atât din municipiu, cât și din localitățile învecinate: Copșa Mică, Târnava, Agârbiciu, Valea Viilor, Brateiu și Nemșa.

Vestea bună pentru elevii și profesorii școlii este că o nouă investiție se află în curs de pregătire, tot de Consiliul Județean Sibiu, care va construi un teren de sport multifuncțional: „Se vor putea practica minifotbalul, voleiul și tenisul. Important de precizat este și faptul că la acest teren vor avea acces și copiii din comunitate, după orele de program ale școlii noastre”, a mai precizat directoarea CSEI Mediaș.

M.P.

 

13 martie 2025 la 12:53

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
Noaptea în care a răsunat “Hristos a Înviat” (şi) la biserica de pe Mihai Viteazu
Sărbătoarea Învierii, ca orice sărbătoare a creştinătăţii, este, în desfăşurarea ei, aceeaşi. Nu e ceva diferit de la...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 22 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit