O AMINTIRE CARE RĂMÂNE – VIZITA PRINȚULUI CHARLES LA SIBIU ȘI MOȘNA – 4 NOIEMBRIE 1998

Acasa >

Articol

Profund impresionați de știrea că Regele Charles al III-lea a fost diagnosticat cu cancer, Sibiul și Moșna îi urează din toată inima grabnică însănătoșire și revenirea la viața normală de rege în timpul cel mai scurt.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Acest trist eveniment ne-a îndemnat să consemnăm mai multe rânduri despre vizita Prințului Charles la Moșna pentru că în acel timp am avut șansa să fiu în preajma sa, și să-i vorbesc despre istoria cetății și a școlii, despre oamenii locului. În momentul în care am fost anunțați despre această vizită oficială de către ministrul culturii Ion Caramitru, am privit cu cea mai mare seriozitate, onoare, pregătirea și desfășurarea ei.

 

Nu se întâmplă în fiecare zi să-ți vină un prinț “în casă”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

A venit de la 1.890 km depărtare, pe ruta Marelui Cerc. Adevărata dragoste a Prințului alături de mare, știam că este arhitectura și, în același timp, păstrarea valorilor tradiționale. De la Sibiu coloana s-a îndreptat în jurul orei 14,30 spre Moșna ajungând aici la 15,30 în ziua de 4 noiembrie 1998. Sute și sute de moșneni și medieșeni îl așteptau încă de la ore matinale în fața cetății. La sosirea Prințului care, până atunci nu era pentru noi decât un erou de roman, de poveste, de istorie, a devenit cât se poate de real, mai ales că și Alteța Sa a răspuns cu căldură, simplitate și modestie moșnenilor care îl aclamau și fluturau stegulețe britanice. Pe tot parcursul traseului, prințul s-a dovedit a fi într-o bună dispoziție, afișând tot timpul un zâmbet sincer, tipic englezesc. A fost întâmpinat la intrare în cetate de primarul Moșnei, Lorenczi Ludovic și primarul Mediașului Bucur Dionisie. Două tinere îmbrăcate în port național român și german au oferit tradiționala pâine și sare după obiceiul românesc. Alteța Sa era însoțit de o suită regală numeroasă și un număr de pe 100 de ziariști, mai ales străini. Din partea germană era însoțit de episcopul Cristoph Klein, arhitectul Hermann Fabini, iar din partea română de ministrul culturii Ion Caramitru și alte personalități.

Programul vizitei Prințului a început cu vizitarea cetății fortificate săsești, bijuterie arhitecturală de la sfârșitul sec. al XV-lea. Prințul a fost cucerit de splendoarea cetății, după care s-a dezvelit o placă comemorativă bilingvă (engleză și română) care are un conținut ce marchează evenimentul acestei vizite. Continuând vizita, a primit din partea doamnei Fodorean Mariana – reprezentanta comunității săsești locale – un costum săsesc tradițional în semn de aducere aminte, după care însoțit de directorul școlii prof. Ionel Șotropa, a intrat în această instituție, prezentându-i-se câteva proiecte de reformă școlară națională și date despre școală. Lumea și-a dat încă o dată seama că prințul era simplu, elegant, comunicativ. La etaj, pe hol, unde se aflau expuse mai multe tablouri reprezentând domnitori români din diferite perioade istorice, Prințul l-a remarcat pe Vlad Țepeș, reacția lui fiind una normală. În continuare Alteța Sa a vizitat o sală de clasă transformată într-o expoziție de covoare și țesături românești, manifestând un interes deosebit pentru tehnica de realizare a acestor covoare.

În momentul când a ieșit din această miniexpoziție a rămas surprins de ținuta părintelui ortodox Stan Terente cu care s-a întreținut. În cabinetul de istorie era așteptat de mai mulți elevi și profesori. Multe emoții, multe întrebări pentru cei prezenți care însă s-au risipit în momentul in care Alteța Sa a pătruns în clasă și le-a vorbit despre răspunderea imensă pe care o are un Prinț moștenitor al celei mai mari monarhii din lume (acesta a fost de fapt răspunsul la o întrebare pusă de un elev). Încurajați de acest început, un grup de elevi i-au cerut Prințului să scrie în cartea de aur a școlii, în care acesta a consemnat data vizitei și a semnat. Un grup de elevi îmbrăcați în portul național i-au oferit 50 de garoafe și i-au cântat în limba română și engleză “La mulți ani cu sănătate”, în cinstea apropiatei aniversări ce se apropia. Interesantă a fost și întâlnirea cu liceenii Bogdan Vâlcu și Silviu Santbotolocan care au prezentat Alteței Sale un proiect de protecție și reconstrucție destinat monumentelor, dar și un CD-rom oferit în speranța utilizării soluțiilor pentru monumentele din Sibiu. Finalul a fost emoționant, deoarece după ce cei doi elevi au terminat dialogul, elevii prezenți au oferit Prințului flori.

