O carte dedicată frumosului etern feminin, de Elena Macavei

Acasa >

Articol

Argintul viu al ASTREI Centrale, prof. univ. dr. Elena Macavei, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, a intrat cu succes în lumea scriitorilor şi a ziariştilor profesionişti cu cele 15 cărţi, 211 studii în volume, în reviste de specialitate şi de cultură, 237 articole din sfera publicisticii,  a coordonat 6 volume şi reviste, iar pentru lucrarea „Pedagogie. Teoria educaţiei”, vol I şi II, autoarea a primit în 2003, Premiul Academiei Române „Constantin Rădulescu Motru”. Este prezentă bio-bibliografic în enciclopedii apărute în ţară şi în străinătate.
Volumul de faţă este ca o sărbătoare a sufletului şi dă valoare Asociaţiunii Transilvane, un organism viu, care de peste 150 de ani aduce un minunat tribut iubirii de ţară, culturii, prin edificarea atâtor edificii spirituale prin membrii săi, cu activitate intensă pe bază de voluntariat, care după cum spune tutorele ei Andrei Şaguna – „astriştii au o perseverenţă de fier şi un sacrificiu din inimă pentru un viitor mai fericit şi propăşirea naţională”. Un alt corifeu al Astrei, George Bariţiu, spune: „De nu ar mai fi făcut nimic românii în 1860 spre dezvoltarea şi consolidarea vieţii lor naţionale, posteritatea tot le-ar fi datoare cu recunoştinţă  pentru înfiinţarea Asociaţiunii.”
Această nouă carte a doamnei Elena Macavei, cum spune în precuvântare prof. univ. dr. Dumitru Acu, preşedintele Asociaţiunii este „dedicată femeilor astriste ce s-au afirmat în lupta pentru emanciparea naţională, economică,  socială, spirituală, pentru pace, progres şi bunăstare generală.” Despre educaţia femeii spune George Bariţiu „depinde reputaţia naţiunii române”. „Chestiunea cultivării femeii este vitală, spune Petru Şpan, întrucât femeii îi este rezervat locul de onoare în organismul omenirii, loc care, ocupat cu vrednicie, este chemat să dea direcţiune omenirii către idealul perfecţiunii omeneşti.”
De-a lungul anilor, femeile astriste au fost o prezenţă vie în viaţa cultural-patriotică, implicându-se cu răspundere, convingere, generozitate şi pasiune în activităţi culturale, filantropice, caritabile, cu acelaşi mesaj. Multe doamne s-au remarcat ca susţinătoare a idealurilor ASTREI, ca militante pentru emanciparea semenelor, făptuitoare ale actelor de caritate în perioada războaielor, au condus formaţii artistice, scriitoare, artiste, dansatoare, ziariste. Unele au înfiinţat muzee, au înfiinţat şcoli, au organizat expoziţii de artă, au lucrat în sănătate, în laboratoare, şcoli, facultăţi, în economie, comerţ, ateliere, în propriile gospodării, cultivând cereale şi legume, fiind pricepute şi în creşterea animalelor şi o bună ordine şi organizare în casă şi ogradă.
Aduce în prim plan Şcoala Civilă Superioară de Fete cu internat din Sibiu, făcând un număr de 39 de portrete în cuvinte doamnelor ce au slujit în această unitate de învăţământ, toate fiind membre active ale Asociaţiunii. Un număr de 37 portrete a realizat femeilor ce s-au remarcat în viaţa comunităţii în perioada 1861-1950, slujind cu credinţă Asociaţiunea Transilvană. După 1990 a scos în relief 101 doamne astriste din toate despărţămintele printre care un număr de10 din judeţul nostru, iar din Despărţământul Năsăud amintim pe: Floarea Pleş, Rodica Fercana, Ana Filip, Gabriela-Elena Herţa, Lucreţia Mititean, din Beclean – Ligia Dănilă, Maria Covaci, Delia Pop, Maria Mârza, Didina Rurac, doamne astriste ce se remarcă prin iniţiative creatoare, prin perseverenţă şi pasiune, adevărate modele pentru contemporani, ce contribuie la promovarea idealurilor ASTREI şi la militantismul cultural contemporan.
Sincere felicitări autoarei pentru răspândirea luminii cunoaşterii prin exemplul doamnelor Astrei ce şi-au expus aici rodul unei munci de ani de zile în folosul obştei în care vieţuiesc.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ioan Mititean

14 martie 2024 la 21:42

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
Obiceiuri și tradiții la români, în ziua de Paști
Poporul român are multe tradiții pe care le-a moștenit din moși strămoși și pe care le păstrează cu...
Cultura
3 min de citit
acum 8 ore
Video: Șoseaua Alba Iulia, mai „tânără” cu 46 de ani. Atunci și acum
Șoseaua Alba Iulia este una dintre cele mai importante și mai circulate artere ale Sibiului. Ca multe alte...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 21 ore
„Primăvara în joc și cântec” – spectacol folcloric la casa de Cultură Avrig
Vineri, 25 aprilie, începând cu ora 18, Casa de Cultură a orașului Avrig va găzdui Spectacolul Folcloric Extraordinar...
Cultura
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Spectacol de Paști, la Arpașu de Jos
Luni, 21 aprilie, începând cu ora 17, la Casa de Cultură din Arpașu de Jos se va desfășura...
Cultura
1 min de citit