Sfârșitul vizitei a fost marcat de un program artistic cu cântece și jocuri populare desfășurat între zidurile cetății. Mesajul acestui spectacol realizat de elevii școlii a fost “Moșna este o comunitate veche, cu istorie în care au conviețuit de-a lungul timpului mai multe naționalități”. Pentru a transmite acest mesaj, au existat practic trei grupuri de copii dansatori. Primul grup gătit în costume naționale săsești a dansat și cântat în germană. Altul era compus din elevi mai mari, care au prezentat jocuri specifice județului Sibiu și zonei Târnavelor. Cel de-al treilea grup, care a atras atenția cel mai mult jurnaliștilor și Prințului, era alcătuit din copii de grădiniță care au dansat Călușarii (din sudul țării) purtând costume adecvate extrem de colorate și zgomotoase (cu clopoței la picioare) și cușme. Ei întrupau România. Printre aceste trei grupuri se mișca un țigan cu vioara sa, lăutarul fiind și el o piesă importantă a mozaicului multicultural ce caracterizează Moșna, dar și România. După terminarea spectacolului, Prințul s-a reîntors pe același traseu după care, în aclamațiile mulțimii, după ce a primit de la primarii Mediașului și al Moșnei mici amintiri, s-a îndreptat spre coloana oficială. Așa s-a încheiat o zi memorabilă care își va găsi locul potrivit nu numai in istoria locală. Prezența Alteței Sale are reverberații multiple, una dintre ele fiind stârnirea interesului lumii pentru această zonă. Se poate afirma, fără rezerve, că prezența Prințului Țării Galilor a fost mai importantă decât orice donație care ar fi așteptat-o cineva. Despre prezența Prințului in județul Sibiu se poate spune că acesta nu a fost străin de anumite probleme. În luna mai 1998 la Sibiu s-a organizat un colocviu, cu participarea președintelui României, a directorului general al UNESCO Frederico Mayor, secretarul general al Consiliului Europei, Daniel Tarchys și încă a 200 de personalități românești și mondiale. Scopul grandioasei manifestări a fost de a spori cunoștințele de geografie ale unor personalități din lumea întreagă pentru a-i sensibiliza în vederea finanțării valoroaselor monumente ale orașului și județului.

De la această manifestație și de la etnologul englez Wiliam Blacker, care a scris o broșură despre bisericile din Transilvania, a aflat Prințul că Sibiul și Moșna există. În realitate Wiliam Blacker s-a întâlnit cu Prințul la un dineu, ocazie cu care etnologul l-a informat despre valoroasele monumente săsești din Transilvania.

Dând curs acestei provocări iată, Prințul a ajuns pe aceste meleaguri în ziua de 4 noiembrie 1998 deschizând în inimile tuturor speranța că aceste monumente ale unei culturi apuse vor putea să trăiască în continuare prin diferite intervenții financiare. Se pare, după desfășurarea ulterioară a evenimentelor, prin mulțumirile adresate Moșnei, Sibiului și țării, că cele anticipate prind contur prin planurile comandate de Banca Mondială și mai ales, printr-o finanțare de perspectivă. După această vizită istorică Prințul a efectuat in Transilvania nenumărate călătorii descoperind în Ardeal minunate peisaje, obiceiuri și tradiții culinare și, mai ales, sate atinse mai puțin de noua civilizație. Aceste descoperiri au însemnat o adevărată revelație pentru marea personalitate. Prințul Charles este în acest moment cel mai important ambasador al turismului românesc, iar noi moșnenii suntem mândri că “borna zero” de intrare a Prințului în mediul românesc s-a numit Moșna. Iată ce a scris acesta atunci când localitatea noastră a sărbătorit 15 ani de la această vizită: „Îmi amintesc cu cea mai mare plăcere vizita la Moșna și sunt foarte emoționat de faptul că ați sărbătorit în fiecare an această vizită. Dacă îmi permiteți doresc să vă spun că satul dumneavoastră este binecuvântat cu un patrimoniu cultural bogat, în special magnifica biserică fortificată pe care nu o voi uita niciodată. Vă rog să continuați să prețuiți și să ocrotiți aceste valori deosebite pentru dumneavoastră și pentru generațiile viitoare.

De când am fost la dumneavoastră ultima oară am încercat, pe cât a fost posibil, să ajut la protejarea tradițiilor seculare ale Transilvaniei, în domeniul agriculturii durabile și al patrimoniului construit, dar și pentru dezvoltarea economică a comunităților locale și pentru o mai bună ințelegere și apreciere la nivel mondial a valorilor unice ale zonei dintre Carpați. Mă bucur să vă pot transmite cele mai calde urări de bine … Prințul Charles de Whales, 4 noiembrie 2013“.

Suntem încrezători în puterea dumneavoastră de a vă reface sănătatea și a reveni în Transilvania pentru a vedea că locuitorii acestor locuri vă iubesc dar, în același timp, au înțeles prin fapte valoarea mesajelor dumneavoastră legate de patrimoniu, tradiții, agricultură durabilă, etc. Ce bucurie poate fi mai mare?

 

Profesor Ionel Șotropa

10 februarie 2024 la 19:45

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 1 săptămână
Felicitări, diplome aniversare și premii în bani pentru octogenarii din Mediaș și Ighișu Nou
Vineri, 11 aprilie, 152 de seniori octogenari din Mediaș și Ighișu Nou au fost felicitați de primarul municipiului...
Uncategorized
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 săptămâni
Reabilitare energetică a blocurilor de locuințe finanțată bani europeni, la Mediaș
- la finalul proiectului, cinci blocuri vor fi mai eficiente din punct de vedere energetic – De zilele trecute,...
Uncategorized
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 săptămâni
La Creșa nr. 2 din Mediaș, s-au finalizat lucrările de reparații interioare
Pentru îmbunătățirea condițiilor din spațiile utilizate frecvent de copii ce beneficiază de educație timpurie și personalul angajat, recent,...
Uncategorized
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 4 săptămâni
Mediașul a devenit proprietar al lacului Heleșteu
- primăria intenționează să amenajeze aici o zonă de agrement – Printr-o sentință judecătorească definitivă adoptată recent, municipiul Mediaș...
Uncategorized
2 min de citit